Arhimandritul Serafim Grigoraș, originar din Eșanca, este noul stareț al Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava
Pentru Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, data de 1 septembrie 2020 nu are doar însemnătatea începerii unui nou an bisericesc ci și acela al reînnoirii, sub îndrumarea unui nou stareț, cu origini dărăbănene.
Arhimandritul Serafim Grigoraș, cel ales să continue lucrarea din scaunul de stareț, este originar din Darabani, satul Eşanca. A intrat în monahism în anul 1987 la Mănăstirea Putna. Între anii 1990-2020 a fost slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În urmă cu trei ani, pe 20 august 2017, a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Părintele Serafim Grigoraș este unul din ctitorii Mănăstirii Eșanca, din localitatea sa natală. Biserica acestei mănăstiri, cu hramurile „Sfânta Parascheva“ şi „Sfântul Serafim de Sarov“ a fost sfințită în 2015. Totodată, Părintele Serafim Grigoraș este unul din slujitorii altarului de la Catedrala Mitropolitană din Iași care l-au urmat pe ÎPS Calinic, după ce acesta a fost întronizat în scaunul de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. De altfel, într-un interviu pentru Darabaneni.ro acordat în 2012, Părintele Serafim a dat mărturie despre rolul important pe care l-a avut în viața sa ÎPS Calinic Botoșăneanul: „…cel care m-a crescut şi format în spiritul duhovniciei, încă de la vârsta de 15 ani, şi căruia îi datorez foarte multă recunoştinţă, este Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul, spre care gândul meu se îndreaptă mereu cu recunoştinţă şi căruia îi mulţumesc în mod deosebit”.
Rânduiala liturgică a instalării noului stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, a avut în cadrul Slujbei Vecerniei, marți, 1 septembrie. Ceremonia a fost oficiată de PS Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. În cuvântul său, la instalarea noului stareț, PS Damaschin a spus:
„..Veți veni, desigur, Părinte Serafim, cu un aer proaspăt, cu primeniri cerute de vremi și solicitări noi, dar sunt sigur că frumusețea celor înnoite se va altoi, firesc, pe temelia celor bune împlinite, cu greu, în ultimele decenii. Ați ucenicit lângă părinți vrednici, la Mănăstirile Putna și Râșca, ați stat în preajma unor ierarhi deosebiți la catedrala mitropolitană din Iași, de la care, cu siguranță, ați deprins multe și iată, acum, Dumnezeu vă pune înainte prilej binecuvântat de a face roditoare aceste semințe în ogor frumos sucevean. În bună tradiție a paternității și filiației duhovnicești specifică Sfintei noastre Ortodoxii, credem că, prin ascultarea de care ați dat dovadă, deveniți acum din fiu duhovnicesc păstor al unei comunități pe care o veți îndruma spre mântuire.
În numele părinților și fraților acestei mănăstiri, a celor mai vechi și a celor mai de aproape chemați de Sfântul Mucenic Ioan, vă doresc, părinte stareț, din toată inima, binecuvântată și rodnică stăreție. Să vă dăruiască Dumnezeu discernământ și înțelepciune să împletiți armonios exigența și blândețea, cuvântul de mângâiere cu cel de îndreptare, dreptatea cu îngăduința, cele ale administrației exterioare cu cele ale inimii de părinte.
Și când vă va fi greu, nu uitați că în biserica acestei mănăstiri veghează de veacuri Sfântul Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul tuturor celor ce, cu credință și umilință, îl cheamă în ajutor.
La mulți și binecuvântați ani, părinte stareț!” (foto:
Doxologia.ro)
8:03 pm Miercuri, 02 Septembrie, 2020
Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Nu salvăm democrația votând mediocritatea

În ultimele patru luni, România a intrat într-un tumult electoral din care pare că nu mai are puterea să iasă. Cauzele sunt multe, unele punctuale, legate direct de situația geopolitică din regiune, altele mai profunde, ținând de modul în care am evoluat în ultimii 35 de ani ca societate, de respectul pe care l-am acordat educației, de relația complicată pe care o avem cu trecutul comunist. Democrația noastră firavă este mai amenințată ca oricând în ... continuare »