Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

SIMONA CHITAN - Interviu de Craciun cu Radu Paraschivescu



Scriitorul şi publicistul Radu Paraschivescu îşi aminteşte despre Crăciunul copilăriei sale, despre cum s-a resemnat în faţa lui Moş Gerilă şi despre degenerarea acestei sărbători în zilele noastre, când Ajunul  şi-a pierdut o mare parte din semnificaţia religioasă.
Astăzi, scriitorul resimte tristeţe în faţa parodierii colindelor şi denunţă surplusul de sclipici, care încearcă zadarnic să acopere deficitul de esenţă. Toate sensurile Crăciunului s-au transformat în manevre publicitare şi comerciale.  În exclusivitate, pentru Darabaneni.ro, Radu Paraschivescu a vorbit despre sarbătorile din Moldova și despre cum va petrece Crăciunul anul acesta.

Cum vă  amintiţi atmosfera din Crăciunul copilăriei? Ce imagine a Moşului aţi păstrat în memoria afectivă?

Deşi n-am prins vremuri paradiziace în copilărie, mă consider privilegiat. Am crescut în Banat, la Lugoj, unde Crăciunul şi celelalte sărbători erau (şi, Slavă Domnului, încă sunt) întâmpinate entuziast şi cuviincios. În plus, locuiam într-o casă, aşa că Moşul avea mai mult spaţiu de manevră şi posibilităţi de acces sporite.
Pentru mine, Crăciunul a însemnat în primul rând o amprentă olfactivă - mirosul combinat de brad şi de cozonaci, o combinaţie pe care n-o depăşeşte nici cel mai rafinat parfum. Şi, fireşte, ţin minte urzelile regizorale din familie, indiferent dacă mă găseam la Lugoj, cu unchii şi mătuşile, sau la Bucureşti, cu părinţii. Chiar şi după ce mă dumirisem cu privire la identitatea Moşului, spectacolul se juca. Eu ştiam, ei ştiau că eu ştiam, dar apariţia Moşului nu putea fi suspendată.

Când aţi înţeles că Moş Crăciun este suplinit de Moş Gerilă?

Încă din şcoală începuse să ni se spună că Moş Crăciun e Moş Gerilă, iar Moş Gerilă e de fapt Partidul Comunist. Când am ajuns profesor, am avut chiar o şedinţă în cancelarie când ,,am fost prelucraţi de la inspectorat" şi ni s-a pus în vedere să-i deprindem pe elevi cu ideea că darurile le sunt livrate de partid, nu de Moş. Ţin minte şi azi finalul discursului: ,,A venit vremea să-l omorâm pe Moş Gerilă". Unul dintre colegi, om cu mult curaj şi ardei pe limbă, n-a avut ce face şi a întrebat: ,,Dar pe Moş Nicolae când îl omorâm?". Vă daţi seama ce-a urmat.

Vă plăcea să mergeţi hai-hui cu colindul? Vi s-a lipit vreun colind de suflet cât să-l fredonaţi cu drag?

Din păcate, n-am mers niciodată cu colindul. Cineva, nu ţin minte cine, m-a făcut să cred că e o formă deghizată de cerşetorie şi - regret - n-am avut curajul să judec după capul meu. În schimb, la Lugoj veneau alaiuri de colindători. Li se spunea piţărăi, cum ştie orice bănăţean. Erau primiţi cu bucurie, fără excepţie, oricât ar fi fost de mulţi. Cântau de poveste şi primeau nuci, covrigi, bucăţi mari de cozonac, turtă dulce, zahăr candel etc. Când rudele mele se întâlneau cu prietenii, colindau ore întregi - Banatul a trăit dintotdeauna frisonul voluptăţilor corale. Iar Trei păstori a rămas colindul meu preferat.

Crăciunul la Bucureşti era legat de gimnastica darurilor, pe care n-aveam voie să le văd până la momentul festiv, şi de mica aventură a aprinderii artificiilor din brad. Culmea e că împodobirea bradului mă atrage acum mai mult decât atunci. Pe vremuri mi se părea o concesie făcută în dauna fotbalului (de altfel, mă sustrăgeam destul de des), pe când la vârsta asta mă încântă.
Şi încă un lucru memorabil: n-a trebuit niciodată să spun o poezie ca să-mi primesc darurile de Crăciun. Am trăit printre oameni înţelepţi, care au repudiat forma asta de dresură. Acum primesc colindători, de la studenţi la teologie la copiii vecinilor, dar am altă ciudăţenie: îmi place să-i ascult, dar nu ţin să-i văd. Cred că sunt psihanalizabil.



Cum priviţi comercializarea acestei sărbători şi cum vă sună noile colinde remixate?


 E inutil să spun că n-o privesc cu ochi buni. Campaniile caritabile, balurile de cristal, teledonurile şi celelalte forme de sensibilizare n-ar trebui să fie îngrămădite sub cupola Crăciunului. Oamenii amărâţi sunt amărâţi 365 de zile pe an, nu doar o săptămână. Iar cel mai mult mă indispune felul cum sunt deturnate sensurile acestor gesturi spre manevre publicitare sau de imagine.
În legătură cu noua faţă a colindelor, prefer să mă abţin. Dacă am ajuns să vedem la televizor grupuscule umoristice parodiind Noapte sfântă şi mutând alte colinde în registrul versurilor lubrice, e de rău. Am ascultat colinde în versiune modernă, cântate excepţional de Jon Anderson, Freddie Mercury, John Lennon, Eagles, Sheena Easton, Elton John etc. Pe urmă am deschis televizorul, am dat peste o trupă al cărei bun-simţ plecase într-o vacanţă foarte mare şi m-am crucit. Poate greşesc, dar am impresia că s-au schimbat în primul rând ritmurile.


Ce mai înseamnă această sărbătoare în vâltoarea transferurilor de valori pe care o simţim cu toţii?

E tot mai puţină tihnă (şi tot mai mult zgomot, dar asta e altă poveste). Lumea se grăbeşte, oamenii par în competiţie unul cu celălalt: cine cumpără mai mult din supermarket, cine are cel mai impunător brad (artificial sau natural, nu contează), cine a gătit mai multe sarmale. Dacă pomeneşti de reculegere, rişti priviri chiorâşe: eşti un inadaptat şi-un caraghios.
La rândul lui, colindatul a fugit din zona tradiţiei, a pitorescului, şi a ajuns în spaţiul îndeletnicirii lucrative. (În plus, se produc şi buclucuri calendaristice: mici comandouri de colindători merg cu Steaua când ar trebui să meargă cu Moş Ajunul şi împing Sorcova în preajma Crăciunului, fiindcă pe 1 ianuarie rentabilitatea demersului e redusă). Am surprins copii care, după ce-au colindat pe o scară de bloc, au organizat o şedinţă fulger la avizier şi-au făcut monetarul. Alţii cântă colinde ca să-şi ia pocnitori şi rachete de la taraba din colţ. Iar alţii (puţini, ce-i drept) nu acceptă nimic în afara banilor. Ani la rând, soţia mea a făcut figurine de turtă dulce, spre a le dărui copiilor. Unii i-au mulţumit, însă alţii s-au uitat la ea cu o undă de îngrijorare.



Cum era Crăciunul la Făget, în Banat, unde aţi locuit o vreme?
 
La Făget era frumos, foarte frumos. Spiritul Crăciunului era slujit cu bună dispoziţie şi bun-gust. Din păcate, am fost o singură dată părtaş la ceea ce se petrecea acolo.
În vacanţa de iarnă veneam de obicei la Bucureşti, ca să fiu aproape de părinţi. Stăteam departe de ei tot trimestrul, iar vacanţele ajunseseră echivalentul permisiilor din armată.
Însă din ce-am văzut în anul acela şi din ce mi-au povestit colegii, îmi dau seama că la Făget (ca peste tot în Banat) n-au existat acomodări vinovate sau replieri strategice. Crăciunul era Crăciun.

Ce faceți, de obicei, de sărbători? Cum veți petrece Crăciunul anul acesta?

Împodobesc bradul, cum spuneam, e o plăcere dobândită târziu, care trebuie preţuită, chiar dacă sensurile acestui gest au început să se piardă. Sunt  asistat de cei trei motani pe care-i am şi care îşi aleg, fireşte, globurile pe care le pot da jos ca să se joace cu ele pe covor.
Dacă mă uit în buletin, îmi aduc aminte că mă cheamă şi Cristian, ceea ce înseamnă că o să merit un supliment de cadouri. Mâncăruri preferate? Nu răsuciţi cuţitul în rană, vă rog. Am fost silit, din motive medicale, să mă delimitez de furia papilară a momentului. Dar nu refuz câteva felii de cozonac şi nişte cârnaţi afumaţi şi tari, de prin Banat. La tăierea porcului n-am asistat însă şi n-o să asist în viaţa mea. Vorbiţi cu un om care nu suportă nici măcar ketch-up-ul împrăştiat pe post de sânge, în filme.

Anul ăsta e o situaţie specială pentru mine, aşa că şi sărbătorile vor avea un contur aparte. Îmi aştept soţia, care vine în ţară înaintea Crăciunului, în vacanţa unui curs de artă gastronomică ţinut la Paris. Prin urmare, vor urma două săptămâni de vizite şi întâlniri frenetice, fără un program anume. Ziua de Crăciun ne va prinde, probabil, la poveşti cu nişte prieteni – nu ştim care, nu ştim unde. Presupunerea mea şi temerea ei e că vor exista solicitări de demonstraţii culinare à la parisienne pe care nu ştiu dacă le va putea onora integral. Iar de Revelion vom pleca împreună la Paris, de unde eu mă voi întoarce pe 2 ianuarie, urmând ca ea să-şi continue cursul până la vară.

Ați ajuns în Moldova vreodată în această perioadă a anului?

Din păcate, n-am ajuns de sărbători în Moldova. E aici în joc mândria (şi, până la un punct, stupizenia) achizitiv-turistică a românului care vrea să vadă tot ce e afară, neglijând ce se află la doi paşi de el. Prin urmare, tot ce ştiu la acest capitol sunt lucruri citite şi povestite. Experienţa directă îmi lipseşte, înlocuită doar de evocările papilare ale celor care s-au nimerit ca musafiri în zonă. Iar aici, fireşte, accentul cade pe preaplin culinar, pe inflamări bucătăriceşti şi pe dezbateri legate de pufoşenia cozonacului şi de numărul optim de ouă folosite.



Ce ziceţi de pomul accesorizat, pe care îl putem cumpăra zilele astea? Este tot o bizarerie a tranziției sau doar a prostului gust dintotdeauna?

Nu e nici ultima, nici cea mai stridentă bazaconie a tranziţiei. Sunt la modă, brazii întorşi cu fundul în sus (ce semn mai limpede că am luat-o razna?), împodobiţi cu cristale, cu fulgi sau cu pene. Ba chiar am văzut că există brad glaciar şi brad păun. Pentru mine e prea mult.
Cât despre felul cum arată centrul Capitalei, în general îmi place, deşi cromatica ar fi putut fi mai inspirată. Am prea proaspete în minte serile de iarnă de pe vremea comuniştilor, când te bucurai dacă ţi se dădea apă caldă, ca să mai fac mofturi la beculeţele albastre sau la brazii fosforescenţi din intersecţii. E preferabilă stridenţa de acum beznei de atunci. Constat însă că, mai ales în oraşele mari, surplusul de sclipici încearcă, zadarnic, să acopere deficitul de esenţă.
Despre cât s-a păstrat din semnificaţia religioasă a Crăciunului îmi e peste mână să vorbesc. Sunt adeptul participării intime la marile sărbători şi am rezerve faţă de recuzita bisericească a fenomenului. Sper să nu fiu taxat drept ateu sau blasfemiator, fiindcă nu despre asta e vorba. (Simona Chițan, interviu publicat în volumul 30 de interviuri eveniment apărut la Editura Tritonic în 2008 şi actualizat pentru Darabaneni.ro, foto: adevarul.ro, darabaneni.ro)

Cum se prezintă Radu Paraschivescu

S-a născut în 1960, la Bucureşti, şi a copilărit la Lugoj, unde a fost victima unui regim sever, pe bază de ciocolată de casă, peştişori de zahăr candel şi tort doboş. El s-a deprins astfel cu ideea că viaţa e dulce şi trebuie ronţăită lacom. La curent cu literatura, sportul, năstruşniciile televizuale şi ritualurile pisicilor, are obiceiul de-a se îndrăgosti de echipe (Real Madrid, Lazio, Poli Timişoara), oraşe (Praga, Bruges, Roma, Lisabona) sau imnuri (Het Wilhelmus, Flower of Scotland, You Will Never Walk Alone). Se pierde în reverii când ascultă David Gilmour, tresare când aude „Monica Bellucci“ şi l-a văzut de douăsprezece ori, student fiind, pe Richard Dreyfuss în Adio, dar rămân cu tine. Pierde patru ore pe zi în faţa televizorului, ca un zevzec. Abstinent, dar cafegiu. Ironic, dar sentimental. Harnic, dar jucăuş. O aprigă mustaţă îi maschează bine tandreţea. Se teme de avioane chiar şi când îi fac daruri. Prezidează peste trei motani mizantropi şi-i înţelege din ce în ce mai bine.
Scrieri: Efemeriada (Libra, 2000), Balul fantomelor (RAO, 2000) (reeditare Humanitas, 2009), Bazar bizar (Maşina de Scris, 2004, reeditare Humanitas, 2007), Fanionul roşu (Humanitas, 2005), Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006), Fie-ne tranziţia uşoară - perle româneşti (Humanitas, 2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea - noi perle de tranziţie.

Articole pe aceeaşi temă:
SIMONA CHITAN – interviu Mircea Cartarescu de Craciun



2:23 pm Luni, 26 Decembrie, 2011

1 Comentarii la “SIMONA CHITAN - Interviu de Craciun cu Radu Paraschivescu”

  1. camelia spune:

    ,,Camd nu merge sacul la moara,vine moara la sac,, Multumim echipei darabaneni.ro si doamnei Simona ca ,,ne mai scot in lumea mare ,, sau mai bine zis reusesc sa aduca in casa sufletelor noastre ,,oaspeti de seama,, LA MULTI ANI!

  2. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare