Lumina Sfanta
Și polițiștii au împărțit Lumina Sfântă FOTO
Duminica, 19 Aprilie, 2020
Polițiștii botoșăneni au venit în sprijinul voluntarilor de la biserici și au dus Lumina Sfântă la centrele care nu au parohie proprie din Botoșani. Peste 350 de polițiști, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică, au fost la datorie în Noaptea de Înviere pentru prevenirea si combaterea oricăror fapte care ar fi condus la tulburarea ordinii și liniștii publice. ”Astfel, pe lângă activităț ... continuare »
Sute de darabaneni au luat Lumina la slujba Invierii GALERIE FOTO & VIDEO
Duminica, 05 Mai, 2013
Înainte de miezul nopţii, destul de puţini dărăbăneni erau prezenţi la cele două biserici din oraş, dar în scurt timp lăcaşurile de cult au devenit neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi, mulţi dintre aceştia luând parte la Slujba Învierii pe pietonalul din dreptul Pieţei oraşului. Dumitru Avîrvărei, preotul Bisericii Sf. Nicolae, a trimis un mesager care a adus Lumina de la Biserica Sf. Împ. Constantin şi Elena, dar nu a fost Lumina de la Mormântul ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




