COMENTARIUL SAPTAMANII Lipsa de cultura istorica si politica
Viaţa politică de la noi a demonstrat săptămâna aceasta că atunci când ajungi la maximă plictiseală, când declari război televizorului şi presei, refuzând să mai asculţi aceleaşi declaraţii morbide ale unor oameni care trăiesc încapsulaţi în mediul lor de interese meschine, reuşeşte să te surprindă şi să te oblige să-i acorzi din nou atenţie. Un exemplu elocvent este declaraţia făcută de preşedintele României, Traian Băsescu la postul de televiziune B1TV, la adresa Regelui Mihai I. Când opinia publică începuse să-şi piardă interesul faţă de dezbaterile sterile pe teme precum reorganizarea administrativă sau modificarea constituţiei, preşedintele a făcut o serie de declaraţii, a dat sentințe care l-au adus din nou în atenţia publică. A discuta pe subiectul istoric propriu-zis sau a încerca să-i demonstrezi domnului Traian Băsescu eroarea de judecată pe care a emis-o nu-şi are rostul. Un simplu apel la o carte de istorie, la o colecţie de documente, sau la memorialistică anulează tot cea ce a declarat şeful de stat la televizor.
Nu ştiu care este miza politică a acestor declaraţii, ca un apropiat de subiect aproape că nici nu ar trebui să mă intereseze. Importat este postura din care vorbeşte preşedintele, dezinformarea lui crasă şi nerespectarea unui protocol impus de postura de şef de stat. Nu cred că tocmai preşedintele era cel mai îndreptăţit să se pronunţe pe teme de istorie pe care zeci de istorici şi-au pierdut ani prin arhive și biblioteci pentru a şterge ceaţa de pe acest trecut. Nu cred că Traian Băsescu, care este înconjurat de persoane cel puţin ciudate, a cărui familie se înrudeşte cu clanuri din lumea interlopă, este îndreptăţit să arunce cu noroi într-o persoană şi într-o instituţie care a fost şi mai este un simbol al unităţii românilor, al modernizării şi europenizării acestei ţări, un simbol al onoarei, modestiei, principialităţii, al verticalităţii. Aceste afirmaţii nefondate au fost şi un test pentru societatea noastră, care a evidenţiat nivelul de educaţie şi cultura politică a unui popor, care încă mai aşteaptă revenirea la normal după episodul socialist.
Cu deosebit interes şi admiraţie am citit declaraţiile istoricilor, care erau obligaţi de meseria lor să i-a atitudine faţă de asemenea dezinformări. Chiar am fost plăcut surprins când un institut de istorie a dat o declaraţie oficială în numele instituţiei, luând atitudine faţă de cele afirmate în emisiunea lui Ion Cristoiu. Dar pe lângă istoricii, literaţii, intelectualii care au făcut front comun există o altă imagine a societăţii noastre în legătură cu acest subiect. Declaraţiile lui Traian Băsescu şi-au găsit ecou în rândul celor mulţi, ale căror cunoştinţe de istorie se rezumă la stereotipurile şi clişeele de interpretare marxistă. Pentru mulţi din cei mulţi preşedintele a venit în sfârşit şi a spus adevărul despre istoria noastră, unii au declarat de-a dreptul război monarhiei şi regelui iar alţii au fost indignaţi de cei care au avut îndrăzneala de a lua atitudine faţă de declaraţiile preşedintelui. Asta este cel mai grav lucru care a ieşit la iveală săptămâna aceasta, lipsa de cultură politică, lipsa de cunoştinţe de istorie, mediocritatea. Pe tribunii perceptelor marxiste în istorie, i-aşi întreba în care monarhie din Europa corupţia este mai mare, viaţa mai scumpă, nonvaloarea valoare, perversitatea cult politic, nivelul economic mai scăzut decât în republica noastră prezidenţială?( text: Alexandru D. Aioanei, foto: www.arhivafotografica.wordpress.com)
3:46 pm Sambata, 25 Iunie, 2011
3 Comentarii la “COMENTARIUL SAPTAMANII Lipsa de cultura istorica si politica”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





te felicit pentru aceasta reactie normala. E important ca de la mic la mare sa constientizam si sa indepartam mizeriile din jurul nostru.
drama noastră ca români este că , totdeauna, "istoria" prezentului este creată de putregaiurile de deasupra apei ci nu de diamantele de la străfundul ei
ai dreptate cristi,atata timp cat "omuletu" roman se informeaza numai cu tv,cartea ajungand de izbeliste,asta avem si din pacate si promovam.
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »