Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Liviu Hrimiuc: „Experienţa de 24 de ani în fruntea unei firme este recomandarea mea cea mai bună” VEZI noile nume pe care le propun liberalii pentru Consiliul Local



Liviu Hrimiuc, candidatul liberalilor la Primăria Darabani, este principalul adversar al lui Corneliu Aroşoaie la alegerile locale din 5 iunie. Darabaneni.ro a realizat primul interviu cu cel care consideră că voința, corectitudinea și determinarea sunt atuurile sale pentru ocuparea fotoliului de primar
. Preşedintele PNL Darabani a precizat şi câteva nume noi care se vor afla pe locuri eligibile în lista electorală a consilierilor locali.

„Nu îmi este ruşine cu porecla mea, Liviu Lipovanu”

Dărăbănenii vă cunosc în special prin prisma afacerilor d-voastră. Vă rugăm să ne oferiţi câteva repere despre omul şi apoi politicianul Liviu Hrimiuc.

Vă rog să-mi permiteți să vă contrazic  puțin. Dărăbănenii mă cunosc, în special pentru că sunt un om născut si crescut în acest oraș. Recunosc că, prin prisma afacerilor, gradul de cunoaștere s-a mai ridicat puțin, dar țin să precizez că, într-o comunitate mică, cum este cazul nostru, cei mai mulți ne cunoaștem. Chiar dacă nu ne știm după nume, ne cunoaștem după porecle. Pe mine mulți mă știu de Liviu Lipovanu. Nu îmi este rușine cu porecla pentru că, din cate știu, o moștenesc. E  de câteva generații.

Vă rugăm să ne daţi câteva detalii despre pregătirea d-voastră profesională. Aţi lucrat şi în Marea Britanie? Aţi obţinut acolo şi  nişte diplome pentru IMM?

Din cauza situației financiare, studiile și ulterior diploma de bacalaureat se asociază școlii dărăbănene. Pregătirea profesională din judetul Mureș în industria ușoară, respectiv confecții și mecanică, a constituit cel mai mare avantaj după Revoluția din 1989, deoarece luase avânt producția în domeniul tricotajelor, eu fiind un ,,as” în acel moment.Am lucrat la stat până în 1992, când am ales calea privatizării, înființând atunci o societate pe care o patronez și astăzi.
Între timp, s-a impus schimbarea obiectului de activitate, astfel încât  în 2003, după 3 ani de producție- export, am renunțat și am plecat pentru aproape  2 ani la Londra. Din 2005, de când am revenit în țară, principalul obiect de activitate al firmei a fost producerea de obiecte din material plastic pentru construcții, continuată până în prezent.

Lucrând mai mult pentru persoane fizice, pentru că lucrările la stat, mult mai bine plătite, le obțineau așa-numiții ,,baieți deștepți”, am observat că viața din mediul rural  este mult mai grea decât mi-o închipuiam. Am lucrat în Marea Britanie în domeniul construcțiilor, lucru care m-a ajutat ulterior în activitatea firmei. Diploma pentru IMM nu există, cum nu există diploma de primar, dar consider că experiența de 24 ani, în fruntea unei firme,este recomandarea mea cea mai bună.

„Toți cei care vor binele unei localitați, nu ar trebui să fie plătiți din bani publici”



Ce v-a determinat să reveniţi în politică, după ce, la un moment dat v-aţi retras, când eraţi consilier local PDL? Cât timp aţi ocupat acea funcţie v-aţi donat indemnizaţia unei familii nevoiaşe. Alţii se „bat” în prezent pentru un loc de consilier.

Mi-au trebuit doi-trei ani de vizite în casele clienților ca să-mi dau seama că sistemul este de vină pentru multe dintre neajunsurile lor. Acei oameni încă folosesc wc-ul din fundul grădinii, nu au apă curentă și nici condiţii minime de igienă. Atunci am crezut de cuviință că se impune și implicarea  în politică, dacă vrem să shimbam ceva. Astfel încât, în momentul în care am fost abordat de cei din PDL, am răspuns afirmativ. Criza financiară declanșată în 2008 a coincis cu statutul meu de consilier local. Sincer vă spun, în timpul guvernării Boc, mai ales la început, s-a înțeles că vor fi reduse salariile și pensiile nejustificate, ,,nesimțite” de sute de milioane de lei. Dar, spre surprinderea mea, reducerile salariale de 25% au fost aplicate la toate nivelurile. Atunci am trăit prima mea mare dezamăgire şi am preferat să mă retrag din politică. 

Cât despre indemnizația de consilier,  de care ați amintit, am făcut un simplu gest care aș fi vrut, în mod  absolut discret, să reprezinte un ajutor pentru un seamăn. Vociferarea acestui fapt nu o pun decât pe seama nemulțumirii acelei familii că a dipărut sursa de finanțare. Cred că toți cei care vor binele unei localitați, nu ar trebui să fie plătiți din bani publici, ci să desfășoare activitățile fără a fi remunerați. Mă refer la cei instalați politic la conducere. Am revenit în politică pentru a face o altfel de politică. Una liberă si corectă. Drept dovadă, cei care nu s-au regăsit aici, au părăsit barca.

Concret, care consideraţi că ar fi atuurile d-voastră la alegerile pentru Primăria Darabani?

Voința, corectitudinea și determinarea.



Cu siguranţă aţi schiţat deja lista candidaţilor liberali la Consiliul Local. Vă rugăm să ne oferiţi nişte nume pe care le veţi propune electoratului dărăbănean. Se pare că aţi început deja o remaniere a partidului.

E mult spus remaniere. Noi am înlocuit persoanele care deja au migrat spre alte partide și, în paralel,  vom renunța la cei care sunt activi numai cu numele, care nu vor să se implice. Lista candidaților liberali la Consiliul Local o stiți deja. Este Comitetul Local Executiv format din 21 de membri. Ca nume noi, vă pot spune că ne bucurăm să-l avem alături pe Dumitru Dănilă, cunoscut ca DD,un om integru si mare iubitor al sportului. Îi avem, de asemenea, printre noi, pe dl. Costel Acsinte, un economist cu rezonanță în domeniu și cu un caracter deosebit și pe cunoscutul medic veterinar,  Sergiu Vicliuc. Lista ierarhică nu este concepută încă, dar până când se vor depune candidaturile , o vom întocmi şi pe aceasta, bineînțeles, de comun acord cu colegii mei.




De ce credeţi că în ultimii ani nu a fost accesat la Darabani nici un program european de finanţare? Am înţeles că aveţi o oarecare experienţă în acest domeniu.

Nu cred că trebuie să ai o anumită experiență în accesarea fondurilor europene, ci mai degrabă, consider necesară voința, în acest sens, ținând cont  că sunt destule firme specializate în acest domeniu.

Trebuie să recunoaşteţi că partidul pe care îl conduceţi a suferit un regres în ultimii ani. Care credeţi că a fost cauza? S-au supărat unii liberali pentru că aţi fost propulsat prea rapid la şefia partidului? Credeţi că d-voastră puteţi redresa PNL Darabani?

Trebuie să recunosc că nici mie nu mi-a plăcut modul în care am fost numit interimar, lucru pe care l-am afirmat si la acea dată. Dar, din momentul în care am fost ales prin vot în 2013, a fost cu totul altceva. Cred că cei care au migrat profitând de ordonanța 55, nu au fost niciodată liberali adevărați. Mai mult decât atât, consider că acea ordonanță a fost una benefică, astfel arătându-și adevarata față cei care-şi  urmăresc numai interesul personal. În ceea ce privește redresarea PNL Darabani, cred că sondajele de opinie au spus totul. Avem un procent destul de bun, cetățenii sancţionând  gestul foștilor noștri colegi.

Cum veţi putea schimba imaginea negativă pe care şi-au format-o alegătorii despre politicieni? În ultima perioadă îi vedem pe aleşi că fac coadă la DNA.

Cei care fac coadă la DNA sunt politicieni vechi, cu metehne vechi. Tocmai de aceea noi promovăm oameni noi, cinstiți si curați care vor să schimbe mentalitatea oamenilor astfel încât societatea să o ducă mai bine din toate punctele de vedere.

Aţi vrut sau nu să renunţaţi la candidatura la Primărie? De obicei nu iese fum fără foc. Vă rugăm să ne explicaţi ce s-a întâmplat.

În interiorul partidului, au fost câteva discuții minore și am luat în calcul și varianta ca Alin Gîrbaci să candideze la funcția de primar, iar eu pentru cea de viceprimar. În acel moment, eram ferm convins că pot ajuta comunitatea din Darabani, în aceeași măsură, și din funcția de viceprimar. Ulterior mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa. Bineînțeles că unii dintre adversarii noștri politici au vrut să creeze o diversiune ,dar nu le-a reușit.

„Le propun dărăbănenilor o altă manieră de a face politică…”



Care sunt planurile d-voastră în ce priveşte oraşul Darabani în următorii 4 ani, dacă veţi ocupa fotoliul de primar? Cum veţi scoate urbea din izolare?

Cred că șansa Darabaniului este să îmbine investițiile din bugetul local,cu fondurile europene și guvernamentale pentru modernizarea infrastructurii rutiere și să atragă noi investitori. Eu le propun dărăbănenilor o altă manieră de a face politică, una axată pe cetățeni, pe proiecte în acord cu nevoile comunitații, pe responsabilitate, cinste și corectitudine. Îmi propun ca orașul nostru să devină un oraș european, cu infrastructura de calitate, cu sevicii medicale corespunzătoare, cu învătământ la standarde europene, cu parcuri si spații verzi. Darabaniul trebuie să devină un oras în care tinerii să-şi dorească să rămână, iar investitorii autohtoni și străini să gasească condițiile prielnice pentru derularea afacerilor. Printre priorități, ar fi apa si canalul. De asemenea, sunt terenuri concesionate de la Primărie în vederea construirii de locuințe, dar nu au dotările necesare: curent, apă, canalizare etc.

Din câte știu, suma adunată din taxe și impozite locale este de 28 de miliarde, iar cheltuielile cu angajații Primăriei sunt mult mai mari. Cred că și aici trebuie un pic umblat, și când spun asta, nu mă refer la faptul că trebuie mărite taxele și impozitele. Cred că este o problemă de legislaţie pe care eu nu o înţeleg. De exemplu, mulţi români înscriu mașinile în Bulgaria pentru că la noi taxele sunt foarte mari. Statul preferă să ia mult de la puțini, în loc să ia câte puțin de la mai mulţi. De asemenea,  gradul de colectare a taxelor si impozitelor este foarte scăzut. De obicei, tot omul de rând achită, iar șmecherii cu sume mari fentează. Sunt foarte multe problemele cetățenilor, dar prefer să mă opresc aici.



Mulţi dintre dărăbănenii care muncesc în străinătate ar dori să revină acasă să muncească. V-aţi gândit la o strategie pentru a le oferi motive să se întoarcă?

Țin legătura cu foarte mulți prieteni care lucrează în străinătate și care mi-au spus că, până nu se schimbă sistemul, nu se simplifică procedurile, până când nu au condiții de trai cât de cât decente ori un loc de muncă stabil care să le permită  să-și întrețină familiile, nu se întorc acasă. S-au chinuit ani de zile să-si construiasca o casă și nu au apă să-și folosească  wc-ul şi baia interioară. Destul de rușinos.

De aproape 6 ani, Darabaneni.ro realizează interviuri cu personalităţi din zonă. V-aţi gândit cum aţi putea să-i angrenaţi în dezvoltarea comunităţii?

Tuturor acestor personalități le-aș cere părerea și aș pune în aplicare toate ideile lor bune.

Aveţi un mesaj pentru dărăbăneni? Nu neapărat unul politic.

Funcția de primar reprezintă o datorie față de cetățean. Nu disperaţi, vor veni vremuri mai bune! Dumnezeu să vă dea gândul cel bun și  să luați cea mai înțeleaptă decizie! Doamne ajută!




Te-ar mai putea interesa si:  PNLPNL DarabaniLiviu Hrimiucalegeri locale 2016
8:19 pm Sambata, 16 Aprilie, 2016

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Mănăstirea ”Sfânta Treime” din Eșanca (Darabani), în culori sfinte.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare