REMEMBER...D’ale lu’ Mitică... GALERIE FOTO

Dau timpul înapoi cu 34 de ani şi revăd şoseaua netedă pe al cărei preş nou nouţ de astfalt goneşte într-o toamnă un fiat 1300 cu număr mic( în jur de 102). Oprim să alimentăm la un Peco de la Suceava. O persoană care se recomandă Mitică ne făce semn şi ne roagă să-l luăm tovarăş de drum, până la Darabani. Semăna izbitor de mult cu personajul din opera lui Caragiale. Dar mă gândeam în momentul când îi deschideam uşa, doar n-o fi tocmai cel din cartea de română? Astăzi, după cele întâmplate în timpul călătoriei, sunt de cu totul altă părere. „Acum trăim în Caragiale, visând la Eminescu”, vorba lui Radu Cosaşu. Totul a debutat cu o tragicomedie, chiar din momentul pornirii motorului. Intrasem în benzinărie virând la stânga, iar la ieşire am luat-o la dreapta. Ulterior ne-am dat seama că, de fapt, mergeam spre «de unde veneam».

Ne-am oprit, am scos atlasul rutier şi l-am studiat pe coada maşinii. Am făcut o scurtă vizită în lanul de porumb şi am făcut cale-ntoarsă pe lângă aceeaşi staţie Peco, în direcţia Dorohoi. La un moment dat ne amintim de hartă şi oprim maşina. Privim înapoi, dar atlasul era deja pe aripile vântului. Chiar la intrarea în Dorohoi, o pocnitură ne conturbă auzul. Plesnise a doua felie a arcului de la suspensia din spate. Luăm o sârmă moldovenească, o înfăşurăm cum trebuie şi ne continuăm drumul. Maşina zbura, parcă mai uşoară. Şi asta pentru că atlasul cu tot cu geamantan era deja amintire, iar măsuţa de camping de pe portbagaj îşi luase şi ea zborul, împreună cu geamantanul. Înghit în sec şi arunc o scurtă privire spre tovarăşul meu de călătorie. Mitică mesteca gumă. Ne apare în cale o bornă de ciment, pe care distingem cu greutate: Darabani 4 km. Cum oraşul pe care îl văzusem pe hartă era brodat cu fel de fel de semne ale industriei şi avea dunga roşie a căii ferate, care s-a dovedit a fi în final şoseaua, mi-am spus: Darabaniul trebuie să fie după satul acesta. Depăşim cele patru pietre din drum şi iată-ne ajunşi, în sfârşit, la destinaţie.

Dar «destinaţia» nu avea blocuri, ori poate încă nu am ajuns la ele. Am trecut încet pe lângă un indicator rutier care ne anunţa intrarea în oraş. Mirosea a linişte şi pace. Un copil conducea o vacă de funie. Amintindu-şi de cireada care ne oprise din drum în Hudeşti, bătrînul mă sfătuieşte să-mi fac abonament la o vacă. La Oglinzi, ne oprim. Mitică scuipă guma pe jos, îmi mulţumeşte şi coboară achitând drumul cu un bilet pe care scria «Vin vremuri grele! Pe curând!». Un grup de viitori colegi de breaslă ne indică drumul spre liceul aflat lângă un cartier de blocuri(trei la număr, plus o scară în construcţie). Am admirat internatul liceului din clădirea lui Balş, am văzut clădirea şcolii vechi şi ne-am oprit în faţa casei lui Pavâlcu. Oare de unde mă cumoaşte lumea? Mă întrebam, în timp ce răspundeam la salutul oamenilor de pe stradă.
După o jumătate de deceniu îl întâlnesc din nou pe Mitică. Nu se schimbase mai deloc. Mesteca şi acum gumă şi era foarte supărat pentru că i se furase bicicleta din faţa liceului. Mă salută şi mă invită la o plimbare cu şareta(foto stânga) prin târg. Trecem pe lângă şirul de clădiri încolonate, lăsate amintire de evreii plecaţi, după care lăsăm în urmă Casa de Cultură, vestită pentru partidele de remi şi planşele şi afişele domnului Horju. Ne stingem apoi setea cu apa fermecată a fântânii din flori. Ne odihnim câteva momente pe banca din faţa primăriei. Mitică scoate din buzunar o pereche de cărţi. După ce am plecat în gazdă pe calul lui Chirilă, mă trezesc, la un moment dat, cu actele de proprietate a trei locuinţe. Schimb datorită bunăvoinţei suspuşilor, apartament pe apartament, înapoiez o garsonieră şi fac cadou un apartament, în final. Trecem apoi cu caleaşca timpului pe lângă blocurile în a căror apartamente nu se prea înghesuiau foarte mulţi, lăsând în urmă jucăria cea nouă, unde copiii(foto jos) învaţă să stea la coadă. Ajungem în faţa clădirii care reprezenta mândria tehnicii din oraşul Darabani: Filatura.

