Focuri de arma la frontiera cu R. Moldova, trecere cu barca pneumatica, un moldovean retinut FOTO & VIDEO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean din Republica Moldova, care a fost depistat încercând să treacă ilegal frontiera de stat.
În data de 23 aprilie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut, aflaţi în executarea unei misiuni specifice au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane, care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi care se îndreptau către localitatea Miorcani. Un echipaj format din poliţişti de frontieră de la SPF Rădăuţi Prut s-a deplasat imediat în zonă, unde a procedat la interceptarea persoanelor. Deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor verbale, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase cinci focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale, reuşindu-se reţinerea unei persoane. Celelalte patru au reusit sa treaca înot râul Prut spre R. Moldova.
„În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că bărbatul reţinut este R. R., de 34 de ani, cetăţean moldovean care a trecut râul Prut folosind o barcă pneumatică. Pe numele cetăţeanului poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.Cercetările continuă în comun cu autorităţile de graniţă ale statului vecin pentru stabilirea întregii arii infracţionale” ne-a comunicat inspector principal de poliţie Minodora Răcnea, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani.
VIDEO
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




