EFECTELE SECETEI! Apa direct din Prut pentru darabaneni
Codul galben de caniculă a închis robinetele dărăbănenilor. Seceta din ultima perioadă a obligat furnizorul de apă să pompeze apă direct din Prut. SC Nova Apaserv avertizează locuitorii oraşului să nu bea această apă, pentru a nu se îmbolnăvi.
Problemele cu apa curentă au devenit o obişnuinţă pentru dărăbăneni, mai ales în sezonul cald. Angajaţii sectorului Darabani a SC Nova Apaserv Botoşani au instalat ieri, 6 iulie, o pompă de mare capacitate în râul Prut, pentru a asigura necesarul de apă locuitorilor oraşului. Colac peste pupăză, la câteva ore după montarea pompei, o pană de curent i-a lăsat pe dărăbăneni, din nou, fără apă. Petrică Bejenariu, şeful SC Nova Apaserv, sector Darabani, susţine că de mâine, 8 iulie, se va intra în normalitate. „Ieri am dat toată ziua apă dărăbănenilor de la Asociaţia nr. 2, iar astăzi apa curge la robinetele locuitorilor oraşului de la Asociaţia nr. 1 şi celor care sunt domiciliaţi în partea dreaptă a străzii 1 Decembrie, pentru a împăca pe toată lumea. Dacă vom avea curent, de mâine dărăbănenii vor avea apă” a declarat pentru Darabaneni.ro, Bejenariu. S-au pus afişe la scările de bloc pentru a informa populaţia că apa de la robinete este direct din Prut, iar consumatorii sunt avertizaţi să folosească această apă doar în scopuri menajere sau gospodăreşti, pentru a preîntâmpina eventualele îmbolnăviri.
8:51 pm Sambata, 07 Iulie, 2012
6 Comentarii la “EFECTELE SECETEI! Apa direct din Prut pentru darabaneni”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





eu lucrez in acest moment cu 32 de pompe din care functioneaza non stop in jur de 25-27,cea mai mica pompa are 115kw,asta inseamna peste 150 cp(hp) cu o capacitate minima de 75000 litri pe minut,care stie ce inseamna si nu crede ii trimit documentatie,ce vreau sa zic este ca sunt oemeni care de ani de zile iau bani si nu stiu pentru ce,,uite de exemplu intrebati pe domnul asta sef de la apele din darabani de ce ia salariu si daca stie sa va raspunda e bine,s-a schimbat puterea in oras dar lichelele au ramas pe posturi,dom primar nou si vechi ia vezi daca nu trebuie sa faci ceva schimbari pe la societatea de apa,poate ar fi necesar ca sa intram si noi in sec 21 cu alimentarea cu apa,,dom primar nou si vechi,fa-ti treaba ca s-a terminat campania electorala,ia schimba un pic nemernicii care stau pe posturi de zeci de ani sa vezi cum se misca treaba
Felicitari edililor c-au rezolvat aceasta situatie .Asta asteapta locuitorii unei comunitati,sa simta aproape pe alesii lor la greu.
Cu multă şansă poate ne transmiteţi şi nişte peşte.. vă rugăm mult..
"Vechiul si noul primar".."Ciocoii vechi si noi"..Ar trebui ca asociatiile de locatari sa va dea in judecata,bataie de joc e putin spus la ce face aceasta firma...apa direct din Prut,in secolul 21.Puscarie ar scrie pe voi intr-o tara civilizata insa aveti noroc,Romanica este de toate mai putin o tara civilizata
Sa inteleg ca pana acum am avut apa potabila la robinete si de acum nu mai avem???? Waw!!!! Si eu unde-am trait in toata aceasta perioada?? Adica.....apa aia de culoarea parului unui consilier judetean era buna de consum?? Superb.....!!!!! Aproape ca nu mai am ce spune......am ramas....interzis. Bai....astia chiar isi bat joc de noi. Din punctul meu de vedere am avut si inca mai avem oameni incompetenti la conducerea urbei. Orasul asta parca e blestemat. Cum D-zeu e posibil sa-ti treaca pe sub fund unul dintre cele mai importante rauri din tara si sa nu ai apa. Uite ca, la Darabani, e posibil. O fi, asa, o mare inginerie, sa pompezi niste apa ca apoi ea sa vina prin cadere in marele oras? O fi si nu stiu eu. Traiesc de ceva vreme in Darabani si in fiecare vara, fara exceptie, am carat apa pentru buda de mi-au sarit capacele. Am tot sperat ca aceasta problema se va rezolva dar, din pacate.....Poate....asa cum spunea Dan N. ....vechiul si noul primar, cu sprijinul d-lui Costel N., se va opri putin si asupra acestei "neinsemnate" probleme. Sa zicem ca eu sunt optimist si inca mai am speranta. Pe curand!
bravo eddy... foarte bine ai punctat!!! gandesti pragmatic si sanatos. Bravo pt comentariu!!!
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump
România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »