Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

COMENTARIUL SAPTAMANII Munca, daruirea si performantele unor copii

Politica a invadat cotidianul şi ne sufocă. Presa este plină de scandaluri legate de gafele noii guvernări şi de conflictul dintre palatele Victoria şi Cotroceni, care ne fac de râs în exterior. Nu că am fi avut o imagine tocmai bună. În fiecare zi aflăm de noi abuzuri, de noi încălcări constituţionale, de instituţii şi organisme care acţionează politic. Presa ne dezvăluie cât de pătaţi sunt politicienii noştri, cum au pus camere la bac, şi şi-au însuşit titluri universitare prin fraudă, ne arată un Ministru al Educaţiei care se ocupă de desfiinţarea comisiilor şi nu catadicseşte să împartă locurile bugetate pentru master către Universităţi, deşi mai sunt două săptămâni până la admitere, etc. Problema este că toate aceste lucruri, care s-ar fi putut rezolva prin câteva demisii şi numirea unor oameni cât de cât integri în acele funcţii, ne ocupă foarte mult timp şi energie. Acest scenariu se repetă într-o proporţie mai mică şi în urbea noastră. Dar pe când cei maturi, cu păr alb în cap îşi împart comisii, depun jurăminte sau simt că funcţia este prea mare pentru ei, trei tineri dărăbăneni au obţinut o performanţă extraordinară la concursul de karting de la Odorheiul Secuiesc, acolo unde anul trecut au urcat pe treptele cele mai înalte ale podiumului.

Echipajul format din Giani Ciobanu, Gabriel Scalcău şi Iulian Ghiorghiciuc şi condus de prof. instructor Neculai Ilaşi (foto dreapta) a confirmat şi anul acesta, cu toate că sorţii nu le-au fost favorabili. Cei trei piloţi au reuşit să termine cursele foarte sus în condiţiile în care maşinile lor nu au mai dorit să pornească la start. Tehnica învechită şi lipsa unor maşini noi, dar şi a unei piste de antrenament acasă le-a blocat celor trei accesul în primele locuri. Pe lângă eforturile, dăruirea şi talentul tinerilor, mai este de apreciat şi gestul firmei TransGhe, care a suportat cheltuielile de deplasare a echipajului pentru ca apoi să le acorde şi câte un premiu. Sumele nu contează, important este faptul că un antreprenor dărăbănean a înţeles să investească în performanţă şi în muncă. Un gest care ar putea fi copiat şi de alţi oameni de afaceri din mica noastră urbe. Cazul micilor piloţi este unul fericit, elevii care au obţinut medalii şi premii pe la concursuri şi olimpiade nu am auzit să fie răsplătiţi de cineva, cu toate că şi ei ar fi meritat. Avem multe de învăţat de la aceşti copii, care în ciuda piedicilor de tot felul au rezultate şi fac cunoscut numele oraşului mai  mult decât mulţi dintre politicienii locali. Aceşti tineri merită mai mult, merită să investim în ei, profitul va veni în timp. Oferim mici şi bere gratis, investim bani în campanii electorale, ne afişăm opulenţa cu orice prilej dar nu vrem să dăruim o carte unui olimpic. (Alexandru D. Aioanei)






9:00 pm , 01 Iulie, 2012

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Cele mai frumoase colindătoare prezente la festivalul de datini și obiceiuri de iarnă de la Darabani, La mulți ani!

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare