CS DARABANI a defilat in turul II al Cupei Romaniei. „Tripla” Esanu
Azurii Mileanca au fost simpli sparringpartneri pentru CS Darabani care a câştigat la scor de tenis (6-2) în turul II al Cupei României, faza pe judeţ. Florin Eşanu a marcat de trei ori, iar dărăbănenii au mai irosit o sumedenie de ocazii.
CS Darabani şi-a întinerit lotul, chiar şi antrenorul, banca tehnică a echipei fiind acum ocupată de tânărul profesor Ovidiu Ştefănucă. Dacă Sănătatea l-a transferat pe Mihai Vătavu, care a cochetat cu naţionala de juniori, CS l-a adus pe Robert Gucianu, fost jucător în divizia C la Aerostar Bacău şi Sporting Suceava. Iar prima impresie a fost una foarte bună: dărăbănenii s-au jucat cu ocaziile în partida cu Azurii Mileanca. După un sfert de oră de joc, conduceau deja cu 2-0, prin „dubla” lui Florin Eşanu (foto). Ovidiu Ştefănucă a punctat şi el în colţul lung după un şut centrare (’30), iar gazdele au redus din handicap după o neînţelegere în defensiva dărăbăneană între goalkeeperul Alin Andruş şi stoperul Cătălin Cucuruzac.
Florin Eşanu continuă balul şi în al doilea mitan, când marchează (’47) din centrarea lui Sebastian Gucianu. Ionuţ Guceanu majorează diferenţa (’60), prin „specialitatea casei”, lovitură liberă de la 18 m, iar zece minute mai târziu, gazdele beneficiază de un penalti după un „cleşte” format în apărare de fraţii Sebastian şi Raul Ştefănică, şi se făcea 5-2. Dumitru Grosu ratează apoi inexplicabil, dar se revanşează printr-un lob (’75) şi stabileşte scorul final. CS Darabani are acum stadion, dar şi echipă, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru iubitorii sportului rege de pe malul Prutului.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




