Putem spune că deja ne-am obișnuit cu metehnele mass-mediei românești. „Exclusiv”, „Scandalos”, sau alte expresii ne sună deja ca niște zgomote care zgârie cortexul. Spectaculozitatea și exagerarea fac parte din rețetele celor mai multe televiziuni și ziare din România. Cu greu mai găsești un post care practică un jurnalism de bun simț sau o emisiune unde mediocritatea este ridiculizată și nu vândută frumos ambalată. Teoriile democrației spun că presa este a patra putere în stat, că prin activitatea s-a de informare, devine o voce a opiniei publice și în același timp un factor de presiune asupra puterii. Urmărind canalele media rămâi de cele mai multe ori cu impresia că televiziunile au devenit mai curând un instrument în mâna puterii. Dar asta este altă discuție. Dincolo de părtinire, de obiectivitate sau de onestitate rămâne calitatea actului jurnalistic. Iar la noi presa, în primul rând cea centrală suferă de inconsistență și lipsă de constanță. Diferite cazuri sunt prezentate spectaculos, de multe ori exagerat, fără economie de epitete și afirmații ipotetice în unul sau două  articole/reportaje, fără ca ulterior acel caz să fie urmărit până la finalizarea lui. Uneori situații jenante, grave, intolerabile, cum ar fi de exemplu gazonul de pe Național Arena rămân nesancționate de presă. Oare o anchetă jurnalistică amplă, care să scoată la iveală lucruri de subsol legate de atribuire de contracte, de responsabilitatea șefilor FRF sau alte astfel de lucruri nu ar fi pus presiune? În toate știrile sportive doar s-a constatat starea jalnică a terenului de joc, dar nimeni nu a îndrăznit mai mult.

Un alt caz dezbătut mult dar superficial în presă, privatizarea CFR Marfă. Jurnaliștii sau axat mai mult pe conflictul dintre premier și președinte, pe capacitățile financiare ale lui Gruia Stoica, dar nu am văzut vreo anchetă care să reconstituie procesul prin care CFR a ajuns pe marginea prăpastiei, să identifice cine sunt vinovații și să explice cum aproape jumătate din CFR Marfă (mă refer aici la personal și material rulant) a ajuns deja în mâinile lui Gruia Stoica cu mult înainte de privatizare. O altă astfel de situație este cea legată de învățământ și de examenele din fiecare vară, fie ele Evaluări Naționale, Bacalaureat sau Titularizare. Rezultatele obținute la aceste examene au fost prezentate într-o manieră de multe ori lipsită de profesionalism. A fost cultivată o dihotomie clară între genii și proști. Oamenii normali nu au loc în acest tip de discurs. Din păcate, în cazul titularizării spre exemplu jurnaliștii nu mai fac investigații asupra modului cum se împart posturile, câți din cei cu note mari ajung unde merită și câți cu note mici ajung unde nu merită. Câți suplinitori cu note mari ajung ca după loteria posturilor, să predea în mediul rural și câți ajung să se titularizeze cu note mici în mediul urban.



Cât de normal este să ieși din examenul de titularizare, adică si abandonezi și totuși toamna să te prindă, educator, învățător sau profesor pe la nu știu ce școală în buricul târgului? Nimeni nu a vorbit niciodată despre profesorii care dau de 20 de ani titularizare, nu trec de notele 5 și 6 și totuși țin ore la licee în orașe. Situații de acest fel sunt și pe la noi dar reprezintă un mușuroi prea mare de furnici și este riscant să-l scormonești. Totuși așteptăm ca jurnalismul de investigații să renască în România iar presa să devină cu adevărat un factor de presiune și de sancțiune a abuzurilor puterii sau funcționarilor mărunți. Situațiile prezentate mai sus nu se pot îndrepta decât printr-o implicare civică a comunității, printr-o mass-media liberă și obiectivă și prin simțul răspunderii al fiecăruia dintre noi. (Alexandru D. AIOANEI)




7:06 pm Duminica, 11 August, 2013