LA REFERENDUM „Votează legal!” Mita si votul ilegal inseamna inchisoare
Sub sloganul „Votează legal!” Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile sale teritoriale, desfăşoară în perioada 15 – 29 iulie, o campanie având drept obiective informarea cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute pentru încălcarea legislaţiei electorale şi conştientizarea acestora pentru asigurarea unui proces electoral legal.
Astfel, conform legii, promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua referendumului. De asemenea, şi tentativa se pedepseşte. În cazul în care, în ziua referendumului vă aflaţi în altă localitate decât cea în care sunteţi înscris în lista electorală, puteţi vota pe o listă suplimentară, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.
Autorităţile au prevăzut măsuri pentru a depista fraudele electorale, iar cetăţenii care săvârşesc asemenea fapte vor suporta rigorile legii. Astfel, legea prevede termenul de 60 de zile de la data referendumului, în care Biroul Electoral Central va înainta copiile listelor electorale permanente respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare, Autorităţii Electorale Permanente. Acestea vor fi verificate în vederea depistării eventualelor voturi multiple şi se vor sesiza organele de urmărire penală în cazul persoanelor care au votat de mai multe ori.
1:18 pm Marti, 17 Iulie, 2012
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




