Sf. Aer

VEZI procesiunile religioase la care vor lua parte darabanenii in VINEREA MARE

Vineri, 18 Aprilie, 2014

Ieri seară, în Joia Mare, a fost oficiată Denia celor 12 Evanghelii, în timpul cinei pe care Iisus a luat-o cu apostolii. Preotul protopop Costică Pînzariu (foto stânga) ne-a mărturisit că în această zi sfântă a fost scos Sf. Agneţ, pâinea care prin sfinţire se preface în Sf. Trup al Domnului şi va fi folosit până la Paştele următor ca împărtăşanie la botezul pruncilor şi al celor bolnavi. Tot joi seară a fost scos Sf. Epitaf (Sf. Aer) care astăzi se ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare