Hristos a inviat, bucuria copiilor! Pelerinaj la Manastirea Sf. Treime din Esanca



A doua zi de Înviere a fost una cu totul specială pentru copiii din grupul de cateheză al Parohiei Sf. M. Mc. Gheorghe din Mlenăuţi. Bucuria Învierii Domnului a fost împlinită prin pelerinajul la Mănăstirea Sf Treime Eșanca.

Manifestarea a fost organizată de preotul David Dan Stoean, parohul Bisericii din Mlenăuți, în colaborare cu Școala și Primăria Hudești, care au asigurat transportul pelerinilor. Oaspeţii din Mlenăuţi au fost întâmpinaţi cu multă dragoste de maica stareţă Petronia Ilaş şi de pr. protosinghel Vartolomeu Bordei. Copiii au participat la Sf Liturghie dând răspunsurile la strană  și apoi au susținut un concert cu cântări ale Învierii Domnului. „Vizitarea acestei mănăstiri a fost răsplata parohiei noastre faţă de copii, deoarece ei au venit în fiecare sâmbătă la repetiţii iar în Săptămâna Mare au participat la toate deniile săvârşite” a declarat pr. David Dan Stoean.


         
Acest eveniment se înscrie în seria manifestărilor cu caracter educativ și catehetic desfășurate la Parohia Sf. M. Mc. Gheorghe în cadrul programului pentru copii organizat de Patriarhia Română.


Te-ar mai putea interesa si:  Patriarhia RomanaParohia Sf. M. Mc. Gheorghe MlenautiDavid Dan Stoean
5:39 pm Miercuri, 08 Mai, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare