Revolta la stat
Angajatii Directiei Generale a Finantelor Publice s-au solidarizat cu colegii din tara si, de ieri dimineata, au refuzat sa mai lucreze, blocand astfel intreaga activitate. Si la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate s-a declansat un protest spontan tot pentru stimulentele financiare.
Blocaj financiar
La Fisc, aproximativ 160 de salariati ai Directiei Generale a Finantelor Publice Botosani au demarat ieri dimineata o actiune de protest, refuzand sa mai lucreze, pe motiv ca nu au mai incasat de doua luni stimulentele, iar salariile sunt foarte mici. „Teoretic, din salariu s-a redus 25%, dar practic s-a ajuns la 40%. Cu neacordarea stimulentelor am suferit o reducere de 80%. Eu, cu 41 de ani vechime, am ajuns la un salariu 612 lei”, a afirmat Andrei Paramanov, lider sindicatului din DGFP. „Organizatia sindicala Finante Publice de la Directia Generala a Finantelor Publice Botosani a facut o scrisoare, ieri 13 octombrie 2010, in atentia d-lui ministru, prin care face cunoscut ca sindicatul finantelor publice Botosani sustine actiunea spontana de protest a salariatilor din Ministerul de Finante si este foarte probabil ca in viitorul apropiat asemenea actiuni de protest sa fie declansate si la Botosani sau in cadrul unitatilor teritoriale subordonate”, a precizat Radu Turcanu, directorul general al DGFP Botosani. Potrivit directorului DGFP, un protest de lunga durata, asa cum se intentioneaza, ar insemna blocarea activitatii si a altor institutii publice precum si a agentilor economici care au de incasat bani. Practic nu se vor putea plati salariile bugetarilor.
Protest spontan la CJAS
Cei 50 de angajati s-au adunat pe holul institutiei, la ora 14,00, spunandu-si nemultumirile. O parte dintre acestia purtau banderole albe. Pe perioada protestului, jumatate de ora, nu s-a lucrat cu publicul. De partea cealalta, sefa CJAS Botosani, a declarat ca de fapt protestul nu a fost altceva decat o intalnire cu salariatii, asta in ciuda faptului ca pe perioada discutiei activitatea cu clientii a fost oprita. „Eu le-am explicat ca marti noua ordonanta va fi promulgata si stimulentele financiare vor fi incluse in salarii. Am facut si demersuri pentru promovarea acestui act pe langa parlamentarii botosaneni”, a spus Rodica Hutuleac. Angajatii CJAS primeau lunar stimulente in jur de 200-300 de lei, iar din iulie nu le-au mai primit. (Lacramioara Lupascu, Razvan Sauciuc)
La Taxe si Impozite Locale s-a lucrat normal
Desi nu au primit stimulentele financiare de doua luni, salariatii Directiei de Taxe si Impozite Locale nu s-au solidarizat cu colegii de la Finante, Somaj si Sanatate si au lucrat ieri. Viceprimarul Florin Ghiorghita spune ca acestia au dovedit intelegere si ca si-au desfasurat activitatea fara probleme. Functie de incasarile lunare pe care le primesc, angajatii de la Taxe si Impozite Locale pot primi lunar, drept stimulente, pana la nivelul unui salariu. El considera ca salariatii de la Finante nu trebuiau sa declanseze astfel de proteste pentru ca primesc lefuri mai mari decat colegii din administratie. „Cei de la Finante luau de la doua pana la trei salarii in fiecare luna ca stimulente si, la un moment dat, nu ii mai interesa nici macar cat au salariul”, a adaugat viceprimarul.
Protest cu amenintari directoriale la „somaj”
Protest spontan si la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM). Timp de ora, ieri, angajatii au intrerupt lucrul in semn de solidaritate cu colegii din finante.
De la 9.30 la 10.30, toti cei peste 40 de salariati ai institutiei au refuzat sa-si desfasoare activitatea in mod normal. „Efectiv din spirit de solidaritate cu ceilalti protestatari din tara am protestat si am avut aceleasi revendicari. Revenirea la salariile avute pana la 1 iulie, acordarea acestor stimulente, care sunt intelese gresit de ceilalti. Celelalte ministere au avut sporuri care au fost incluse in salariu si de aici diferenta mare intre noi si alte ministere. Noi am ramas cu aceste salarii foarte mici si am crezut ca prin stimulente o sa se acopere intr-un fel taierea salariala de 25%”, a declarat liderul sindicala Gabriela Dobrota. Ea a dat ca exemplul propriul ei salariu, ca angajata cu studii superioare si 20 de ani vechime luand acum 1.000 de lei.
„O sa-i bag in comisia de disciplina”
In ceea ce priveste o eventuala taiere de salariu pentru ora de protest, directorul executiv al AJOFM nu crede ca va avea loc. Totusi, dupa ce a trecut ceva timp de la declansarea protestului, conducerea institutiei a trecut la represalii. „O sa-i bag in comisia de disciplina. Chiar pe liderul sindical ca sa il anunt ca inainte de asta trebuia sa ma fi anuntat si pe mine”, a spus Sorin Sologon. Liderul sindical sustine insa ca ar fi un abuz. „Protestul a fost spontan, nu am organizat nimic in prealabil si nu aveam cu sa anunt acest lucru. Daca se va ajunge la comisia de disciplina va fi un abuz clar al conducerii”, a spus Gabriela Drobota. (Petronela Rotariu)
„Aceste scaderi salariale ne-au afectat pe toti dar nu e vina nimanui din tara asta. Este o criza mondiala si trebuie sa facem fata acestei situatii. Intr-adevar nivelul actual al salariilor actuale este sub gradul decentei, nici salariul meu nu se poate compara cu cel avut de alti directori, dar aceasta este situatia”, Sorin Sologon, director AJOFM
sursa: http://www.evenimentuldebotosani.ro/
9:43 pm Vineri, 15 Octombrie, 2010
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Stimaţi dărăbăneni, Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, vă transmitem cele mai calde urări de sănătate şi împlinire alături de cei dragi. Fie ca Anul Nou să vă umple sufletul de bucurie şi să vă aducă linişte, speranţă şi încredere. Sărbători fericite şi un An Nou plin de realizări. La mulţi ani! Corneliu Aroşoaie, primarul oraşului Darabani continuare »

Începând cu data de 15 octombrie, la Serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Darabani se vor primi cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţelor pentru perioada de iarnă. Condiţiile care trebuiesc îndeplinite pentru a beneficia de acest ajutor sunt pe an ce trece tot mai drastice. Astfel, pot depune cereri persoanele sau familiile care au în proprietate o locuinţă sau sunt titulare ale unui contract de închiriere, ... continuare »

Date Generale 1. Cupa DARABANENI.RO la fotbal în sală, ediţia a III-a, se va desfăşura în Sala de Sport a Şcolii cu clasele I-VIII „Leon Dănăilă” Darabani şi este organizată de ziarul online Darabaneni.ro în parteneriat cu DJST Botoşani şi Şcoala „Leon Dănăilă”. 2. Prin participarea la ediţia a III-a a Cupei DARABANENI.RO echipele înscrise în competiţie sunt obligate să respecte întocmai regulamentul. 3. Regulamentul afişa ... continuare »

„Până la data de 31 martie 2011, dărăbănenii beneficiază de o reducere de 10% la plata integrală a impozitelor şi taxelor locale”, ne anunţă primarul Ghiorghi Burlacu. Această facilitate se adresează persoanelor fizice şi juridice, care trebuie să achite impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloacele de transport, calculate pentru anul 2011. Altfel, contribuabilii pot plăti aceste taxe în două tranşe, una până la sfârşitul lunii martie, iar a doua ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!





