Un tanar a murit intr-un tragic accident, in Italia. Familia nu are bani pentru repatrierea lui

Zona oraşului Darabani este zguduită de o nouă dramă. Iulian Constantin Pintilei de 24 de ani, originar din Eşanca, şi-a pierdut viaţa duminică, 19 mai, în jurul orelor 22:30, după ce s-a izbit cu scuterul într-un stâlp de pe marginea străzii, în localitatea Mascali, din provincia italiană Catania. Familia îndurerată a apelat la bunăvoinţa dărăbănenilor pentru a strânge cei aproximativ 6000 de euro necesari pentru repatrierea trupului neînsufleţit al tânărului.

Conform cotidianului La Sicilia, Poliţia ia în calcul viteza mare pe care ar fi avut-o scuterul condus de tânărul dărăbănean, ţinând cont că la acea oră circulaţia rutieră era redusă pe str. San Giuseppe din Mascali, localitatea siciliană în care Iulian Constantin Pintilei avea domiciliul de câţiva ani. Tânărul a pierdut controlul scuterului şi s-a lovit de un stâlp de iluminat public, suferind mai multe leziuni la cap. Iulian Constantin Pintilei a fost transportat de urgenţă cu salvarea la Spitalul Santa Marta di Acireale, dar nu a rezistat până la unitatea sanitară, decedând în ambulanţă. În 1 mai, tânărul dărăbănean a împlinit 24 de ani. Familia din Eşanca, devastată de durere, cu posibilităţi financiare modeste, a apelat la bunăvoinţa semenilor pentru a-l putea înmormânta creştineşte, acasă, pe Iulian Constantin Pintilei. Dumnezeu să-l ierte!




Citiţi pe aceeaşi temă:
DRAMA O batrana din Esanca nu are suficienti bani sa-si aduca acasa nepotul mort in Italia




Te-ar mai putea interesa si:  accident rutierEsancaMascaliSiciliaCatania
6:41 pm Marti, 21 Mai, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare