Subcarpați, Zdob și Zdub, Doru și Andrei de la The Mono Jacks, Dan Byron și Mircea Baniciu sunt între artiștii care urcă în acest an pe scenele Zilele Nordului, la ultimul festival al verii, în Darabani, cel mai nordic oraș din România. În perioada 27-29 august Scena Conac găzduiește în fiecare seară concerte acustice, spectacole de teatru și proiecții de film, iar Poiana Teioasa show-uri Subcarpați, Zdob și Zdub, Baba Dochia, The Kryptonite Sparks, Melting Dice și Sea Section, între sesiuni cu DJ-i.
Organizatorii au pus în vânzare bilete de o zi (Conac 60 lei, Poiană 80 lei, Combo 120 lei) și abonamente generale (190 lei). Toate abonamentele oferă acces gratuit în camping pe toată perioada festivalului, iar în prețul biletelor și a abonamentelor este inclusă testare antigen a participanților care nu pot face în alt fel dovada testării (test PCR de maxim trei zile), anticorpilor sau vaccinării.
Între opțiunile programului de zi sunt competițiile sportive din cadrul Maratonului Nordului (MTB Pomârla și Teioasa Trail), turneul Nordul Joacă Tenis, 7 tururi ghidate (Nordul Extrem, Țara de Sus, Vechile Capitale, Eminescu să ne judece, Orașul domnițelor, Bucovină plai cu flori și Darabani City) și 8 ateliere creative susținute de artiști din toată țara (arte vizuale, artele spectacolului, scriere și creativitate, patrimoniu și meșteșuguri, video mapping, muzică), parte a proiectului #AteliereleNordului finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
În fiecare după-amiază festivalul găzduiește Întâlnirile, dezbateri în care invitații speciali ai festivalului discută cu publicul interesat subiecte legate de soarta comunităților mici de azi: „Tema ediției din acest an este in(de)finit sau infinit indefinit: vorbim despre identitatea comunităților mici și a oamenilor care le părăsesc an de an, ne întrebăm cine mai suntem azi, în lumea asta tot mai lipsită de granițe și de constrângeri, în era aceasta nouă în care pandemia a schimbat totul”, explică Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.
Între invitații Întâlnirilor se numără poeta Svetlana Cârstean, scriitorul Lucian Dan Teodorovici, dărăbăneanul Ciprian Gălușcă – șef de promoție al Academiei Forțelor Navale 2021 și alții.
Agenda festivalului mai conține spectacole de teatru: „O poveste foarte simplă” - Drama Club, „Antisocial” - Atelierul de teatru, „Gewalt la Darabani” - Texte bune în locuri nebune și proiecții de film: „Another Round”, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin, „What do you see when you look at the sky?” câștigătorului Premiului FIPRESCI la Berlinale și „Un triomphe”, Comedia Anului la European Film Awards.
„În acest an am demarat lucrările de reconstrucție a primei școli sătești din Moldova. În parteneriat cu Primăria Darabani și Ordinul Arhitecților din România, Filiala Nord-Est, reclădim școala folosind numai tehnici și materiale tradiționale pentru a crea un hub educațional pentru școlile din regiune. La această ediție am demarat și o nouă campanie „Ai cumva o păturică”, pentru colectarea de hrană și materiale pentru animalele fără adăpost din regiune”, declară Alex Teioșanu, directorul executiv al Asociației Nord, organizatoarea ZN.
Ediția a 8-a a Zilelor Nordului este organizată în parteneriat cu Banca Transilvania, Iulius Mall, Primăria Darabani, Primăria Pomârla și Radio Guerrilla, cu sprijinul: Darex Auto, Aqua Carpatica, Cadasplan Solutions, Piatra Chiș, Pirania, Sagrod, Gecor Group, Old School Pub, Carpatis, Miracom, Voronskaya, Power Line, Casa Andrei. .
Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul
zilelenordului.ro, iar biletele și abonamentele (Day Pass Conac 60 lei, Day Pass Poiană 80 lei, Day Pass Combo 120 lei, Full Pass ZN 190 lei) se găsesc pe IaBilet.ro: www.iabilet.ro/bilete-zilele-nordului
Ultimele articole
VEZI câti locuitori are orașul Darabani, după ultimul recensământ

Populația rezidentă a județului a scăzut la 392.821. De la 412.626, cât era în 2011, s-a apropiat foarte mult de valoarea din 1948, de 385.236 locuitori. Și populația municipiului Botoșani a scăzut, de la 106.847 cât era în 2011, la 89.987 de locuitori în 2021. Chiar și cu aceste valori în scădere, municipiul Botoșani are o populație mai mare decât multe orașe cunoscute din România, cum ar fi Deva (53113), Hunedoara (50457) sau Miercurea Ciuc (34484). În ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII De ce insuflăm copiilor noștri patriotismul de partid?

Prestația unui copil de 7 ani din Botoșani, la emisiunea Românii au talent, a devenit virală pe internet. Copilul a impresionat juriul și asistența cu un monolog despre care toată lumea a spus că este „discursul lui Vlad Țepeș”. Cu o prestație scenică puternică, știind foarte bine când și cum să rostească vorbele, tânărul botoșănean a primit chiar un Golden Buzz, mergând astfel direct în semifinală. Juriul a fost emoționat până la lacrimi, s-a ... continuare »
Au început înscrierile la ediția din acest an a Maratonului Nordului VEZI perioada în care va avea loc

De câteva zile au început înscrierile pentru ediția 2023 a Maratonului Nordului. Celebra competiție, una dintre cele mai vechi din Moldova (cea de mtb), invită sportivii începători, amatori și profesioniști la cele 2 probe: mtb și trail, fiecare cu mai multe trasee, cu grade diferite de dificultate.
Maratonul Nordului MTB este la a XIII ediție și după 5 ediții la Pomârla, se va muta într-o localitate nouă, cu trasee noi și ... continuare »
Arhitecți voluntari prezenți pe șantierul primei școli sătești de stat din Moldova FOTO

Clădirea are o valoare de patrimoniu și simbolică deosebită, motiv pentru care, Asociația Nord și-a propus, alături de administrația locală și de mai mulți parteneri să reconstruiască școala așa cum a fost, cu materialele din vremea în care a fost ridicată și implicând specialiști în domeniu, arhitecți, studenți, meșteri locali sau elevi. Lucrările au fost inițiate anul acesta, când, în perioada festivalului, a fost pregătit terenul pentru edificarea ... continuare »
152 de alergători la Teioasa Trail GALERIE FOTO & VIDEO

Teioasa Trail a ajuns deja la cea de-a V-a ediție. 152 de concurenți din România, R. Moldova și Olanda s-au aliniat la startul competiției din acest an, cel mai mic dintre ei având doar 2 ani.
Concursurile de cross 6 și 12 km, semimaraton de 20 km și Family au parcurs zonele pitorești din Teioasa, deliciul asistenței făcând competiția la care au participat cei mici. Toată lumea a fost câștigătoare la acest concurs. Cei ... continuare »