AS ROMA-CS DARABANI 0-0 „Dacul” Andrus le-a tinut piept romanilor GALERIE FOTO
CS Darabani a obţinut un punct mare la Roma, datorită evoluţiei de excepţie a goalkeeperului Alin Andruş, care a închis efectiv poarta dărăbănenilor. Oaspeţii ar fi putut obţine chiar victoria, dacă Dumitru Grosu şi Costel Dobrincu nu ar fi tratat superficial ultimele atacuri ale dărăbănenilor.
Made in Botoşani! Meciul a început cu o întârziere de 25 de minute, după ce unul dintre asistenţi „a dat o fugă” cu maşina, peste deal, la Botoşani, ca să aducă foile de joc ale partidei. Romanii au dominat copios prima repriză. Şarjele gazdelor au debutat cu şuturile lui Alin Bucataru şi Alex Burduja, iar Cristian Păduraru are cea mai mare ocazie de joc în fatidicul minut 13, dar Alin Andruş respinge providenţial. Lovitura de cap al lui Alin Răzlog şi şutul lui Bucataru îl ţin ocupat în continuare pe Andruş. Ionuţ Guceanu îi întinde tricoul lui Răzvan Cărăbuşu, iar preşedintele Gică Tăbultoc îi reproşează atacantului său că nu a căzut în careu.
Fază atipică în minutul 17, când centralul Bogdan Jijie îl trimite după gard pe unul dintre oamenii de ordine (foto dreapta), în ciuda protestelor lui Tăbultoc. Entuziasmul gazdelor se mai reduce, după ce trasorul lui Gabriel Cărăuşu din minutul 26 ţinteşte vinclul porţii lui Ciprian Ungureanu, care respinge in extremis. Gazdele reiau repede atacul, iar centrarea lui Burduja este urmată de voleul lui Andrei Podariu, dar mingea nu prinde cadrul porţii lui Andruş. Ionuţ Vasilachi îi pune mingea pe cap lui Răzlog, dar Andruş respinge din nou miraculos.
Alex Burduja: „Dacă mai strigaţi o dată, vă rup capul!”
Gazdele presează şi în mitanul secund, iar după 10 minute de joc şutul lui Răzvan Cărăbuş zguduie bara transversală a oaspeţilor. Voleul lui Andrei Palamariu reprezintă o palidă consolare pentru dărăbăneni. Între timp, îşi face apariţia la teren şi nea’ Bălan, unul dintre cei mai pătimaşi suporteri botoşăneni. Romanii continuă să rateze şi încep să îşi piardă răbdarea. „Dacă mai strigaţi o dată, vă rup capul!”, răbufneşte Alex Burduja la adresa colegilor săi. Centralul Jijie opreşte un contraatac al oaspeţilor şi preşedintele dărăbănean, Vasile Floria, este un pachet de nervi. Dumitru Grosu cade teatral, iar Robert Grumezescu îi indică atacantului dărăbănean că apa este puţin mai departe.
Încet, încet, gazdele încep să termine benzina, iar oaspeţii încearcă să dea lovitura pe contraatac. Nou intratul Costel Dobrincu îşi face un balon prea lung şi nu reuşeşte să finalizeze, iar „indolentul” Grosu reuşeşte să-l aducă în pragul disperării pe Vasile Floria. Preşedintele oaspeţilor se supără şi pe asistentul Ionel Tănasă, după ce acesta nu semnalizează un offsaid şi un aut evident în favoarea dărăbănenilor. Gazdele au o ultimă oportunitate de a-şi adjudeca toate cele trei puncte dintr-o lovitură de colţ, dar Andruş este din nou la post. Întunericul se lasă peste Roma, şi un frig necruţător pătrunde în oasele tuturor, mai puţin a câtorva suporteri (foto stânga) care au reuşit să se încălzească „prin metode specifice”. Dărăbănenii se întorc acasă cu un punct. Noroc de Andruş!
Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto a meciului
8:38 pm Sambata, 10 Noiembrie, 2012
3 Comentarii la “AS ROMA-CS DARABANI 0-0 „Dacul” Andrus le-a tinut piept romanilor GALERIE FOTO”
Editorial
Poza saptamanii
În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





























Super tare ultima poza!!!:))))
felicitari si multa bafta
ashea da...ai vazut k ai si zile knd stii ce ai de facut?Asa te vreau tinere..Bafta in continuate.Felicitari echipei