COMUNICAT Costel Soptica: „Guvernul USL ajuta fermierii sa cumpere pamant”
Costel Şoptică, deputatul Colegiului Darabani, afirmă în cadrul unui comunicat de presă că Guvernul României a promovat o Ordonanţă de Urgenţă care facilitează accesul la finanţare al agricultorilor în vederea achiziţionării de terenuri agricole. În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a semnat un acord cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care va asigura 50% din garanţiile necesare unui împrumut. Parlamentarul liberal a precizat că beneficiarul trebuie să contribuie în final cu 10% din bani dacă doreşte să achiziţioneze până la 1000 ha de teren agricol. Vă prezentăm în continuare declaraţia politică integrală a secretarului Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul României susţinută în plenul Camerei Deputaţilor.
Aderarea la Uniunea Europeană a adus mari beneficii pentru agricultorii români, dar şi reguli valabile pentru toţi fermierii din statele membre, care, în unele cazuri, îi pun în dificultate pe ai noştri. De aceea, Guvernul USL caută cele mai bune soluţii pentru ca agricultorii români să fie sprijiniţi ca să se dezvolte, în contextul general valabil pentru întreaga Uniune.
Când a venit la putere, USL s-a văzut în situaţia de a remedia o problemă rezultată din negocierile de aderare – liberalizarea vânzării terenurilor agricole către cetăţenii străini, începând cu anul 2014. Când s-a stabilit acest lucru, nu s-a luat corect în calcul diferenţa de potenţial financiar dintre fermierii români şi cei din celelalte ţări ale UE, în cazul achiziţiei de terenuri agricole. Pe plan european, dar şi mondial, terenurile agricole devin din ce în ce mai importante, pentru că ele asigură hrana, motiv pentru care ele capătă valenţe economice din ce în ce mai puternice.
USL nu a putut ignora dificultăţile pe care le întâmpină fermierii români atunci când vor să acceseze un credit, mai ales pentru cumpărarea de terenuri agricole. Guvernul a promovat Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor. Este un act normativ de importanţă vitală, pentru că el găseşte rezolvarea pentru una dintre cele mai importante probleme ale creditării agriculturii în România-asigurarea garanţiilor, inclusiv pentru creditele ce vizează cumpărarea de terenuri agricole.
Guvernul USL susţine, prin acest mecanism, achiziţia de până la 1000 ha de teren agricol, luând în calcul faptul că aceste ferme vor deveni viabile din punct de vedere economic, vor crea noi locuri de muncă şi vor contribui la dezvoltarea ţării. Astfel, Guvernul USL s-a angajat să asigure garantarea până la maximum 50% din valoarea creditului luat pentru achiziţia de terenuri agricole, în condiţiile în care volumul creditului va reprezenta maximum 90% din valoarea suprafeţelor achiziţionate, ceea ce presupune că beneficiarul va trebui să contribuie cu doar 10%. Cel mai important este faptul că diferenţa de garanţii necesare pentru acoperirea integrală a creditului şi a dobânzilor aferente poate fi asigurată chiar cu terenurile achiziţionate.
Pentru aceasta, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a semnat un acord cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), care va asigura partea de 50% din garanţiile necesare unui împrumut pentru terenuri agricol. Lucrurile sunt avansate, având în vedere că FGCR a semnat, la rândul său, convenţii de lucru cu CEC Bank, Banca Transilvania şi OTP Bank, pentru a asigura garanţii în condiţiile stipulate de OUG nr. 43/2013. FGCR şi-a manifestat intenţia de semna astfel de convenţii cu toate băncile comerciale, fiind în stadiu avansat negocierile cu ProCredit Bank, Intesa Sanpaulo Bank şi BRD.
Important este şi faptul că băncile au înţeles, în cele din urmă, potenţialul pe care îl reprezintă agricultura, în general, şi terenurile agricole, în special. Mai mult, deciziile de politică monetară adoptate de Banca Naţională a României, prin reducerea dobânzii cheie la niveluri record, contribuie esenţial la dezvoltarea sectorului de creditare pentru achiziţia de terenuri agricole. Acestea vor putea deveni accesibile pentru fermierii români, oferindu-le condiţii din ce în ce mai apropiate de cele de care beneficiază fermierii europeni, care ar vrea să cumpere pământ în România.
Trebuie să atrag atenţia că susţinerea dezvoltării fermierilor este o datorie personală, dar şi a întregii clase politice, pentru că bunăstarea agricultorilor înseamnă şi dezvoltarea ţării, precum şi un nivel de trai mai ridicat pentru români.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




