Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Cristi Popovici după remiza de la Darabani: „Am fost uimit să ne conducă Sănătatea cu 3-0”

Tehnicianul Cristi Popovici a fost supărat la final, deoarece echipa sa a plecat cu doar un punct de la Darabani. Antrenorul Aerostarului a reclamat neacordarea unui cartonaş roşu lui Adrian Stîncă, şi a unui penalti pentru un presupus henţ în careul gazdelor. Pe de altă parte, acesta a recunoscut că se mulţumea şi cu un punct în momentul în care dărăbănenii conduceau cu un neverosimil 3-0.
După fluierul final al partidei, Cristian Popovici, tehnicianul care le-a antrenat pe FC Botoşani şi FCM Bacău în Liga I, a rămas ţintuit minute bune pe banca tehnică, după ce a obţinut doar un punct în cel mai nordic oraş al ţării.
„Sunt nemulţumit, binenţeles. Noi am venit aici să câştigăm. În prima repriză am avut 4 ocazii clare şi am intrat cu 1-0 pentru Darabani la pauză. Apoi am fost uimit să ne conducă Darabaniul cu 3-0 în minutul 57, dar am avut forţa să revenim şi puteam da şi golul patru. Îi reproşez arbitrului că nu a acordat al doilea cartonaş galben lui Stîncă pentru o intrare cu talpa şi un penalti neacordat în final când a sărit mingea în mâna unui fundaş dărăbănean. În rest, a arbitrat în nota lui de Liga a 3-a” a declarat pentru Darabaneni.ro, Cristian Popovici, care a mai spus că arbitrul ar fi trebuit să prelungească cu mai mult de patru minute partida. În condiţiile în care dărăbănenii erau sufocaţi de iureşul oaspeţilor din finalul partidei, Popovici spera ca elevii săi să le dea lovitura de graţie dărăbănenilor.
Cristi Popovici doreşte să formeze anul acesta o echipă competitivă la Bacău cu care să promoveze sezonul viitor în Liga a 2-a. „Îi cunoşteam de la Darabani pe Grumezescu, Ghiorghiciuc şi Cososchi. Sănătatea Darabani poate să facă o figură frumoasă. Cel puţin acasă poate pune probleme oricărei echipe, şi terenul fiind destul de greu aici” a mai spus antrenorul băcăuan.
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »

Județul Botoșani se situează la mijlocul clasamentului, cu o rată de promovabilitate de 74,12, ce depășește puțin media națională. În județ sunt atât licee care au înregistrat 99% promovabilitate cât și licee cu 0%. La Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani 67,48% din candidați au promovat examenul. Însă liceul dărăbănean se poate lăuda cu una din cele 6 medii de 10 ale județului, performanță reușită de eleva Horopciuc Veronica (foto medalion), ... continuare »

„Planurile de viitor sunt destul de mari. Vrem să ne menținem sus în Liga a 3-a, să nu dezamăgim cum a fost data trecută. Îmi pare bine că băieții au ajuns la nivelul acesta, eu o să mă ocup mai departe, sper să am și ajutorul Primăriei și al altor sponsori. De unul singur este foarte greu, dar Primăria a promis că ne va fi alături. Dar acum o să tragem linie, o să facem o analiză a meciului de astăzi pentru că nu mi-a plăcut. O să mai aducem jucători, ... continuare »

În repriza a doua, Iustin Tucaliuc și Andrei Ilaș le iau locul în teren fraților Bosînceanu, dar tot gazdele sunt la conducerea jocului. Și totuși, Ghiorghiciuc îl întinde pe Anton, apoi pierde un tempo pentru a finaliza, iar oaspeții echilibrează balanța partidei. Dărăbănenii din tribune conduc încă din startul partidei: ”Darabani! Darabani!”. Dar pe teren, gazdele obțin o nouă lovitură de la 11 m în minutul 66, transformată de același Bogdan ... continuare »

”Felicitări băieților și felicitări celor care au pus umărul la acest rezultat. Cred că o să fie un meci greu la Iași, dar e clar că șansa este de partea noastră. Ar fi deja a doua promovare în Liga a 3-a și îmi doresc din tot sufletul ca echipă să joace în Liga a 3-a și poate chiar mai sus. Vom face tot posibilul să susținem financiar echipa alături de cel care investește acum (n.r.-Marian Grădinaru). Îi mulțumesc că duce numele orașului mai departe. ... continuare »

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”