Primăria Darabani caută auditor. VEZI când va avea loc concursul pentru acest post
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) anunţă organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de auditor, clasa I, grad profesional principal din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Darabani. Candidaţii vor susţine o probă scrisă în data de 15 mai 2015, orele 10:00, la Primăria oraşului Darabani.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 20 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Primăriei oraşului Darabani. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale din Statutul funcţionarilor publici, şi anume studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta, în domeniul ştiinţelor economice plus vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minim 5 ani.
Dosarul candidaţilor trebuie să cuprindă următoarele documente:
• copia actului de identitate;
• formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată;
• copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
• copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate- număr pagini;
• cazierul judiciar (acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire).
• adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
• declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi la nr. de telefon: 0374.112.726.
Citiţi şi: LOVITURĂ DE TEATRU Sigiliu pus pe biroul unui funcţionar public din cadrul Primăriei Darabani FOTO
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




