Peste 1300 de politisti, jandarmi, pompieri si alti lucratori ai MAI, mobilizati la alegeri
Cadrele Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură protecţia secţiilor de votare şi a dosarelor întocmite de birourile electorale pe timpul transportului acestora la birourile de circumscripţie, respectiv la Biroul Electoral Central, precum şi pe timpul tipăririi, transportului şi depozitării buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării.
Astăzi, 07.12.2012, în baza solicitării Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani şi în conformitate cu prevederile planului de măsuri al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani pentru îndeplinirea misiunilor circumscrise procesului electoral din data de 09.12.2012, 29 de jandarmi vor însoţi reprezentanţii prefecturii în vederea asigurării protecţiei transportului buletinelor de vot şi a celorlalte materiale specifice votării. Misiunea a început la orele 07:00, buletinele de vot şi celelalte materiale specifice votării fiind transportate de la tipografie şi de la Prefectura Botoşani către locurile de păstrare din judeţul Botoşani, pe 27 de trasee.
Structurile M.A.I. vor prelua paza celor 420 de secţii de votare existente în judeţul Botoşani în ziua de 08.12.2012, începând cu orele 18:00. Concret, măsurile efective de pază a secţiilor de votare vor fi asigurate de 318 poliţişti, 86 jandarmi, 84 pompieri, 204 poliţişti de frontieră şi angajaţi ai altor structuri MAI. De asemenea, au fost stabilite efectivele pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice în toate localităţile judeţului Botoşani. În aceste activităţi sunt angrenate peste 500 de cadre al M.A.I., precum şi poliţişti locali.
IPJ Botoşani a constituit 20 echipe de intervenţie din care fac parte 100 de poliţişti, pregătite să intervină prompt în situţia în care se vor constata încălcări ale legislaţiei electorale sau a altor norme de convieţuire socială. Inspectorii de prevenire din cadrul ISU “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au verificat spaţiile unde vor fi amenajate circumscripţiile electorale şi secţiile de votare, fiind depistate aproape 90 de nereguli. Mai bine de jumătate dintre abaterile de la legislaţia de prevenire a situaţiilor de urgenţă (incendii şi protecţie civilă) au fost remediate pe timpul verificărilor. Locaţiile unde au fost depistate nereguli au fost reverificate pentru a se constata dacă au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite prin procesele-verbale de control.
Poliţiştii acţionează exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii şi echidistanţei, orice constatare de încălcare a normelor legale fiind sancţionată, conform prevederilor legale în vigoare. Poliţiştii reamintesc cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale sau un candidat independent constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei.
Centrul de Comunicare Judeţean Botoşani reaminteşte recomandarea adresată cetăţenilor de a conştientiza riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză. De asemenea, autorităţile de aplicare a legii le recomandă cetăţenilor să sesizeze orice presupusă încălcare a prevederile legislaţiei electorale la numărul unic de urgenţă 112.
12:30 pm Vineri, 07 Decembrie, 2012
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




