Darabanenii si-au luat ramas bun de la „primul diriginte” al Grupului Scolar
Este vorba de Corneliu Mihăescu, născut la 18 februarie 1930, cel care a fost profesor de chimie la Liceul din Darabani încă din primii ani de funcţionare a acestuia şi până la ieşirea la pensie. După o carieră îndelungată în învăţământul dărăbănean, a trecut în nefiinţă la vârsta de 82 de ani la Sărbătorile de Paşti de anul acesta.
Diriginte al primei promoţii de elevi care au absolvit Liceul din Darabani în 1961, şi director al instituţiei de învăţământ între anii 1971-1972, Corneliu Mihăescu s-a remarcat ca un profesor cu o pregătire excelentă, devenind uneori prea exigent, totul din dorinţa de a oferi şi elevilor săi posibilitatea de a excela.
În cartea "50 de ani de învăţământ liceal la Darabani (1957-2007)", profesorul Octav Teioşanu îl caracterizează pe dirigintele său de atunci ca fiind "exigent până la duritate", în imaginaţia sa apărând "ca un fel de zbir, de balaur cu chip uman". "În realitate, era altfel: un chip deosebit de frumos, ca o sculptură greacă… Un păr bogat, ondulat, a la Eminescu la 29 de ani, care începea să albească asemănător zăpezii pe vârf de munte".
"Dincolo de unele momente de slăbiciune omenească, de greşeli poate inerente ale omului, domnul profesor Mihăescu a fost o fire sensibilă, poetică; a fost un om care şi-a respectat blazonul de profesor; a fost unul din puţinii oameni care au pus în practică formula <<a fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare>>. A fost un intelectual căruia îi făcea bine mediul cultural, îl căuta, vorbea de cărţi, vorbea de lucruri măreţe, profunde, eterne, cu entuziasm, cu plăcere şi cu încântare. Le trăia cu toată fiinţa, fiind un familist convins, iubindu-şi copiii şi divinizându-şi consoarta. Pentru toate acestea şi încă pentru multe altele nemărturisite şi poate neştiute, TOATĂ CONSIDERAŢIA!"
La ceremonia de înmormântare care a avut loc joi, 19 aprilie, la cimitirul Eternitatea din Iaşi a fost condus pe ultimul drum şi de doi dărăbăneni, prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti şi prof. Chirica Puşcaşu. (Ionel David)
9:44 pm Marti, 24 Aprilie, 2012
4 Comentarii la “Darabanenii si-au luat ramas bun de la „primul diriginte” al Grupului Scolar ”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





condoleante familiei !
dumnezeu sa l odihneasca in pace. condoleante familiei indurerate.
dumnezeu sa- l ierte !
condoleante familiei.
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »