CEDO

COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Până când o să mai faceţi experimente pe copii?

Miercuri, 20 Septembrie, 2017

În iarnă, în mijlocul protestelor privind celebra Ordonanță 13, parlamentarii PSD, indiferent de ce îi întrebai, îți răspundeau că partidul lor va face câteva mii de școli și grădinițe. Era ideea centrală a oricărei discuții, aproape că nici nu merita să mai vorbești despre asta. Tânăra generație avea viitorul asigurat. Dacă a spus doamna Federovici că așa va fi, atunci discuția era încheiată, se putea trece la alte teme mai stringente, problema ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare