Poliția, la raport!

Ultima ședință a Consiliului Local Darabani a cuprins pe ordinea de zi și raportul privind evaluarea activităților și rezultatelor obținute de către Poliția Orașului Darabani, în cursul semestrului I a anului în curs. Informarea a fost transmisă Primăriei Darabani, de către comisarul șef Mihai Rizac, șeful Poliției Darabani. Ofițerul nu a putut fi prezent la ședință, fiind plecat din localitate, în concediul de odihnă. În prima zi de la reluarea serviciului, luni până la prânz, șeful Poliției a fost prezent în biroul primarului orașului, pentru a analiza ultimile probleme ale comunității locale. ”De fiecare dată când avem analize de bilanț la nivelul inpectoratului, facem informări scrise sau verbale către autoritățile locale. Consider că avem o colaborare destul de bună cu toate instituțiile publice din Darabani ”, ne-a declarat comisarul șef, Mihai Rizac. De cealaltă parte, edilul urbei, primarul Ghiorghi Burlacu este de părere că mai mult de atât nu se poate face, datorită legislației deficitare. ”Activitatea Poliției Darabani, ca peste tot în țară, este obstrucțioantă de o lipsă de legi concrete la nivel național”, ne-a spus primarul.

Astfel, din raportul întocmit de către Poliție, aflăm că în semestrul I au fost organizate un număr de 77 acțiuni cu efective mărite, din care 19 pe linie de Poliție Rutieră, 27 pe ordine publică, 19 pe judiciar și 12 pe comerț, în colaborare cu IJPF sector Darabani și Rădăuți Prut, Poliția Comunitară și celelalte instituții. Se menționează că au fost confiscate mărfuri în valoare de 15.643 lei, din care marea majoritate, în valoare de 13.784 lei au provenit din contrabanda cu țigări. Chiar dacă se confruntă cu un deficit de personal și nici nu se întrevăd speranțe pentru corectarea acestei stări de fapt, în perioada menționată s-au înregistrat 22 de cazuri cu autori neindentificați, care s-au adăugat celor 43 existente inițial. ”Cred că stăm destul de bine la capitolul spețelor cu autori necunoscuți, comparativ cu alte orașe din județ și raportat la numărul de locuitori. Chiar dacă există două posturi vacante de ofițeri, marea majoritate a muncii la nivel de Cercetări Penale din mediul rural arondat Poliției Darabani, este în sarcina unui singur subofițer. Uneori facem o muncă de sisif, pentru a identifica autorul din nimic”, ne-a menționat comisarul Rizac. Șeful Poliției a găsit și unele cauze generatoare de infracționalitate: comportamentul deviant al tinerilor, dezinteresul unor părinți, atitudinea de indiferență manifestată de unii cetățeni față de ceea ce se întâmplă în jurul lor, consumul exagerat de băuturi alcoolice-cauza principală a stărilor conflictuale.

În finalul informării, se propun autorităților locale câteva măsuri benefice pentru comunitate și pentru o mai bună operativitate a Poliției: refacerea drumurilor, revizuirea marcajelor și a semnalizărilor rutiere, amenajarea unor terenuri de joacă pentru copii și reanalizarea programului de funcționare al iluminatului stradal. Vis a vis de aceste propuneri, primarul Burlacu este destul de reticent, datorită subțirimii bugetului local. Totuși ceva speranțe se întrevăd, chiar dacă destul de firave: ”Suferim acut din cauza lipsei banilor. Prin legea emisă de către prim ministrul Boc, am redus cu 20% cheltuielile legate de iluminatul public. Din această cauză, lumina se întrerupe în oraș, în anumite zone, după miezul nopții. În prezent se fac studii de fezabilitate cu o firmă de la Suceava pentru amenajarea unor parcuri din fonduri europene în zonele Eroilor-Pro Casa, Școala Veche și terenul dintre blocuri, care vor include și locuri de joacă pentru copii. Deasemeni am promisiuni ferme pentru construcția a 15 km de drum județean în Darabani, inclus în programul <<100.000 km de drumuri județene și comunale>> ”, ne-a declarat primarul Burlacu.(Lucian Bălăucă)
7:05 pm Luni, 30 August, 2010
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




