Ajutor din partea Primariei si CL Darabani pentru fotbalistul Mihai Vatavu
La propunerea preşedintelui CS Darabani, Vasile Floria, aleşii locali au stabilit la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local (CL) Darabani să aloce o sumă de bani din fondul pentru sport şi mijlocaşului primei echipe a oraşului, Mihai Vatavu, care în prezent studiază la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Independentul Dan Tîrniceru Ifrim a considerat prea mare suma de 300 de milioane de lei vechi alocată echipei de fotbal din bugetul local.
„D-le Tîrniceru, noi mergem pe nişte faze. Dacă noi dăm cele 300 de milioane până la sfârşitul anului, acolo intră: arbitri, deplasarea, prima jucătorilor pe care tot d-voastră aţi stabilit-o şi mici cheltuieli cu întreţinerea stadionului, cu reparatul maşinii de tuns iarba, cu varul etc. Nu este mare suma” a explicat edilul şef al urbei, Corneliu Aroşoaie. Consilierul primarului, Vasile Floria, a propus ca o parte din aceşti bani să meargă la jucătorului echipei CS Darabani, Mihai Vatavu. Preşedintele CS Darabani a invocat situaţia familială a fotbalistului care este orfan de ambii părinţi, faptul că este student la Iaşi şi că este cel mai valoros jucător al primei echipe a oraşului.
Mihai Vatavu: „După Iaşi, cred că Darabaniul e a doua mea casă”

„Eu i-am promis acestui băiat, datorită faptului că este şi student şi este dintr-o familie...de fapt nici nu mai are familie. Îi punem la dispoziţie, acolo, în vechea clădire de la stadion un pat cu tot ce trebuie, cu cearşaf, cu masă, nişte lemne, ca atunci când rămâne la Darabani să aibă unde dormi şi aş vrea ca din această sumă să-i dăm şi lui acolo pentru deplasare, întreţinere, nişte caiete. Am vorbit cu d-na Stoian (n.r.-şef Serviciu asistenţă socială) să-i mai dea nişte mâncare, am vorbit cu părintele protopop să-i dea nişte alimente, pâine. O să vedem de la ajutoarele acestea care au venit de la UE, dacă sunt persoane care nu sunt în localitate şi mai rămâne ceva să-i dăm şi de acolo ceva. O să stabilim o sumă de comun acord împreună cu conducerea Primăriei” a spus Aroşoaie. „Nu am apucat să discut direct cu persoanele implicate. Mă bucură faptul că persoanele de acolo se implică şi vor să mă ajute, am găsit mereu înţelegere la ei, oameni valabili” a declarat pentru Darabaneni.ro, Mihai Vatavu, fotbalistul afirmând că oraşul de pe malul Prutului este acum a doua lui casă, după centrul universitar ieşean.
1:19 pm Duminica, 06 Octombrie, 2013
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




