Artisti darabaneni premiati la Concursul national de la Tg. Neamt
Duminică, 3 iunie, ansamblul „Stejărelul” din cadrul Clubului Copiilor Darabani, coordonat de prof. Mirel Dascălu, a participat la Tîrgu Neamţ la Concursul naţional „E ziua noastră”, dedicat Zilei Internaţionale a Copilului. Concursul s-a adresat preşcolarilor şi elevilor din clasele I-XII şi a fost organizat de Clubul Copiilor din Târgu Neamţ. Dărăbănenii au evoluat în cadrul acestui spectacol la secţiunile de dans modern, dans popular şi solişti de muzică populară.
Gianina Cibotariu (foto dreapta), elevă în clasa a X-a la Grupul Şcolar Darabani, a obţinut premiul I la secţiunea solişti vocali, obţinând cea mai strălucitoare medalie după interpretarea pieselor „Arză-te-ar focul de soartă” şi „Când eram la mama fată”. „Concurenţa a fost acerbă, şi personal am trăit cu impresia că la alte festivaluri am avut prestaţii mai bune. Dar cred că totul a fost doar din cauza emoţiilor mari. Mă bucur foarte mult pentru premiul obţinut” a declarat pentru Darabaneni.ro, Gianina Cibotariu.
„Stejărelul” a ocupat o poziţie pe podium şi la probele dedicate ansamblurilor folclorice, clasându-se pe locul III. Dărăbănenii au concurat cu artişti din zone folclorice cu renume: Maramureş (ansamblul din Vişeul de Sus, care a obţinut şi trofeul festivalului), Craiova, Piatra Neamţ, Târgu Neamţ, Focşani, Bacău. Componenţii ansamblului „Stejărelul” sunt: Denis Guceanu, Andrei Matei, Stelian Cheptroşu, Cosmin Şîncoviţă, Adelina Prisacariu, Ionuţ Lupuşoru, Alin Creţu, Marius Goţan, Gabriel Ştefan, Monica Lupuşoru, Mădălina Axinte, Gianina Cibotariu, Gabriela Racu, Dumitriţa Bilibău, Mirela Prodan, Mariana Palaneţ, Giorgiana Moga, Robert Axinte, Alexandru Schreiner, Iulia Ungureanu şi Ioana Păduraru.
Principalul artizan al acestor rezultate este prof. Mirel Dascălu. Cadrul didactic a reuşit performanţa de a participa la aceste festivaluri, cu toate că nu a avut un buget alocat în acest sens. S-au depus eforturi pentru ca elevii să nu fie nevoiţi să scoată bani din buzunar. „Nu poţi spune unui copil care face acest lucru din pasiune să plătească drumul până la locul de desfăşurare al festivalului, sau taxa de înscriere în concurs. Suntem nevoiţi să ne orientăm doar spre concursurile fără taxe. În condiţiile actuale, ne descurcăm cum putem” a declarat prof. Mirel Dascălu. (I.D.)
5:41 pm Marti, 05 Iunie, 2012
9 Comentarii la “Artisti darabaneni premiati la Concursul national de la Tg. Neamt”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





bravoooooooooo
Bravooooooooooooooooo,d-le Mirel,felicitari copiilor si premiantilor.Sunt mandru ca sunt darabanean.Am increderea d-le Mirel ca vei ajunge mai departe de Darabani.Succes !!!!!!!!!!!!!!!!
Felicitări,Geani!:*:*
Felicitări!:*
va multumin..!..si noi suntem mandri in primul rand de domn profesor si trebuie sai multumim lui pt ceea ce face cu noi si din noi..!..sper si vrem sa mai avme in continuare spectacole.
va multumin..!..si noi suntem mandri in primul rand de domn profesor si trebuie sai multumim lui pt ceea ce face cu noi si din noi..!..sper si vrem sa mai avme in continuare spectacole.
bravo Gianina!!!suntem mandri de tine
Felicitari varmea ! >:D< Tot asa 'nainte !
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »