Posturi scoase la concurs pentru programul prelungit al Gradinitei nr. 2
Planificat iniţial pentru data de 1 octombrie, programul prelungit al Grădiniţa nr. 2 din localitate va intra oficial în vigoare în jurul datei de 10 octombrie. Până atunci, conducerea unităţii trebuie să angajeze un administrator al unităţii cu jumătate de normă, un bucătar, un îngrijitor şi un asistent medical.
„Inspectoratul Şcolar Judeţean a aprobat programul prelungit pe care părinţii îl doreau de multă vreme. Mâine (n.r.-28.09.2012) trebuie să primim hârtiile cu normarea, şi apoi vom stabili data concursului pentru ocuparea posturilor. Facem demersuri la DSP pentru postul de asistent medical care trebuie aprobat de Ministerul Sănătăţii” a declarat pentru Darabaneni.ro, Zîna Andronic, cadru didactic coordonator al Grădiniţei nr.2.
În prezent, o parte dintre preşcolari dorm deja la prânz la Grădiniţa din localitate, urmând ca din jurul datei de 10 octombrie să intre oficial în vigoare programul 7:00-17:00 pentru cei aproximativ 40 de copii. „Se fac primii paşi pentru acomodarea celor mici la programul prelungit al Grădiniţei. Pentru prima dată în 32 de ani, m-am întâlnit în această săptămână cu reprezentanţi ai Protecţiei Consumatorului. M-am gândit că am avut ceva reclamaţii, dar nu a fost cazul. Au fost plăcut impresionaţi de condiţiile pe care le-au găsit aici. Părinţii copiilor mi-au spus că programul prelungit al Grădiniţei reprezintă un eveniment pentru oraşul Darabani” a spus Andronic.
12:46 pm Vineri, 28 Septembrie, 2012
8 Comentarii la “Posturi scoase la concurs pentru programul prelungit al Gradinitei nr. 2”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





Stiti cummva ce conditii se cer pentru postul de administrator?
Nici nu mai este interesant acest articol deoarece acele posturi au fost ocupate dinaintea postarii articolului!!! Deci oameni buni! nu va faceti sperante degeaba!!! K doar ...asa e la noi la DARABANI!!!!!!!!!!!
Nu te sinchisi degeaba , pentru ca se stie deja fericitul castigator ! Asa-i la noi ... Posturilr sunt ocupate inainte de concurs !
si cine e castigatorul?sau numai te dai mare si lansezi o provocare?
are initialele C A
da...ASA E..TREBUIA SA MA GANDESC INAINTE DE A PUNE INTREBAREA..CAM ASA E LA dARABANI...ORICE POST...E "ARANJAT" DINAINTE:)
ce va asteptati ca barbatul ei sa faca campanie pe gratis, s-a fript o data cu cimpeanu care i-a promis ca o face asistenta pe nevesta-sa, dar degeaba, asa ca a ajuns administrator.
Ce se intampla in invatamantul darabanean este inadmisibil!Domnul DIRECTOR este tinerel si manipulabil a facut multe incorectitudini,si este super ascultator in fata politicului.M-a dezamagit!Pacat ca el ,un om cu pregatire universitara ,sta drepti in fata unui functionar care manipuleaza inscrierile de dosare ,prin adaugarea de cerinte discriminatorii.Le reamintim celor in cauza ca justitia este libera,inca,iar ceea ce fac ei se numeste abuz in functie,trafic de influenta,fals si uz de fals.
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump
România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »