S-au pus deja în vânzare biletele pentru ZN 2024. Organizatorii au făcut bilanțul ediției aniversare

Muzică, artă și călătorii
Zilele Nordului au găzduit joi concertul pianistului Bogdan Vaida, care a umplut Casa de cultură înainte de deschiderea oficială a festivalului, când Om la lună, Adam’s Nest și Pixar Stelar au concertat la Amfiteatrul Prima Școală. Vineri au cântat în Poiană Subcarpați, Haydamaky, Baba Dochia și Pixar Stelar, iar vineri britanicii de la The Turbans, Paulina și The Kryptonite Sparks. Duminică, într-o nouă zi dedicată comunității locale, pe scena ZN au urcat ansamblul local Stejărelul și Tomis Junior.
Festivalul a mai propus întâlniri ale scriitorilor Viorel Ilișoi și Vasile Ernu cu cititorii, spectacole de teatru susținute de trupele Atelierul de teatru și Orfeus și proiecțiile filmelor Ultima noapte, Aftersun, Close și Oameni de treabă. Proiecția acestuia din urmă a avut loc în prezența producătoarei Anamaria Antoci, care la finalul filmului a dialogat cu publicul pe parcursul unei sesiuni nocturne de întrebări și răspunsuri.
Tururile Nordului i-au dus în acest an pe turiști de-a lungul Prutului și pe dealurile Derscăi. Turul „Pe ape” a oprit mai întâi la Casa Sfântului Ioan Hozevitul, pe malul râului, apoi la Bâtca Doamnei, cel mai nordic punct geografic al României, în Horodiștea. A urmat o plimbare prin Delta Prutului, una dintre cele mai noi din România, și un picnic între iazurile Bălășescu din Darabani. „Drumul plăcintelor” i-a dus pe curioși în împrejurimile Derscăi, așezare veche pe de vremea dacilor, care întemeiaseră acolo saturi lacustre, și la Hilișeu, la singura biserică din Europa care e și ortodoxă, și catolică.
350 de sportivi au luat startul probelor de MTB și Trail ale Maratonului Nordului desfășurate la Dersca și la Teioasa, iar 6 echipe din România, Moldova și Ucraina au participat la a doua ediție a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc. Alte evenimente speciale din cadrul festivalului au fost claca pentru reconstrucția fundației primei școli sătești de stat din Moldova, consultările publice cu tinerii, mediul de afaceri, cetățenii și turiștii cu scopul stabilirii unei strategii de dezvoltare a orașului Darabani și conferința Cord a foștilor voluntari Nord.
Idei pentru #viitoruri

Acesta a fost coordonat de Diana Stafie și a avut ca scop identificarea de scenarii de viitor pentru comunitățile mici din România. La atelier au participat tineri din Darabani, Sânnicolau Mare, Vaslui, Roman și din alte orașe. Aceștia au identificat trei scenarii preferate pentru dezvoltarea acestui tip de comunități: unul centrat pe tineri, unul centrat pe natură și mediu și un al treilea centrat pe creșterea conectivității. Alte șase ateliere au avut în cadrul festivalului: scriere de versuri cu Doru Pușcașu de la Om la lună, min-maxing life cu Sebastian Mahu, well-being pentru tineri cu Teodora Popescu și Raluca Bejenariu de la În dialog, instrumente civice cu Luca Ciubotaru de la Rădăuțiul Civic, fericire la muncă cu Doru Șupeală de la Hacking Work și producție de film cu Anamaria Antoci de la Tangaj Productions.

Zilele Nordului 2023 a fost co-finanțat prin PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată și are ca parteneri principali Banca Transilvania, Grupul Iulius, Sagrod, Cadasplan și Radio Guerrilla, alături de Primăriile și Consiliile Locale din Darabani și Dersca.
Următoarea ediție a Zilelor Nordului va avea loc în 1-4 august 2024 în formatul deja consacrat, însă cu multe apariții și evenimente surprinzătoare. Biletele la preț special (65 de lei pentru primii 500 de cumpărători) s-au pus deja în vânzare pe www.zilelenordului.ro.
Zilele Nordului este un festival cultural înființat la Darabani, cel mai nordic oraș al României, în anul 2014. În primul deceniu de la înființare, festivalul a lucrat cu peste 1.000 de tineri voluntari din regiune în 20 de comunități din Nord, organizând 400 de evenimente culturale, atrăgând turiști din toată țara, înființând Muzeul Nordului și contribuind la protejarea unor obiective culturale precum Școala de Artă Românească de la Cernăuți, Casa Enescu de la Mihăileni, Școala veche și Poiana Stejarilor de la Darabani. De asemenea, festivalul s-a implicat activ în crizele recente, venind în sprijinul spitalelor din regiune în timpul pandemiei și în al centrelor de tranzit pentru refugiați la începutul războiului din Ucraina.
Detaliile finanțării PNRR. Numele proiectului: Zilele Nordului 10. Beneficiar: Asociația Nord. Valoarea totală a proiectului: 221.805 lei. Perioada proiectului: 31.03.2023-28.02.2024. Codul proiectului: 158.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
VEZI cine a câștigat alegerile prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Nu salvăm democrația votând mediocritatea

În ultimele patru luni, România a intrat într-un tumult electoral din care pare că nu mai are puterea să iasă. Cauzele sunt multe, unele punctuale, legate direct de situația geopolitică din regiune, altele mai profunde, ținând de modul în care am evoluat în ultimii 35 de ani ca societate, de respectul pe care l-am acordat educației, de relația complicată pe care o avem cu trecutul comunist. Democrația noastră firavă este mai amenințată ca oricând în ... continuare »

Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord, a urcat pe scenă înainte de cântarea moldovenilor de la Alternosfera, și a mulțumit voluntarilor, celor de la Tehnic și tuturor colaboratorilor săi care au contribuit la buna organizare a festivalului Zilele Nordului, probabil cel mai important eveniment cultural-artistic din Nordul Moldovei. Spectatorii au cântat și au dansat împreună cu muzicienii din Chișinău cele mai populare melodii de rock alternativ ale ... continuare »

Regizorul Tudor Giurgiu, jurnalistul Dragoș Pătraru, arhitectul Șerban Țigănaș, actrița Katia Pascariu, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, rectorul Mihai Dimian al universității din Suceava, exploratorul George Vlad din echipa Dune II, bucătarul Mircea Groza și Marcel Ionescu-Heroiu, expert al Băncii Mondiale, sunt între invitații din acest an ai Zilelor Nordului, în timp ce pe scenele festivalului vor urca trupe precum Alternosfera, Luna ... continuare »


Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!