Saptamana Mare

ÎNVĂȚĂTURI DESPRE SĂPTĂMÂNA PATIMILOR ”Să nu uităm că Paștile e Învierea Domnului și nu iepurași sau altceva”

Vineri, 14 Aprilie, 2017

”Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă și slăvită Învierea Ta”, spune una dintre cântările acestei perioade. Această perioadă, Săptămâna Sfintelor Patimi sau Săptămâna Mare și mai cu seamă începând cu Miercurea cea Mare și culminând cu Noaptea Învierii, este fără nicio îndoială, perioada cea mai frumoasă din cultul Bisericii Ortodoxe. Slujbele Bisericii, cu o rânduială diferită față de restul anului, abundă în cântări de ...  continuare »

SAPTAMANA MARE, intre credinta si spiritualitate

Miercuri, 16 Aprilie, 2014

Săptămâna Mare este o perioadă de post, rugăciune și milostenie pentru credincioşi. Dincolo de dimensiunea religioasă a acestor zile de dinaintea Hramului Învierii Domnului, de-a lungul timpului au laut naștere și o serie de tradiții care se respectă mai mult sau mai puțin, în funcție de zona geografică. În primul rând, în cele șapte șase zile dintre Duminica Floriilor și Învierea Domnului în fiecare seară au loc în toate bisericile ortodoxe slujbe ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare