Accident rutier cu vatamare corporala, datorita neacordarii de prioritate



În data de 28.08.2011, la orele 2:50, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Iorga din Darabani, A.D. de 22 de ani din comuna Conceşti a ajuns în intersecţia cu strada 1 Decembrie şi nu a acordat prioritate autoturismului condus regulamentar de A.A. de 23 de ani din localitate, intrând în coleziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui M.M. de 16 ani din comuna Conceşti, pasager în autoturismul condus de A.D.. Persoana accidentată a fost transportată la Spitalul Municipal Dorohoi pentru investigaţii de specialitate. Conducătorii autoturismelor au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.



În cauză se continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală”, ne-a informat inspector principal de poliţie Daniela Darea, purtător de cuvânt al IJP Botoşani.






1:02 pm Marti, 30 August, 2011

28 Comentarii la “Accident rutier cu vatamare corporala, datorita neacordarii de prioritate”

  1. bicicleta spune:

    Oare ce viteza avea dobitocu asta de Stefancu care oricum era si beat si a pus pe altu la volan? Rusine Politiei

  2. arestat spune:

    stefancu avea 160 la ora si era rupt de beat o baut toata seara....dar asa se intampla in darabani cei cu bani scapa usor..asa so intamplat si cu accidentu lu cardas de pe motor

  3. x spune:

    "dobitocu asta de Stefancu" era beat la volant , asta n-o poate demonstra nimeni ,la fel ca si viteza de 160km/h

  4. dany spune:

    asa fac cei care trec dela carute la masini dar au uitat de unde au plecat si acum au relatii cu politia . inca nusa nascut cel care are sa faca dreptate cu cei presupusi smecheri sicu cei di politie asa zisi politisti dar sun mai mult fraieri decit cel cu haturilen mina

  5. bicicleta spune:

    mai x ori esti prea prost ori esti stefancu, adica tot una. Daca tu crezi ca la 60km/h poti strica in halu ala masinile si sa ajungi la 20-30m de locu accidentului inseamna ca esti putin retard. ar trebui sa ii fie luat permisu pentru tot restul vietii ca data urmatoare se poate lasa cu morti nu doar cu raniti.

  6. :) spune:

    dac se vrea se poate demonstra..dar asta e si ideea sa nu se afle..

  7. x spune:

    bicicleta - numele iti descrie totul... ai grija sa strangi spitele sa nu-ti vibreze roata la viteza...poate prinzi si tu 160. Nu mai mancati la ciuperci daca nu stiti ce si cum , nu demonstreaza nimeni niciodata ce viteza avea , si daca era beat sau nu. Da asa-i in Darabani , gargara multa !

  8. x spune:

    Pentru ceilalti , cautati va rog pe internet "accident la 160km/h" si vedeti ce ramane dupa... Nu o masina cu spatele rupt si alta la care abia a crapat parbrizul in impact frontal. Dupa , mai vorbim.

  9. bicicleta spune:

    mai stefancu ca mai mult ca sigur esti tu, ar trebui inainte sa vorbesti sa te gandesti si la altii nu doar la tine. daca tu iti imaginezi ca la 60km/h dupa ce cred ca mai apuci sa si franezi iti distrugi masina in halu ala si il arunci pe trotuar pe cel din fata inseamna ca esti retardat. nu ne mai ruga sa cautam pe internet nu stiu ce accidente pentru ca nu ne intereseaza. ne-ar interesa foarte mult sa nu mai conduci in viata ta de prost pentru ca din pacate la urmatorul eveniment o sa fie mai grav. vii tu smecher si ne aratati tu noua cine esti si ca nu se poate demonstra nici cine era la volan nici viteza. Dumnezeu e sus si vede, daca nu face cine trebuie dreptate o sa faca Cel de Sus.

  10. xyz spune:

    vad k toti aveti cv cu stefancu... pana la urma urmii nu din vina lui a fost accidentul... din cate am inteles opelu nu a acordat prioritate... putea fi orcare altu in locul lui stefancu... nu cred k e singurul care are boala vitezii...

  11. andrei spune:

    mai bine va-ti vedea de treaba voastra si nu mai aveti voi grija altora

  12. romica spune:

    eu am prins odata 360. cine e smecher aici?

  13. x spune:

    1. Nu-s Stefancu. 2. Cum a zis si xyz de data asta Stefancu n-a fost vinovat. 3. x Is tare curios daca esti asa tare in gura si in realitate. Ca pe net vai vai ce cocosei sunteti toti

  14. anianus spune:

    Aseara erau curse de masini pe sosea de la intrarea in darabani pana la generala..

  15. Stefan spune:

    Hai sa fim seriosi acuma ! Daca sunt la intersectia " Oglinzi" si vad pe cineva tocmai la Biserica, cu siguranta ca nu voi astepta sa treaca ala; normal ca ies. Dar...problema e ca nu stiu sigur ce viteza de deplasare are; ca si in cazul de fata, daca si dupa aproximatia mea, e undeva pe la cimitir, normal ca intru in intersectie, cu toate ca ma gandesc ca circula normal... dar uite ca viteza celuilalt in trafic, mai ales noaptea, nu ai de unde sa o stii exact...parerea mea...si nu am nimic cu nimeni...stefancu a avut viteza foarte mare, cu mult peste limita legala...iar ca sa va mai zic ceva...in acea seara, la hudesti, eu l-am vazut cum s-a urcat la volan...

  16. romeo spune:

    asa'i in darabani,toti mãnâncã la rahat...mai bine va-ti uita la voi...

  17. ;) spune:

    SUNTETI PENIBILI!! Oameni care nu au treaba si se apuca de comentat! mai bine s ar uita fiecare la el!!

  18. nameless spune:

    Observ ca toti sunt specialisti pe aici si nu stiu daca mai are rost sa ma bag.Bai fratilor...toti spuneti tare si raspicat k era Stefancu la volan...ca era beat...Pentru voi...cei razvratiti:astept sa vad atitudine din partea voastra...merge-ti la politie si da-ti declaratie precum k l-ati vazut pe el iesind de la volan imediat dupa impact...nu am nimic cu nimeni..de asemenea nu iau apararea nimanui...vinovatul sa plateasca...insa o data ce faceti afirmatii si aveti cunostinta de cele intamplate...vreau sa vad initiativa, ok?Fapte nu vorbepana atunci..DRIVE SAFE ;)

  19. nameless spune:

    Referitor la comentariul :"stefancu avea 160 la ora si era rupt de beat o baut toata seara....dar asa se intampla in darabani cei cu bani scapa usor..asa so intamplat si cu accidentu lu cardas de pe motor" vreau sa lamuresc niste aspecte...politia instrumenteaza cazurile...aduna probe si mijloace de proba , apoi face o propunere cu privire la solutia procedurala in cazul respectiv..Cei care decid cu adevarat cu privire la masura luata intr-un dosar penal , sunt procurorii si judecatorii...NICIDECUM POLITIA!!!!!!

  20. spune:

    vai andrei esti tare obraznic

  21. alkatel spune:

    ma faceti sa rad.... voi nu ati vazut in viata voastra un accident la 160 de km/h masinile poti sa le duci la fier vechi.va zice unu care a trecut prin asa ceva .ceea ce vad io in fotografii parerea mea este ca nu aveau nici macar suta la ora...

  22. x spune:

    Toata lumea stie ce s-a intamplat, dar la politie nu are curaj unu sa se duca sa dea declaratie. Acu cateva zile era intrecere de la intrare pana la generala , nici asta nu s-a declarat sau sesizat cuiva. Dar toata lumea e cu gura pe Stefancu si pe Cardas. Pana nu declara unu (se poate si anonim), mai bine stati in bancile voastre

  23. abcd-fuck spune:

    Si de acuma daca nu sa sesizat nimic la politie ...Inseamana ca Stefancu.. sau Cardas.. sunt cu totul Ok ? Macar nu mai incerca sa ii acoperi atat de mult.

  24. x spune:

    cum ziceau si cei de mai sus , pana nimeni nu declara , nimeni nu-i vinovat. Hotul neprins e negustor cinstit.

  25. Stefan spune:

    Sa fim seriosi...Poate 160 nu avea...dar nici cum a zis cineva mai sus, ca avea sub 100...dar asa e darabaniul...mai bine va vedeti de treburile voastre si nu mai rascoliti trecutul...fiecare isi plateste greselile...dar nah...in darabani, daca nu te vorbeste lumea, inseamna ca ai murit :)

  26. db spune:

    bai nameless nu suntem toti specialisti,eu eram de fata cand sa intamplat totul cu un prieten. stefancul a esit de la volan si sandi stoian din dreapta si au rupto la fuga spre centru,erau ambii rupti de beti.cand a venit politia nu era nici unul la masina,eu stiu ca daca nu sunt victime poti sa pleci si declari accidentul in 24 ore,dar a venit salvarea si baiatul de la concesti,de pe bancheta din spate,era plin de sange si avea capul spart. asta ce inseamna....au fost victime. daca nu ma credeti intrebati pe persoana care era in dreapta in opel,am vb cu el dupa ce sa intamplat accidentul la 2 min maxim.

  27. stefacu dobitoc spune:

    luatimi permisul daca sunt prost ca nu stiu sa merg cu masina cu 60 kh eu merg cu 220kh

  28. xyz spune:

    daca ar durea prostia... darabaniul ar fi in spital...

  29. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare