Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Preşedintele Viitorului Curiţa, după ratarea calificării: „Fotbalul nu e Tamaş, înseamnă respect, muncă multă, credinţă, educaţie, sănătate!”

La o zi după ce a ratat barajul pentru calificarea în Liga a 3-a împotriva Sănătăţii Darabani, preşedintele AS Viitorul Curiţa, Ioan Fudulache, căruia prietenii îi spun Mihai, a transmis prin intermediul mass-mediei din Oneşti un mesaj impresionant prin care mulţumeşte celor din angrenajul echipei sale şi îşi asumă în totalitate vina ratării calificării pe a treia scenă a fotbalului românesc. Cu toate că la Darabani, omul de afaceri a contestat la final arbitrajul, „fluieraşii” fiind puşi la zid şi la Oneşti de către antrenorul Costică Ene şi alţi băcăuani, în declaraţia sa, pe care o puteţi citi integral în cele ce urmează, nu face nici o menţiune legată de prestaţia arbitrilor din dubla manşă Darabani-Curiţa. Vă reamintim că ACS Sănătatea Darabani s-a calificat în Liga a 3-a, cu scorul general de 5-3, în detrimentul ACS Viitorul Curiţa, campioana judeţului Bacău.
Mi-am dorit ca dimineața zilei de 25 iunie 2017 să ne găsească promovați în Liga a 3-a. Mi-am dorit mult, în primul rând pentru cei 19 copii care formează această minunată echipă, apoi pentru toți cei care au fost alături de noi în acești 2 ani de când am înființat această echipă și, nu în ultimul rând, pentru cei care au venit ieri după-amiază la stadion. Mi-am dorit foarte mult pentru cei 18-20 de copii care formează grupa de juniori, să fim un exemplu pentru ei, pentru societatea noastră care pe zi ce trece se degradează din ce în ce mai mult. Din păcate, nu am reușit promovarea! Am reușit însă să auzim numele Curiței pe buzele unui județ, sau poate pe buzele tuturor moldovenilor! Am reușit să cunosc și mai bine OAMENI ADEVĂRAȚI, care și-au lăsat familiile, firmele, prietenii și au fost alături de noi. Nu aș fi vrut să nominalizez pe nimeni, însă conștiinta mă obligă să scriu câteva nume: Marius Stepu – Oituz, Iulian Gosav – Casin, Sorin Vrânceanu – Cașin, Vasile Pintilie – Onești, Ionică Bejănaru – Cașin, Daniel Soroiu, Marius Mihalcea – Onești, mulțumesc familiei mele, mulțumesc celor care au ajutat la buna organizare a meciului de ieri și mulți alții ce îmi scapă acum!

Mulțumesc tuturor în numele echipei, cum vreau să mulțumesc tuturor jucătorilor pentru efortul depus! Mulțumesc celor care au plâns de suferință ieri, mulțumesc lui George Folea care a renunțat la miile de lire și s-a întors în țară să ajute această echipă! Mulțumesc lui Alex Soroiu, care a făcut naveta în aceste săptămâni de la Cluj la Onești, iar astăzi la 12 ore de la meci este deja în capitala Transilvaniei! Mulțumesc antrenorului Costică Ene, <frumosul nebun> al fotbalului oneștean!
Mulțumesc tuturor! Mi-am dat seama în aceste zile că fotbalul ajută mult societatea românească, mi-am dat seama că băieți oarecum dificili, destul de diferiți din punct de vedere al caracterului pot deveni amici, prieteni, că unii care nu concepeau ca după un meci să nu bea o bere, aseară, după poate cel mai important meci din viața lor, aveau sucul pe masă în față!

Da, fotbalul nu e Tamaș sau alții! Fotbalul înseamnă în primul rând respect, muncă multă, credință, educație, sănătate! Fotbaliștii nu mai sunt ca altădată, nu mai trec clasa pentru simplu fapt că <o dau în poartă>, fotbaliștii sunt educați cel puțin ca și ceilalți! Elevi, studenți, salariați, îți face mare plăcere să vorbești cu ei, să împărtășești idei, <să schimbi o parte din lume> alături de ei! Bineînțeles, vina ratării obiectivului de promovare în Liga a 3-a este sută la sută a mea! Nu știu ce, cum, unde, dar undeva am greșit! Cu siguranță aș fi putut face ceva mai mult ca să se termine cu bine! O să dedic însă timp acestui insucces și dacă o să aflu, o să vi-l transmit și vouă, celorlalți!
Până atunci, aștept diminețile ce aduc cu ele mesajele părintelui Bârgăoanu, vă doresc tuturor o vară frumoasă, iar Domnul să vă însoțească la tot pasul!
Sursa: unupetrotus.ro
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »

Județul Botoșani se situează la mijlocul clasamentului, cu o rată de promovabilitate de 74,12, ce depășește puțin media națională. În județ sunt atât licee care au înregistrat 99% promovabilitate cât și licee cu 0%. La Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani 67,48% din candidați au promovat examenul. Însă liceul dărăbănean se poate lăuda cu una din cele 6 medii de 10 ale județului, performanță reușită de eleva Horopciuc Veronica (foto medalion), ... continuare »

„Planurile de viitor sunt destul de mari. Vrem să ne menținem sus în Liga a 3-a, să nu dezamăgim cum a fost data trecută. Îmi pare bine că băieții au ajuns la nivelul acesta, eu o să mă ocup mai departe, sper să am și ajutorul Primăriei și al altor sponsori. De unul singur este foarte greu, dar Primăria a promis că ne va fi alături. Dar acum o să tragem linie, o să facem o analiză a meciului de astăzi pentru că nu mi-a plăcut. O să mai aducem jucători, ... continuare »

În repriza a doua, Iustin Tucaliuc și Andrei Ilaș le iau locul în teren fraților Bosînceanu, dar tot gazdele sunt la conducerea jocului. Și totuși, Ghiorghiciuc îl întinde pe Anton, apoi pierde un tempo pentru a finaliza, iar oaspeții echilibrează balanța partidei. Dărăbănenii din tribune conduc încă din startul partidei: ”Darabani! Darabani!”. Dar pe teren, gazdele obțin o nouă lovitură de la 11 m în minutul 66, transformată de același Bogdan ... continuare »

”Felicitări băieților și felicitări celor care au pus umărul la acest rezultat. Cred că o să fie un meci greu la Iași, dar e clar că șansa este de partea noastră. Ar fi deja a doua promovare în Liga a 3-a și îmi doresc din tot sufletul ca echipă să joace în Liga a 3-a și poate chiar mai sus. Vom face tot posibilul să susținem financiar echipa alături de cel care investește acum (n.r.-Marian Grădinaru). Îi mulțumesc că duce numele orașului mai departe. ... continuare »

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”