Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
COMENTARIUL SAPTAMANII Politicienii isi schimba blana, dar naravul ba

S-au făcut și s-au desfăcut alianțe, au dispărut partide și au apărut altele, se retrag candidaturi și au fost depuse altele noi. Spectacolul este complet, cu atitudini josnice și atacuri murdare la persoană, cu populisme și băsisme. Noile alegeri prezidențiale au adus și un nou partid de dreapta. Mai multe formațiuni politice, dintre care PNL și PDL cele mai importante, s-au convins în sfârșit că nu poți face față socialismului învolburat, agresiv (caracterizat mereu printr-o disciplină de clasă de invidiat) decât cu un partid puternic, cu o identitate clară și un discurs diferit de cel până acum. Faptul că a avut loc această unificare nu trebuie să ne mire, ci doar modul în care s-a realizat. Două partide ai căror membri până acum ceva timp se acuzau de cele mai josnice practici politice, care mușcau unii din alții pe la televiziuni, au descoperit brusc că au aceleași afinități doctrinare și aceleași idei care îi pot uni în lupta cu socialiștii (democrați nu mai sunt de mult, sau nici nu au fost vreodată).
Atâta pot, atâta ştiu
Ușurința cu care membrii celor două partide au acceptat această fuziune, spune multe despre cât de atașați erau ei de identitatea partidelor, de principiile promovate de acesta, de doctrină, de viziunea fiecăruia despre România. Este drept că PNL-ul a ieșit cel mai bine din această contopire, poate și pentru că la ora actuală Iohannis este unul dintre puținii oameni care îi poate facă față lui Victor Ponta. Lipsa de rațiune a politicienilor noștri s-a văzut și în reacțiile adversarilor politici față de această unificare a dreptei, cum spun ei. Cu toții au adus acuze, au comentat tendențios, au jignit nimeni fără a avea un punct de vedere lucid. Atâta pot, atâta știu. Sunt convins că în următoarele luni vor apărea în media mult mai multe scandaluri, va fi răscolit trecutul fiecărui personaj implicat mai puternic în lupta prezidențială, vor ieși la iveală noi filmări, noi stenograme.
Lupta pentru Cotroceni va fi una dusă în nămol, cu lovituri sub centură, nicidecum pe proiecte de guvernare. Politicienii noștri încă nu sunt capabili să formuleze argumente, știu doar să ridice ochii în tavan şi să spună că „vom face”. Stihiile naturii au umbrit puțin lupta politică, Victor Ponta (la fel cum făceau și înaintașii săi în anii ′50) și-a lansat candidatura pe cod roșu de inundații. De ce? Empatici la suferința aproapelui, românii deschide televizorul mai des și se uită mai mult în această perioadă. Interesantă și josnică mișcare. Să vedem cum îl v-a ajuta. După o vară fierbinte ne așteaptă o toamnă și mai fierbinte politic. (Alexandru D. AIOANEI)
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »

Județul Botoșani se situează la mijlocul clasamentului, cu o rată de promovabilitate de 74,12, ce depășește puțin media națională. În județ sunt atât licee care au înregistrat 99% promovabilitate cât și licee cu 0%. La Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani 67,48% din candidați au promovat examenul. Însă liceul dărăbănean se poate lăuda cu una din cele 6 medii de 10 ale județului, performanță reușită de eleva Horopciuc Veronica (foto medalion), ... continuare »

Ultima dată, Zilele Orașului au fost organizate în cadrul Zilelor Nordului, la ediția din 2015 a festivalului. Suma alocată manifestărilor de anul acesta depășește 100.000 de lei, dintre care aproximativ 20.000 de lei provin din sponsorizări. ”Eu țin foarte mult la aceste manifestări cultural-artistice. Chiar dacă Ziua Orașului hotărâtă prin ședință de Consiliu Local este 21 iunie, doresc ca ziua respectivă să fie mai mult o manifestare culturală, ... continuare »

Concursul Național Catehetic ”Rugăciunea în viaţa mea” este organizat în anul 2022, Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinuluiși Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 15 ... continuare »

29 aprilie 2022 a fost o zi emoționantă pentru elevii, cadrele didactice și reprezentanții Primăriei Viișoara. Emoții și lacrimi și pentru cei 2 veterani viișoreni Cojocariu Gheorghe și Giosu Ioan care, când cu zâmbetul pe buze când cu lacrimi în ochi, s-au bucurat, pentru câteva momente, de mângâierea și prețuirea elevilor de la Școala Gimnazială ”Dimitrie Brândză” Viișoara. Copiii s-au pregătit din timp pentru întâlnirea cu prețioșii veterani, ... continuare »

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”