VEZI sfaturile medicilor pentru masa de sarbatori. Ce, cat si cum sa mancam si sa bem?!

Printre cele mai populare tradiţii de sărbători se numără masa tradiţională în familie. Aceasta este, de obicei, neobişnuit de îmbelşugată în comparaţie cu perioada anterioară, postul cu restricţii alimentare. Astfel, excesele de alimente dificil de digerat şi sărace în fibre alimentare, de dulciuri concentrate combinate cu consumul de alcool exagerat pot provoca probleme de sănătate, unele chiar foarte grave: indigestie, colică biliară, pancreatită acută, intoxicaţie acută cu etanol.
Ce comportament trebuie să adoptăm vis-a-vis de alimentaţie şi consumul de alcool în această perioadă? Alimentele trebuie consumate în porţii mici şi dese, iar acestea trebuie mestecate bine şi încet. Duşmanii unei digestii uşoare sunt alimentele cu conţinut bogat în grăsimi sau cele foarte condimentate, băuturile carbogazoase, cafeaua şi fumatul, deci trebuie consumate în cantităţi mici şi nu este indicată combinarea acestora în cadrul unei mese. Este indicat consumul moderat al cărnii de porc care a fost examinată pentru prezenţa Trichinellei spiralis. Acest parazit determină trichineloză, o boală de temut care se caracterizează prin afectarea muşchilor, a inimii şi creierului. Parazitul se transmite prin carnea insuficient preparată termic sau prin carnea gătită prin sărare, afumare sau uscare. Alimentele greu de digerat sunt, de obicei, tradiționale (cârnați, caltaboși, tobă), iar un consum moderat dimineața este acceptabil, fiind preferabilă asocierea lor cu legume. Ciorba și sarmalele sunt mai indicate pentru masa de prânz.
În această perioadă să nu uităm de fructe, legume și de consumul de doi litri de lichide pe zi. De preferință, nu se fumează înainte de masă și nici în timpul mesei. În timpul mesei nu este recomandat consumul de băuturi, ci la minim jumătate de oră după masă şi apa ar fi lichidul ideal. După masă nu trebuie să ne aşezăm în poziţie orizontală, ci în şezut sau în ortostatism; de asemenea, este benefică o plimbare scurtă. Să nu uităm de cele 30-60 minute de efort fizic zilnic! Practicat în mod regulat, efortul fizic determină creşterea masei musculare, care consumă mai multe calorii; în consecinţă, consumând acelaşi număr de calorii, riscul de a ne îngrăşa într-un timp scurt este mai mic.
Cum recunoaștem o indigestie și când este indicat să ne adresăm medicului? Dacă aveți senzație precoce în timpul mesei sau plenitudine după masă, care durează mai mult însoțite de o durere (arsură) la nivelul abdomenului superior sau disconfort, greață, balonare și constipație, vă confruntați cel mai probabil cu o indigestie. Consultul unui medic este necesar dacă simptomatologia persistă, dacă durerea este intensă sau este asociată cu pierdere în greutate nejustificată sau a poftei de mâncare, înghițirea dificilă a alimentelor, vărsături repetate sau cu sânge, scaun negru, îngălbenirea ochilor și a pielii.
Cum putem preveni apariţia acestor tulburări pentru persoanele cu afecţiuni digestive? În cazul prezenţei unor afecţiuni ale stomacului sau duodenului (gastrită, ulcer gastric sau duodenal etc.), se recomandă administrarea de antiacide (Gaviscon, Dicarbocalm) şi antisecretorii (Omeprazol, Esomeprazol); pentru pacienţii cu reflux gastroesofagian se recomandă medicamentele antisecretorii şi care stimulează motilitatea (Metoclopramid, Motilium), iar pentru afecţiunile biliare şi pancreatice sunt indicate enzimele digestive (Mezym forte, Zymogen) și sărurile biliare (Ursofalk). Similar se tratează simptomele indigestiei la o persoană fără afecțiuni digestive.
Ce trebuie să știm despre efectele intoxicației acute cu alcool etilic? Etanolul, odată ingerat, se absoarbe rapid în stomac și intestinul subțire, atingându-se în mai puțin de o oră concentrația maximă în sânge pe stomacul gol. Se distribuie rapid în toate țesuturile, organul de elecție fiind creierul. Alcoolul este deprimant al sistemului nervos și, funcție de nivelul alcoolemiei, efectele „coboară” de la centrii nervoși superiori la cei inferiori (care controlează respirația și circulația). Beția simplă are trei stadii: 1) euforie, logoree, scăderea capacităților fizice și intelectuale, creșterea cantității de urină 2) tulburări de vedere, auz, echilibru, coordonare, grețuri, vărsături 3) coma alcoolică care poate duce la aspirarea vărsăturilor sau a sucului gastric, accidente vasculare și traumatisme cerebrale. Și, cum altfel se poate încheia această experiență? Bineînțeles, glorios cu o cefalee puternică, gastrită acută, rău general.
Cu atâtea tentații culinare în jurul nostru, ne este pusă la încercare cumpătarea. Pentru a fi mai moderați, este bine să ne gândim că aceste alegeri alimentare pot avea repercursiuni neplăcute nu doar pe termen scurt, cât și pe termen lung deoarece pot deveni obiceiuri. Cât despre alcool, acesta poate fi o cauză de bună dispoziție în cantități mici, dar în exces ne „umilește”. Vă doresc să vă bucurați de sărbători înconjurați de cei dragi, voioși și liniștiți sufletește! La mulți ani! (Manuela CULICĂ, foto: Shutterstock)
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Nu salvăm democrația votând mediocritatea

În ultimele patru luni, România a intrat într-un tumult electoral din care pare că nu mai are puterea să iasă. Cauzele sunt multe, unele punctuale, legate direct de situația geopolitică din regiune, altele mai profunde, ținând de modul în care am evoluat în ultimii 35 de ani ca societate, de respectul pe care l-am acordat educației, de relația complicată pe care o avem cu trecutul comunist. Democrația noastră firavă este mai amenințată ca oricând în ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!