Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Slujba de sfintire la Horodistea oficiata de P.S. Calinic Botosaneanul cu ocazia centenarului Sf. Ioan Iacob Hozevitul FOTO

În 23 iulie se împlinesc 100 de ani de când a văzut lumina zilei la Crăiniceni (Horodiştea) Sf. Ioan Iacob Hozevitul. Cu această ocazie, creştin-ortodocşii din Păltiniş vor participa duminică, 21 iulie 2013, la o slujbă de sfinţire a Casei sociale şi troiţei construită cu această ocazie lângă Biserica „Sf. Treime” din Horodiştea. La acest eveniment va participa şi P.S. Calinic Botoşăneanul.
„Avem bucuria să-l avem în mijlocul nostru pe P.S. Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Cu această ocazie aşteptăm pelerini de pretutindeni, să vină să cinstească pe Sf. Ioan Iacob Hozevitul împreună cu noi” a anunţat prin intermediul publicaţiei Darabaneni.ro, pr. Ioan Şuşu. Preotul paroh din localitate a precizat că enoriaşii împreună cu fiii satului sunt cei care au contribuit la construcţia Casei sociale, iar primarul comunei, Costel Romanescu, a ridicat troiţa în proporţie de 90 %. „Troiţa nu este făcută din banii Primăriei, ci este rezultatul contribuţiei personale a primarului Romanescu. Avem în comună 7 biserici. Nu există biserică să nu fi fost ajutată de d-l primar” a spus laudativ la adresa edilului şef al comunei, pr. Şuşu. „Am fost invitat şi voi participa la acest eveniment în calitate de primar al comunei, restul este realizarea Bisericii” a declarat pentru Darabaneni.ro, Costel Romanescu. (foto: Marian Costel Ciocoiu)
Citiţi şi:
Ioan Iacob Hozevitul, Sfântul contemporan din zona Darabanilor GALERIE FOTO



Adauga un comentariu
Ultimele articole

Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord, a urcat pe scenă înainte de cântarea moldovenilor de la Alternosfera, și a mulțumit voluntarilor, celor de la Tehnic și tuturor colaboratorilor săi care au contribuit la buna organizare a festivalului Zilele Nordului, probabil cel mai important eveniment cultural-artistic din Nordul Moldovei. Spectatorii au cântat și au dansat împreună cu muzicienii din Chișinău cele mai populare melodii de rock alternativ ale ... continuare »

Regizorul Tudor Giurgiu, jurnalistul Dragoș Pătraru, arhitectul Șerban Țigănaș, actrița Katia Pascariu, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, rectorul Mihai Dimian al universității din Suceava, exploratorul George Vlad din echipa Dune II, bucătarul Mircea Groza și Marcel Ionescu-Heroiu, expert al Băncii Mondiale, sunt între invitații din acest an ai Zilelor Nordului, în timp ce pe scenele festivalului vor urca trupe precum Alternosfera, Luna ... continuare »

PNL câștigă detașat alegerile locale la Darabani. După ce și-au adjudecat fotoliul de primar, 13 consilieri liberali și doar 4 social-democrați vor reprezenta interesele comunității în următorii patru ani. Doar două formațiuni politice au atins pragul electoral la alegerile pentru Consiliul Local la Darabani: PNL și PSD. Datorită celor 2669 de voturi primite, liberalii vor fi reprezentați în viitorul Consiliu Local de 13 consilie ... continuare »

Mihai-Alin Gîrbaci, primarul în funcție al orașului Darabani, obține un nou mandat de edil șef al urbei de pe malul Prutului, după ce își surclasează categoric contracandidații, cu un procent de 83,07 % din sufragii. Candidatul liberal la Primăria Darabani a primit 3236 din cele 3894 de voturi valabil exprimate. La distanță foarte mare s-a clasat social-democratul Silviu Barbacariu care a adunat doar 524 de voturi, iar 134 de vo ... continuare »

Procentul este mai mic decât cel obținut la nivel județean (45,98 %), în timp ce la nivel nivel național 50% dintre români au votat la alegerile locale, iar 52,37% și-au ales europarlamentarii favoriți. La cele 9 secții de votare din Darabani și satele arondate s-au prezentat 4086 de alegători, dintre cei 10687 aflați pe listele permanente. Mihai-Alin Gîrbaci (PNL), Silviu Barbacariu (PSD) și Ciprian Grigoraș (Alianța Dreapta Unită) sunt candidații la Primăria ... continuare »

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”