Dărăbăneanul Mihai „Boby” Rusu dă clasă...clasei politice româneşti
Mihai „Boby” Rusu nu a uitat că duminică s-au împlinit 21 de ani de la Revoluţia Română din 1989. Nimeni dintre politicienii prezenţi în Sala Primăriei Darabani pentru alegerile PNL, nu a amintit de acest eveniment, în care au murit oameni nevinovaţi. Şi au murit pentru nişte idealuri. Boby i-a văzut pe acei oameni murind la Bucureşti, pentru că el a fost direct implicat în evenimentele din Decembrie 1989. Timp de o săptămână, părinţii săi au ştiut că fiul lor a murit la Revoluţie. Duminică el a dovedit că este mai "viu", ca mulţi dintre noi. Astfel, crezul său este total diferit faţă de cel al majorităţii politicienilor din ziua de astăzi. După ce iniţial s-a înscris în cursa pentru un loc în Biroul Politic al PNL Darabani, duminică a luat cuvântul în plenul şedinţei şi şi-a anunţat oficial retragerea candidaturii, cerându-şi scuze faţă de colegii săi. Liberalii nu au priceput mare lucru din gestul colegului lor. La final, când unii membri de partid părăsiseră deja sala, deoarece îşi făcuseră „datoria”(îşi votaseră rudele, prietenii, cunoştinţele), Boby Rusu a ţinut un discurs care i-a lăsat mască pe toţi cei prezenţi, mai ales pe deputatul Ţurcanu. Dărăbăneanul a exemplificat adevăratele valori ale politicianismului românesc şi a punctat terenul tarat al clasei politice contemporane. Boby Rusu a menţionat faptul că politicul şi aparatul de stat românesc trebuie să suporte o profundă reformă morală, citându-l pe John Kennedy: „Nu întreba ce poate să-ţi ofere ţara, mai bine întreabă ce eşti gata să oferi tu ţării”. Acesta este un adevărat liberal! Jos pălăria în faţa ta, Boby!(Lucian Bălăucă)
7:28 pm Duminica, 19 Decembrie, 2010
12 Comentarii la “Dărăbăneanul Mihai „Boby” Rusu dă clasă...clasei politice româneşti”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





...,,un discurs care i-a lăsat mască pe toţi, inclusiv pe deputatul Ţurcanu".... Păi se poate dom doctor? Nu se face să raportaţi discursul unui profesor la receptivitatea unui oier semianalfabet care oricum e perplex de când s-a născut...Părerea mea. Cât despre îndemnul lui Kennedy, avem şi noi unul autohton: ,,Munciţi bine, ca să trăiţi bine!" Bine, în treacăt fie spus, pe dom profesor l-a luat un pic emoţia momentului şi a considerat necesar să-l citeze pe fostul preşedinte american, un fapt lăudabil oricum. Sunt convins că ţurcanu şi-a sunat imediat consilierii de la Suliţa şi i-a pus să ia legătura cu ,,unul chenedi", pentru următoarea campanie electorală, că are ,,nişte ziceri mişto"! Părerea mea! Una peste alta, felicitări domnului Ignat, dar atenţie la ,,lupii tineri" din pnl, că sar la beregată mai rău ca hienele...De, aşa-i politica...
Bravo Boabitza,felicitari,,Darabaniul are nevoie de oameni ca tine,,neamurile din PNL au distrus partidul,,din casa de cultura de la remy s-au mutat sa ne conduca destinele,inca o data BRAVO
domnule doctor, în darabani toţi suntem prieteni, cunoscuţi sau neamuri. daca doriti aducem politiceni din altă parte pentru a face ceva pentru oraşul în care ne-am născut.
Aveti dreptate, d-le Gelu. Nimeni nu este detinatorul adevarului absolut. Buni sau rai, sunt ai nostri si cu ei defilam. Noi am vrut sa scoatem in evidenta acea stare de spirit despre care a vorbit Boby, mai putin marcarea efectiva pe lista electorala a omului politic. Va multumim pentru atentia acordata!
Bv domn' Diriginte !!
Domnule doctor, "ma bucur" sa aflu ca detineti un barometru dupa care testati modul in care liberalii darabaneni "pricep" anumite lucruri.
D-le Lucian, eu personal nu deţin nici un barometru, barometrul îl deţin oamenii obişnuiţi, care v-au votat. Ei trăiesc, văd şi înţeleg tot, fară a folosi ghilimelele, ca d-voastră. Au văzut între timp şi nr. de voturi primite de d-voastră, care cu scz. de rigoare, îl omisesem şi ne-aţi atras atenţia pentru asta. Acelaşi nr. de voturi pe care vi-l solicitasem să ni-l comunicaţi duminică şi d-voastră vă ascundeaţi împreună cu colegul de partid, după uşa cabinetului parlamentar. Rolul presei nu este să educe, ci doar să informeze. Vedeţi, din această cauză am încercat să pastrăm distanţa, pe cât posibil, de subiectele politice şi să ne ocupăm de fotbal, mai degrabă. "...dar atenţie...De, aşa-i politica...", vorba comentariului nr.1. Mulţumim pentru interesul acordat!
Domnule Florea ccam "putine" voturi pentru "valoarea" dumneavoastra. Ar fi trebuit sa le afisati la usa primariei si la coltul pietei ca sa afle poporul ce "valoros" sunteti. Ar fi mai bine sa va vedeti in continuare de lungul nasului si sa va comportati ca un profesor cu toate gradele date nu ca un mahalagiu ca doar sunteti destept precum va credeti. Mai uitati-va totusi in oglinda curata dimineata ca realitatea este alta. Mai coboara cu picioarele pe pamant tinere ca sa te aprecieze si pe tine lumea ca de o bucata de timp esti prin nori tare. Chiar ai avut 77 de voturi?
Decât cu Burlacu la câştig mai bine cu Ignat la pierdere.
nu ar fi rea ideea de a aduce politicieni din alta parte ..
Imi place sa vad ca sunt inca oameni vericali si Bobita a dat un exemplu frumos. Nu ii cunosc motivele, dar sa te retragi atunci cand simti ca lucrurile nu merg in directia care trebuie si nu poti schimba asta, inseamna sa ai demnitate. BRAVO!!!
tara mica ..... politica mica oras mic.....politica pe masura
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »