COMENTARIUL SAPTAMANII Exemplul unui copil din Teioasa, o palma pentru multi
În această toamnă am fost martorii erupției unui val de mizerie. Campania electorală ne-a relevat tot ce era mai urât, mai dezgustător la unii oameni. Pentru mai bine de o lună, cu toții am fost bombardați de minciună, cameleonism și perversitate. De puține ori ne-a fost dat să privim în acțiune, oameni care au reușit să se metamorfozeze radical. Unii au cultivat patriotismul ridicol, alții au lăsat principiile și au sărit într-o barcă, ce s-a scufundat până la urmă, alții au stat deoparte și au privit mâhniți acest spectacol trist. Sperăm totuși ca sărbătorile de iarnă să ne facă să uităm aceste imagini și să redescoperim în noi iubirea față de tradiții, bucuria ajutorării, milostenia.
Cum cei mai în vârstă se mișcă mai greu, adesea făcând calcule, care este capitalul de imagine câștigat dacă se implică în anumite campanii sociale, iată că tinerețea iese din nou în față. Așa cum am citit cu toții, un adolescent din Teioasa a lansat o campanie prin care, cu ajutorul celor cu suflet încearcă să aducă un zâmbet, o rază de lumină pe chipul celor mai oropsiți de soartă. Tânărul este sincer, își dorește să ajute, are entuziasm, nu vrea să-i vadă triști de sărbători pe tinerii de vârsta sa sau pe copii mai mici. A lansat un apel către cei care doresc să-l ajute, și-a mobilizat colegii și prietenii din sat. Nu se gândește să ceară ajutorul mai marilor orașului, nu face această campanie doar pentru a testa aplecarea spre milostenie a celor care ar avea de unde și care fac rând la cârciumile din târg.
Alexandru Dumitraș a pus în slujba ideii sale ceea ce a avut, entuziasm, energie, timp, dragoste pentru cei aflați în nevoie. Aceste lucruri sunt tot mai străine oamenilor maturi. Ei sunt preocupați mai mult de spectacol, de imagine, de putere. Cei cu funcții înalte sunt orbiți de ură, de patimă și nu mai reușesc să trăiască bucuria de a dărui. Exemplul lui Alexandru Dumitraș este o palmă pentru cei mulți care au uitat ce înseamnă un zâmbet de copil, ce se ascunde în spatele unei bucurii de adolescent, este o palmă pentru cei care prin tot ceea ce fac, ce zic, ce arată, dovedesc faptul că au uitat de cuvântul speranță. (Alexandru D. AIOANEI)
Citiţi şi: Un copil din Teioasa ne învaţă să fim…OAMENI MARI „Ajută şi vei fi ajutat!”
12:02 am Vineri, 12 Decembrie, 2014
Adauga un comentariu
Ultimele articole
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
BOTOSHINE Maratonul Nordului cu SOARE câștigător GALERIE FOTO

Aproape 400 de alergători din toată țara au participat în weekendul 15-16 iunie la prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani, intitulată sugestiv ”Botoshine”. În proba masculină a semimaratonului a triumfat Alexandru Soare, atlet experimentat, medaliat cu argint la Campionatul European de Tineret din 2013 și participant la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016. Câțiva șoferi botoșăneni s-au enervat duminică deoarece circulația rutieră a fost ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




