COMENTARIUL SAPTAMANII Ziua Eroilor, astazi
Astăzi, în această libertate de exprimare şi pluralitate a ideilor, când trăim cu toţii sentimentul bulversării la nivel ideatic, a vorbi despre eroi şi ziua comemorării lor pare depăşit. De ce am mai discuta despre lucruri, fapte, evenimente care nu ne aduc nici un profit imediat? Monetarismul ne-a adus în situaţia de a trece pe planul doi ceea ce ţine de valorile comunităţii, de simbolurile care sudează un grup, fie el religios, etnic sau de altă natură. Sărbătoarea ortodoxă de Înălţarea Domnului este declarată oficial Ziua Naţională a Eroilor. Dar care eroi, la cine şi la ce face trimitere această sintagmă? Ce mai înţeleg tinerii de astăzi şi nu doar ei prin cuvântul EROI? Discursul romantic, patetic, mai este el necesar într-o societate tot mai laică? Sunt întrebări la care o parte din noi se cuvine să reflectăm, şi de ce nu, să încercăm să oferim un răspuns.
Chiar dacă cosmopolitismul prinde rădăcini tot mai puternice şi valorile de import câştigă teren, o comunitate există şi se coalizează în jurul unui panteon de personalităţi care generează un set de sentimente de apreciere şi venerare, transformându-se organic în modele ale grupului. Suntem obligaţi, moral în primul rând, ca periodic să aducem în dezbatere memoria celor care, într-un fel sau altul, s-au sacrificat pentru binele comun sau pentru un deziderat nobil. Când vorbim de EROI, ne gândim în primul rând la soldaţi căzuţi pe front sau la cei decedaţi în lagăre şi închisori, dar eroii pot fi, şi sunt cu siguranţă, şi cei care prin natura meseriei îşi pun viaţa în pericol pentru salvarea semenilor şi faţă de care societatea nu este îndeajuns de recunoscătoare.
Nu trebuie să cădem într-o retorică derizorie, dar mai avem multe de făcut pentru a recupera memoria trecutului. Încă există cimitire militare degradate, iar o parte din locurile de îngropăciune ale fostelor închisori comuniste nici nu se ştie cu exactitate unde sunt. Societăţile de astăzi îşi vor dilua unitatea şi în final se vor dizolva, dacă nu vor continua să-şi comemoreze eroii, părinţii, în fond. Avem o datorie şi o responsabilitate foarte mare faţă de înaintaşii noştri şi chiar a fost îmbucurător faptul că la Darabani au participat un număr important de oameni la slujba de la monumentul eroilor. Faptele trecutului şi sacrificiile înaintaşilor nu trebuie să hrănească orgolii ci să genereze responsabilităţi şi atitudini în virtutea unei moşteniri apăsătoare.(Alexandru D. Aioanei)
9:44 pm Sambata, 26 Mai, 2012
1 Comentarii la “COMENTARIUL SAPTAMANII Ziua Eroilor, astazi”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





cinste eroilor darabaneni care s-au jertfit pentru tara sau cu gandul la plaiurile darabanene,sa nu le fie luate pamanturile si dupa anul 2000 apare arosoaie inginerul de la apia si incepe sa vanda cum vrea bunul lui gust tot ce e prin darabani.piata(fost cimitir ),casa de cultura din fata primariei(acolo pana in 89 au fost case daramate de comunisti ,islazul darabanean care de ce n-a dat din cele 10 hectare ale lui care le are la esanca sau din cele ale altor comunisti cum ar fi ghita caba cu 10 hectare de pamant pe podis la bajura,zaharia (fericirea) ar trebui facut un tarc pe codreni si dusi toti acolo si dat mancare exact ca la cantina si apoi o zi plimbati prin fata caselor lor facute prin hotii si iarasi dusi pe codreni si asa se imbolnavesc toti de inima si scapam de ei.daca ar invia eroi nostri darabaneni si ar vedea ce-a facut arosoaie cu toata gloata lui ar mai muri odata d-zeu sa-i ierte si sa ne amintim vesnic de eroi nostrii
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump
România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »