COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Afişele electorale şi lumea virtuală a politicienilor

Această campanie electorală a început anost și a continuat în acelaşi ton. Motivele sunt multiple, dar cel mai importate este că DNA-ul a reușit să inducă totuși un sentiment de frică, și a arătat că poți să fii și președintele celui mai mare partid; dacă furi, ajungi după gratii.

Am scăpatul anul acesta de portretele gigant și de spectacolele electorale, unde candidații ofereau ostentativ bani artiștilor invitați și în bătaie de joc mici și bere poporului. În lipsa unor astfel de spectacole, unele mai grotești decât altele, nu avem ce face decât să admirăm afișele electorale. Ne uităm și citim încredere pe fața tuturor candidaților, zâmbetele lor ne paralizează orice sentiment de revoltă. Oricât de supărat ai fi, oricât de nemulțumit, când vezi astfel de chipuri încrezătoare, când vezi atâta dorință de a face bine, îți este rușine ție însăți de faptul că ai îndrăznit să clevetești.

Cei care și-au pierdut nădejdea într-o viață normală în această comunitate, sunt invitați să citească panourile electorale și vor vedea că, după 5 iunie, totul se va schimba. Fie că vom alege continuitatea, sau vom prefera echipa de 10, ori ne vom lăsa pradă spiritului matern, localitatea se va schimba oricum. Indiferent de mesaj viitorul sună bine. Problema este că nu întotdeauna preluarea mesajului partidului de la centru este un avantaj. Oricât ai încerca să le explici localnicilor că poți să conduci bine un județ sau un oraș pentru că ai condus bine o țară, ei o să-ți spună că șefii tăi sunt ori condamnați ori inculpați, că drumul național a rămas tot de pământ și că pe site-ul primăriei nu apare nici o informație despre lucrările publice din ultimii ani. Ce folos că știi să conduci bine dacă îți place s-o faci mereu în noroi?



Situația nu este cu mult diferită nici în cealaltă tabără, a clama schimbarea nu este de ajuns, mai este nevoie și de voință și combativitate, cât despre echipa de zece, cam același era și discursul în urmă cu patru ani, ceea ce nu i-a împiedicat ulterior pe junii liberali să îmbrace caftanul roșu. De asemenea, este greu de realizat o unitate pentru progres când șefii partidului și-au luat titluri științifice prin impostură, au devalizat instituțiile statului și au palmele unse de sângele unui agent de poliție nevinovat. Sunt și afișe fără personalitate. Unii nu și-au mai bătut capul să găsească un slogan, au scris pur și simplu că sunt susținuți de șeful lor, care printre altele duce o luptă directă și mârșavă împotriva instituțiilor anticorupție și care și-a făcut un titlu de glorie din a apăra parlamentarii penali. Despre afișele care vorbesc despre adevărații democrați nu are rost să amintim, nici măcar nu vor trece pragul necesar decontării de stat a cheltuielilor de campanie.

Concluzia este una singură: candidații și-au construit o lume a lor, iar campania nu înseamnă decât o sumă de monologuri în fața unui public prea puțin dispus să intervină, să pună întrebări și să ceară explicații. Ne uităm la afișele electorale și citim mesaje și programe în care nu ne regăsim, vedem lucruri fanteziste, uneori chiar lipsite de bun simț, asistăm la manevre ascunse și strategii subtile pentru manipularea votului. O parte din aceste lucruri sunt normale într-o societate democratică. Ce este anormal, dar cert, că după 5 iunie vom trăi în aceiași sărăcie ca înainte. (Alexandru D. AIOANEI)