Contrabandisti retinuti la frontiera cu Ucraina de catre politistii darabaneni




Poliţiştii de frontieră dărăbăneni au depistat trei cetăţeni ucraineni care deţineau 3000 pachete de ţigări de contrabandă, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România. Ţigările, în valoare de aproximativ 27.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.

În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă, poliţiştii de frontieră au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat. 

Astfel, în seara zilei de 21 aprilie 2011, în jurul orelor 22.00, pe timpul executării unei misiuni specifice, politiştii de frontieră au observat, cu ajutorul aparaturii de termoviziune, în apropierea unei locuinţe părăsite, pe teritoriul României, o persoană care nu-şi justifica prezenţa în zonă. În momentul reţinerii persoanei respective, în apropierea acesteia, au fost identificate şi şase colete ce conţineau 3000 de pachete de ţigări, marca Jin Ling cu timbru R. Ucraina. Poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, reuşind în scurt timp reţinerea a încă două persoane, care se deplasau dinspre casa părăsită spre satul Baranca. 

Cei trei cetăţeni au  fost conduşi la sediul SPF Darabani în vederea continuării cercetărilor. În urma identificării s-a constatat că sunt Ruslan M., de 33 de ani, cetăţean ucrainean, Illa G., de 40 de ani, cetăţean ucrainean şi Stepan L., de 39 de ani, cetăţean român, care au transportat peste frontiera de stat 3000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de 27.000 lei, care urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere din România. 
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului. Cei trei cetăţeni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare pentru 29 de zile. În cursul zilei de vineri, 22 aprilie 2011, a avut loc o întrevedere cu grănicerii ucraineni în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră şi depistării tuturor persoanelor implicate pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, ne-a informat inspector de poliţie Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul IJPF Botoşani. 
 
                              





9:49 pm Vineri, 22 Aprilie, 2011

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 16 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare