Un dărăbănean este primarul Beverly Hills-ului României! GALERIE FOTO

În minivacanța de 1 Mai am parcurs cu mașina aproximativ 1500 de km pentru a vizita una dintre cele mai bogate localități din România, comuna Dumbrăvița, care nu are nici un șomer și unde regăsim ”spuma” Banatului, de la medici de renume, la judecători sau fotbaliști internaționali precum Costel Pantilimon sau Gabriel Torje, iar mp de teren s-a vândut și cu 180 de euro. Tot aici locuiesc și dărăbănenii Gelu Aioanei, fratele lui Dorel Aioanei (patronul REC  Botoșani), fiica doamnei profesoare de matematică Mihai, Carmen Maglany, sau Maricel Bejenariu, șef Serviciu Situații de Urgență. Mai mult, edilul șef al comunei, este dărăbăneanul Victor Malac, un primar foarte cerebral, care nu vorbește niciodată cu oamenii din fotoliul de edil, ci stă față în față cu ei, pentru „a-i citi” mai bine și care afirmă că este în primul rând un primar în slujba oamenilor și apoi un om politic. Dacă și noi l-am „citit” sau nu, urmează să aflați în textul care urmează.

Dumbrăvița are în prezent oficial 8900 de locuitori, iar neoficial în jur de 15000. Populația comunei s-a dublat după recensământul din 2011. „Eliberez aproximativ 700 de autorizații de construcție pe an. Nu pot face față cu serviciile și cu utilitățile, la cât de mult se dezvoltă localitatea” ne-a declarat primarul Malac.
   
Satul Dumbrăvița de lângă Timișoara a apărut ca urmare a politicilor Budapestei de a popula zona Banatului de câmpie. Parte a imperiului dualist Austro-Ungar, Banatul era în administrarea directă a Ungariei. În acest context, 127 de familii din localitatea Szentes, din apropierea orașului Szeged, s-au mutat în 1889 și au înființat un nou sat la șase kilometri nord de Timișoara. Pentru că a fost nevoie să se defrișeze o parte a pădurii care înconjura Timișoara, pentru stabilirea noilor locuitori, denumirea inițială a localității a fost Vadászerdőközség, ceea ce în traducere ar însemna Pădurea Verde. După câțiva ani, la propunerea locuitorilor denumirea satului a fost schimbată în Újszentes, adică Senteșul Nou. Deoarece noii veniți erau de confesiune reformată, în 1897 a început construcția bisericii, care a fost dată în folosință în 1901.



În perioada interbelică s-au instalat primele familii de români, cea mai masivă așezare fiind în 1927 când au sosit în sat 42 de familii, tot atunci fiind înființată și parohia ortodoxă. După al Doilea Război Mondial, pe fondul colectivizării și industrializării zonei vestice a țării, s-au stabilit în comună familii originare din Ardeal sau din Moldova. În 1964 denumirea satului a fost schimbată în Dumbrăvița. Structura populației s-a schimbat în ultimele decenii, procesul general fiind acela de românizare, cu toate acestea Dumbrăvița se remarcă prin cosmopolitismul său. După confesiunea religioasă, cei mai muli locuitori sunt ortodocși 67,33%, următorii fiind catolicii cu 10,50%, reformații 7,34%, greco-catolicii 1,75%, baptiștii 1,62%.

În această comună cosmopolită, în hotarul unuia dintre cele ai prospere orașe din România, l-a dus soarta pe un dărăbănean, actor în copilărie al unuia dintre procesele sociale specifice comunismului din anii '60-'70. Finalizarea colectivizării agriculturii și industrializarea masivă a orașelor din Ardeal și Banat i-au făcut pe mulți moldoveni să-și caute destinul în alte regiuni ale țării. De la familii întregi la tineri absolvenți, care refuzau să lucreze pe noile ferme agricole de stat, cu toții și-au îndreptat speranțele pentru un trai mai bun spre orașe precum Timișoara, Arad, Hunedoara, Brașov, Constanța sau altele. Acesta este contextul în care Ilie Malac a ajuns la Timișoara la finalul anilor '60, acolo se construia foarte mult iar el nu era nici primul nici ultimul dintre dărăbăneni care lua drumul Vestului.



Convins că în acea parte de țară condițiile de viață erau mai bune, iar în est, nici măcar agricultura nu mai era o sursă de existență a decis să-și ia și familia cu el. În 1970, doi dintre cei trei copii și soția l-au urmat, primul copil, Victor a rămas la Darabani pentru a continua școala. La 14 ani și-a urmat și el familia. „Vorbesc întotdeauna cu plăcere de orașul meu natal. Am fost un elev între primii 10 la școală. În ultimul an, când am rămas singur la Darabani, recunosc că nu prea m-am ținut de carte, dar după ce am venit aici mi-am văzut serios de treabă”, își începe povestea Victor Malac, dărăbăneanul pe care ni l-au recomandat Dorel Aioanei, Costel Nechifor, ing. Victor Stoian, Dorin Păduche, dar și consilierul local Dan Tîrniceu-Ifrim. „Ei au fost oameni cu noi, și noi cu ei. Ne-am respectat reciproc, am lăsat fântâna din drum, conform înțelegerii, și eu am mai construit o fântână în curte”, ne-a spus Victor Nechifor, cel care a cumpărat casa din Suseni a lui Ilie și Maria Malac. Cei doi bătrâni locuiesc în prezent în Timișoara. Privirea primarului devine mai strălucitoare în momentul în care îi arătăm fotografia fântânii la construcția căreia a pus umărul.



După plecarea din Darabani a urmat cursurile unei școli profesionale din Cluj cu specializarea tinichigiu auto. După absolvire a ajuns să lucreze la service-ul Dacia IRA din Timișoara care deservea tot Banatul. A avut mașină proprie cu mult înainte de 1989, iar meseria îi aducea venituri frumoase, mai ales după 1990, când service-ul a fost preluat de Renault odată cu fabrica de automobile Dacia de la Mioveni. Între timp a absolvit și facultatea, ajungând șef de secție la Dacia Service, funcție în care a activat până în 2008. În 1994 și-a terminat  casa și s-a mutat în comuna la cârma căreia avea să ajungă după 18 de ani, după ce locuise anterior într-un apartament din Calea Aradului. A intrat în politică în 1999 când a înființat împreună cu un prieten din Dumbrăvița filiala PDSR (actualul PSD), localitate în care partidul majoritar era UDMR. A urcat toate treptele de la consilier local, la viceprimar și apoi primar. Paradoxal, a renunțat la o leafă de 5000 de lei la Dacia Service, ocupând funcția de viceprimar cu un venit de aproximativ 2000 lei. După ce am bătut aproape 1500 de kilometri cu mașina am dorit să aflăm chiar de la Victor Malac cum s-a impus într-o zonă în care, prin tradiție electoratul avea alte orientări.



Cum am intrat în comună, prima mașină cu care ne intersectăm este un Porsche cu mulți cai putere. În Sala de ședințe a Consiliului Local ne-au atras atenția fotografiile vechi expuse. Ne-am dat seama că deși eram într-o localitate care se transforma rapid din punct de vedere demografic, legătura cu trecutul rămânea la fel de strânsă, iar ideea de comunitate nu era alterată de emigrație, fenomen ce a afectat substanțial populația maghiară. Am întâlnit un om care încă mai păstra ceva din vorba moldovenească. Inițial mai reținut, apoi, pe măsură ce a înțeles că am venit cu gânduri pașnice, Victor Malac a început să vorbească despre viața și activitatea sa de primar. A folosit tot timpul pronumele „noi” atunci când a vorbit despre Banat și Dumbrăvița dar și când a vorbit despre Darabani și Moldova.

Și-a asumat identitatea moldovenească și nu a ascuns niciodată faptul că venea de pe malul Prutului. Își amintește cu plăcere de prof. Petru Anichitoae sau Victor Teișanu, cu care a jucat și fotbal la Sănătatea. „Eu sunt un om modest. Mi-am terminat casa când nu aveam nimic în comun cu politica. Nu-mi doresc mai mult. Vreau doar liniște. N-am fost nici bogat, dar nici sărac, și nici nu vreau să mă îmbogățesc, că nu am de ce. Nu mi-a fost rușine niciodată cu faptul că sunt moldovean”. Tamara Nichita, Miluca Vicliuc sau Rita Cantea i-au fost colegi, Aurel Poclid sau Paul Nagîț, ultimii doi stabiliți și ei la Timișoara.



Când a venit vorba despre politică lucrurile au fost puțin mai complicate. A evitat să critice sau să comenteze în vreun fel acțiunile controversate ale guvernului de la începutul anului, dar a susținut clar câteva chestiuni. Refuzul primarilor de a mai derula proiecte de frica DNA-ului este un mit. Deși a spus că procurorii ar fi făcut în multe cazuri abuzuri, el nu se teme și își va duce proiectele la capăt. Cât privește diferența dintre legalitate și oportunitate susține că și aceasta ar trebui reglementată prin lege în vreun fel, deoarece nu poți să lași pe oricine să facă orice, oricum, chiar dacă asta ar însemna respectarea strictă a legii. Nu am avut în față un edil pentru care partidul este suma tuturor lucrurilor. Întrebat fiind ce ar trebui să conteze mai mult pentru un primar, comunitatea sau partidul, acesta a răspuns din start comunitatea. În mediul rural oamenii aleg în primul rând omul, iar dacă tu sacrifici interesul comunității pentru a nu-ți supăra șefii de partid atunci nu mai ai de ce să stai pe acel fotoliu.

Și-a exprimat speranța față de intențiile bune ale actualei guvernări fără să facă apologia guvernărilor de stânga de până acum. Vorbește frumos despre predecesorul său, „primar de cinci stele”, cu cinci mandate și recunoaște că nu s-a așteptat să-l învingă în alegerile din 2012. „Doar cu o săptămână înainte, la ruga satului, când toți mă felicitau și îmi acordau susținerea, mi-am dat seama că am șanse, și l-am învins cu aproximativ 500 de voturi diferență”. 





Comuna pe care o conduce Victor Malac este conectată cu occidentul mai mult decât o bună parte din orașele României, chiar dacă primarul recunoaște că nu va mai dura foarte mult până când localitatea va fi absorbită de Timișoara. Dincolo de beneficiile materiale pe care le aduc înfrățirile între localități și proiectele transfrontaliere, există și aspectul sentimental, cultural. Faptul că Dumbrăvița a derulat cele mai multe proiecte cu Szentes, localitatea de unde au plecat cei ce au înființat satul de lângă Timișoara nu este doar o întâmplare, ci reprezintă un arc peste timp și peste distanțe care leagă pe oameni de baștina lor. Ceea ce s-a întâmplat la Dumbrăvița a arătat că se poate, se poate mai ales atunci când edilul comunei chiar și-a propus să copie bunele practici din administrație văzute în occident. „Chiar dacă este o comună bogată, oricât de mulți bani ai avea, nu poți face față dacă nu atragi fonduri europene. Am o echipă de șase persoane care numai cu asta se ocupă”. Doar în ultimii cinci ani de zile, comuna Dumbrăvița a accesat peste 15 proiecte europene.

Experiența din Dumbrăvița ne-a demonstrat că viziunea, spiritul gospodăresc, deschiderea spre nou, spiritul practic și dorința de a face cât mai mult bine pentru comunitatea ta nu țin cont de culoare politică. Întrebat cum de în vestul țării primarii din partidul său se pot lăuda cu mai multe realizări față de cei din Moldova, răspunsul a fost simplu. Acolo nu merge cu minciunea de prea multe ori, ai promis și nu ai făcut, a doua oară nu mai ești ales. Toleranța la incompetență este mult mai mică.



Pe lângă activitatea din administrație, căreia i s-a dedicat total și din care spune că se gândește să se retragă după finalizarea acestui mandat Victor Malac este foarte activ și în activități civice. Este membru în Consiliul de Administrație al Asociației „Ștefan cel Mare și Sfânt”, alcătuită de moldoveni care locuiesc în Banat și care în fiecare an, primăvara, organizează un bal al moldovenilor. Evenimentul, pe lângă faptul că îi adună la un loc pe cei care cândva au fost și-au lăsat locurile de origine în căutarea unui destin mai bun, are un scop caritabil important. Sumele adunate sunt folosite în diferite activități caritabile, construcții de case pentru familii aflate în nevoie, ajutorarea unor așezăminte monahale sau sate din zone defavorizate. Nu de puține ori beneficiarii acestor acțiuni au fost chiar din Moldova, fie că vorbim de Mănăstirea Gorovei, fie că vorbim de copii din Baranca sau Concești.

Am aruncat un ochi și pe site-ul primăriei Dumbrăvița. Ne-am fi așteptat să găsim mai multe informații, dar am găsit declarațiile de avere, iar cea a primarului nu este foarte spectaculoasă. Acesta deține trei terenuri intravilane în satul Dumbrăvița, dintre care cel mai mare în suprafață de 839 mp, un teren agricol în comuna Giarmata, o casă, un autoturism Dacia Logan din 2004 și un Renault Megan din 2005. Primarul care în 5 iunie va împlini 60 de ani ne-a transmis de mai multe ori faptul că tinerii ar trebui să pună umărul la schimbarea în bine a urbei de pe malul Prutului. Prin comparație, bugetul comunei de anul acesta este de 34 milioane de lei, în timp ce al Darabaniului este de aproape 2 ori mai mic.



Primăria finanțează incubatorul de afaceri, un centru de zi pentru copiii cu dizabilități și cei cu venituri reduse (cei din a doua categorie nu prea sunt în comună așa că sunt aduși aici copii din alte localități), o asociație sportivă cu rezultate deosebite (echipa de tenis de masă a câștigat campionatul în ultimii trei ani), televiziune locală, o sală polivalentă cochetă unde ne sare în ochi sala mass-media și două societăți din cadrul primăriei care administrează rețeaua de apă și canalizare, iar a doua efectuează majoritatea lucrărilor de investiții din comună. În acest caz, nu mai pot fi acuzații de genul că o anumită lucrare a fost acordată „cu dedicație” unei firme. Edilul șef recunoaște că nu e totul roz în comuna pe care o păstorește: rețeaua de apă acoperă 80% din suprafața comunei, cea de canalizare 60%, iar la asfaltarea drumurilor declară că stă cel mai rău în condițiile în care suprafața Dumbrăviței a „explodat” foarte mult în ultimii ani.



Dunca Expediții contribuie la bugetul comunei cu 250000 euro, iar Kaufland-ul din localitate a fost cel mai bun din țară doi ani la rând și, conform regulilor companiei, a sponsorizat grădinița din localitate cu 1,5 milioane de lei…de 2 ori.  În 1996 fiecare locuitor al comunei a contribuit cu 750 de dolari pentru racordarea la rețeaua de gaz. În 2013, a fost finalizat aici în premieră pentru România proiectul „brățara SOS” pentru persoanele vârstnice. Biroul primarului este vegheat de icoane foarte frumoase. De altfel, edilul șef a renunțat la slujba de duminică pentru a ne prezenta comuna pe care o păstorește. Victor Malac a auzit de actualul primar al Darabaniului că ar fi „mult mai…că s-ar implica mai mult”. „Trebuie să-ți placă, trebuie să vrei și să te implici” afirmă Victor Malac despre prerogativele unui primar. „Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea. Mai sunt care îmi scriu pe facebook că au rămas cu șamponul pe spate pentru că a scăzut presiunea la apă. Agricultură fac mai puțini, dar mai mulți au gazon pe care îl irigă cu apă de la rețea, care nu poate face față”. Clădirea primăriei Dumbrăvița chiar aduce cu cea din Darabani, cel puțin fațada, iar stadionul și clădirea vestiarelor sunt tot cam la același nivel.

 
 
L-am cunoscut și pe unul dintre frații primarului: Romeo Malac, administrator al Stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara, un om care trăiește în permanență alb-violet, de la Poli până la... Real Madrid. Pasiunea sa este dusă mai departe de fiica sa, Roxana, arbitru în cadrul AJF Timiș. Nu a părut foarte supărat când a auzit că sunt fan UTA (n.r.-L.B.). Dimpotrivă, s-a deschis o nouă carte de amintiri memorabile de pe stadioane, iar înscrisul răutăcios al ultrașilor poliști din fața peluzei noastre de la Timișoara din 2002 când am bătut cu 4-3 după ce Poli a condus la pauză cu 2-0 („Arad, suburbia Timișoarei”), a fost transpus în glumă mai departe cu „Timișoara, suburbia Dumbrăviței”)

În final, Victor Malac a dat și un pronostic la meciul ACS Poli Timișoara-FC Botoșani
„Mi-aș dori să câștige Poli, dar nici nu m-aș supăra foarte tare dacă ar bate Botoșaniul, pentru că sunt tot ai mei”. (n.r.: După cum știți partida s-a încheiat la egalitate 1-1, așa că toată lumea a fost mulțumită). Nu ne puteam despărți de primarul Dumbrăviței fără ca edilul șef să transmită un mesaj dărăbănenilor: „Sunt cu sufletul lângă ei, sunt moldovean până în adâncul rădăcinilor. Avem oameni de valoare, cinstiți și curați”
 


Am plecat din Dumbrăvița bucuroși că am întâlnit un om dedicat total administrației, un moldovean care își asumă identitatea nu doar verbal, un exemplu pentru edilii din zona noastră care refuză să vadă și să se folosească de avantajele pe care le oferă poziția geografică sau mediul înconjurător. E drept că în dezvoltarea comunei Dumbrăvița, orașul Timișoara a jucat un rol important, însă trebuie să știi și să vrei să te folosești la maxim acest avantaj. Faptul că Victor Malac a refuzat să aprobe construcția unor blocuri mai mari de trei etaje în comună, iar acestea doar într-o anumită zonă a satului, că a păstrat specificul arhitectural, că orice apartament construit trebuie să aibă obligatoriu și două locuri de parcare arată o viziune care pare din altă lume. Aici nu e vorba de laudă, exemplele contrarii sunt atât de multe, încât nu îți poți imagina că se poate și altfel. I-am propus, mai în glumă, mai în serios să se înfrățească și cu orașul Darabani, poate vor învăța și ai noștri câte ceva despre ce înseamnă cu adevărat administrația locală și de ce nu, să ne molipsim cu...prosperitate.  (Lucian BĂLĂUCĂ, Alexandru AIOANEI, Dumbrăvița-TM)
 
Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe fotografii din Dumbrăvița, județul Timiș