COMENTARIUL SAPTAMANII Darabanenii lasati fara „dreapta judecata”
Nămeții au trecut, drumurile acum sunt circulabile și, în plus, am învățat că vânturile nu bat întotdeauna din nord, iar noi speram că viața își va lua cursul normal. Ne plângem mereu că suntem marginalizați, că de la centru, de pe Dâmbovița, nu se vede până la Darabani, că oamenii de aici sunt uitați de toți și de toate, dar iată că cineva ne contrazice.
Scriam în iunie anul trecut, tot în același context, că dorim ca parlamentariii noștri, care nu ratează nici un moment festiv pentru a vorbi poporului „să-i facă pe cei de la București să înțeleagă că și aici trăiesc oameni care plătesc impozite, care au dreptul la asistență medicală, la justiție, la un trai decent în spiritul demnității umane. Nu cred că cineva vrea mai mult decât să i se respecte demnitatea umană”. Ori nu au încercat, ori nu le-a reușit. Aceasta este concluzia după ce ministrul justiției a dispus din nou închiderea Judecătoriei și a Parchetului de la Darabani. Nu mai reiau aici argumentele pentru care aceste instituții ar trebui să fie păstrate, doar mă alătur celor care nu cred că se mai poate face ceva, sau dacă se va face nu va fi pentru mult timp.
Din nou Săveniul s-a mișcat mai bine, și va rămâne cu instanţă şi parchet după ce a rămas și cu spital. Mereu prima grijă a administrației locale este să acuze lipsa obiectivității. Nimeni nu le vede realizările mărețe, epoca de îndrăznețe cuceriri populiste. Ba mai mult, primarul a refuzat să ofere un interviu retrospectiv la finele anului 2013 supărat că a fost comentată vizita dumnealui în Statele Unite. La sosirea din America, edilul şef al urbei a promis că va prezenta un raport în Consiliul Local legat de experienţa acumulată în ţara tuturor posibilităţilor, dar se pare că a „uitat”. Cred că puțin mai mult simț al măsurii nu ar strica din partea celor care, pupând o funcție în noua eră, roiesc în jurul parlamentarilor noştri. Nu înțeleg de unde atâta infatuare când, mereu ieși pierzător din această concurență cu mai fâșneața administrație din Săveni.
Unde sunt cei care se sburlesc la orice critică, de ce nu ies în față cu explicații? Oamenii i-au votat pentru a avea un trai decent în acest colț al sărăciei, inclusiv de a avea acces la Justiție, la o dreaptă judecată. Oare oamenii din satele din jur, care erau aduși să mănânce mici și să bea bere, ascultând discursuri despre propășirea nației sunt conștienți că de acum vor trebui să meargă până la Dorohoi sau Săveni pentru a-şi găsi dreptatea? Oare membrii actualei echipe administrative, care au făcut parte și din vechea echipă își dau seama că în CV-ul lor va apărea desființarea Spitalului și desființarea Parchetului şi Judecătoriei? În aceste condiții, mai e vreo diferență între ce se înâmpla înainte de 2012 și ce se întâmplă acum? (A.D.A.)
Citiţi şi:
Darabani versus Saveni. Concurenta doar la nivelul orgoliilor
4:54 pm Joi, 06 Februarie, 2014
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