A fost o şansă, un vis împlinit al multor dărăbăneni care aveau atunci peste 900 locuri de muncă. Vă mai amintiţi sala aceea uriaşă plină de maşini care fermecau bumbacul! Acesta era adus în baloturi uriaşe şi ulterior era transformat în fir pieptănat. Fabrica avea personal calificat şi era dotată cu ateliere cu strunguri, panouri solare, centrală termică cu turnuri înalte. Nea Gelu ne aducea portocale în micul magazin din interior. Mă despart încă o dată de Mitică. Am rămas doar cu amintirile. Astăzi s-a ales praful de toţi şi toate. Am îngropat Filatura împreună cu cei doi ingineri de valoare pe care i-a avut: Darabană şi Crăciunescu. Am dat fabrica de pâine pentru un depozit, S.M.A.-ul pentru un cârd de case iar Cabana Teioasa a ajuns la gunoi. Sediul C.A.P. s-a transformat în depozit de lemne, iar tractoarele care nu au ajuns la fier vechi s-au împărţit cu dedicaţie… Fără număr… d’ale lu’ Mitică! (Ionel Bichir, text şi foto)
PS: Acum două zile am sărbătorit ziua de naştere a dramaturgului Ion Luca Caragiale, scriitorul care enervează pe toţi românii, cum remarca şi redactorul şef de la „Dilema veche”, pentru că nu am reuşit niciodată să ieşim din tiparul după care ne-a zugrăvit el. Adaptând scena 3 a actului III din „O scrisoare pierdută”: «Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu doar de Darabaniul meu şi numai de Darabani … »
6:48 pm Joi, 03 Februarie, 2011
11 Comentarii la “REMEMBER...D’ale lu’ Mitică... GALERIE FOTO”
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!





superb text,cred ca Domnul Bichir ascunde mult prea multe ochiului nostru, ar trebui incurajat in aceasta privinta
Decat asemanarea cu mediul snob urban caragialian, mult mai adecvata si apropiata de realitate imi pare ideea ca Darabaniului i s-a "asezat pe umeri", mult prea devreme un statut caruia abia acum parca se vede ca incepe sa-i faca fata; si anume statutul de oras. Nu pare a exista vreun vinovat decat un cizmar ce-si voia botinele plimbate doar pe asfalturi urbane dintr-un capat in altul al tarii. M-ar fi interesat poate si mai mult continutul articolului daca atingea, nu doar in treacat, prea timid as zice chiar, factorul uman al locului, felul locuitorilor lui de a fi, al celor de ieri (zeci de ani in urma) cat si celor de azi... Va prinde, as indrazni sa afirm, domnule profesor, mult mai bine "panza in proza". Succes!
De sub prima fotografie, sare din text bancul săptămânii: De ce este aşa de netedă şoseaua din fotografie ? - Pentru că nu trece pe ea decât o maşină cu bumbac a filaturii.
frumos articol,dom Bichir era la moda ca profesor de matematica pe vremea in care am facut eu liceul pentru ca avea un stil uman si frumos de a preda materia sa si toti elevii ar fi dorit sa faca matematica cu el,la fel,faimos pentru aparatele lui foto si mai ales pentru bicicleta aia semicursiera care ne incanta pe copii de la blocuri pentru ca avea rotile asa de subtiri,oricum face un frumos remember al trecutului orasului si analizeaza distrugerile de dupa revolutie,citesc cu placere articolele de pe site si as vrea sa reformulez un pic concluzia finala,NU VOI, STIMABILE,SA STIU DE EUROPA D-TALE,VREAU CA EUROPA SA STIE DE DARABANIUL MEU
Şi pentru că am pus-o prima, fotografia îmi mai spune un banc: - Dar unde sunt oamenii de pe trotuare ? - Le-a luat cizmarul pantofii să nu mai tragă la trotuar, i-a trimis cu picioarele goale să facă zile la CAP, iar pe cei ce nu au aplaudat , i-a dat pe mîna turcoaicei ( rămase ostilă din 1977 poporului muncitor ). Ei au fost transformaţi în stane de piatră numite ,, borne kilometrice,,. De libertate deplină s-au bucurat cei care aplaudau gură la gură. devenit fiii lui Adam din părul lui madam, căţăraţi după mărul cunoaşterii, şi trăind fericiţi pînă la adînci bătrâneţe.
extraordinare amintiri!!!!as vrea si eu fotografiile!!!sa traiasca dom profesor(vecinul)!!!!
Stimabile nu uita că Darabaniul era considerat până în Polonia drept capitala Moldovei datorită exportului de nucă şi pateu. Şi asta cu două decenii în urmă !
Frumoase amintiri...ne e dor de fostul Darabani !
Bravo, d-le profesor! Tineti-o tot asa! Snobi sunt cei care va critica, mai degraba "mitici", dacat darabaneni cu caracter...
Jos palaria pentru domn` profesor ;)
Avea si Darabaniul farmecul lui in vremea aia, poate mai mult chiar decat in zilele noastre. Felicitari autorului pt incercarea reusita de a ne zugravi atmosfera de atunci. Pozele fac toti banii!
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »