Președintele Star of Hope International: ”Luptă! Crede în Dumnezeu! Există speranță…Dărăbănenii sunt demni de a avea un viitor bun”

Lenart Eriksson, președintele Star of Hope International, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Darabaneni.ro în care ne spune povestea fundației pe care o conduce, o poveste începută acum jumătate de secol de către tatăl său, o poveste pentru copiii aflați în suferință, cu un final fericit, redat de zâmbetul părinților, și care ne dă speranțe pentru viitor. 

Ați afirmat la Darabani că aveți serviciul cel mai frumos din lume și nu vă putem contrazice. Cum ați ajuns să practicați această meserie și vă rugăm să ne enumerați treptele pe care le-ați parcurs până la funcția de președinte al Star of Hope International?

Povestea este uimitoare.Tatăl meu a fost un mare evanghelist, predicând cu mare succes în țările nordice în anii '60. A fondat o misiune-organizație,Tentmission. În 1968 și 1969 a vizitat Brazilia și a avut mari campanii și cruciade. Într-o zi, a vizitat o zonă a unor oameni foarte săraci. Dintr-o dată, o mamă săracă l-a confruntat  și i-a predat copilul foarte bolnav în brațele tatălui meu. Voia să se roage ca fiul ei să supraviețuiască. În acel moment, tatăl meu a primit chemarea de la Dumnezeu pentru a ajuta și a susţine copiii aflați în nevoie. Când tatăl meu s-a întors în Suedia în acel an, aveam 13 ani. Mi-a spus că dorește să deschidă un orfelinat în orașul Montes Claros din statul Minas Gerais, Brazilia. Este o poveste în sine ce se întâmplă în anul următor, însă în ziua de Crăciun din 1970, orfelinatul a primit primul copil. Numele a fost decis să fie Estrela da Esperanca - Star of Hope. Primul copil care a intrat pe poarta orfelinatului  a fost același copil pentru care tatăl meu s-a rugat cu un an în urmă.

Oricum, în 1978 am făcut prima mea vizită la acest orfelinat din Brazilia ca şi fotograf. Când i-am întâlnit pe toţi acei copii frumoşi, un vis a început să crească în inima mea: De ce să avem un singur proiect pentru doar 100 de copii? De ce nu pentru 1000 de copii? Sau 5000? Sau 10.000? Sau 30.000 de copii. Visul meu era să înființez o organizație cu același nume ca primulproiect - Star of Hope. Așa că am venit acasă în 1979 și m-am luptat pentru a stabili "Star of Hope International" ca organizație de dezvoltare și ajutor. În luna mai 1979, Fundația Internațională "Star of Hope" a fost înființată de organizația tatălui meu. Nimeni din consiliul misiunilor nu credea în visul meu - cu excepția mamei mele. Dar creșterea pe care am văzut-o următorii 10 ani a fost senzațională. Am plecat de la o strângere de fonduri  anuală de 25.000 de euro în primul an 1979 la 3.000.000 de euro în 1989.

Am fost liderul din prima zi, cu mult ajutor din partea tatălui meu. Era o etapă naturală de creștere care m-a determinat să fiu președinte al Star of Hope International, deoarece am fost creatorul organizației. Am învățat lecțiile la "Universitatea Străzilor". Învățarea prin practică a fost motto-ul meu. Credința mea este că focul, iubirea și compasiunea reprezintă cel mai important avantaj pentru a duce oamenii la o schimbare. Puteți cumpăra întotdeauna expertiză și cunoștințe.

Așa cum ne-a relatat doamna Aurora Vatamaniuc, cel puțin la începutul anilor 90, România nu era pregătită să aibă grijă de copiii cu nevoi speciale. Credeți că acum suntem pregătiți în acest sens?

Da, absolut. Acum sunteţi pregătiţi.

Considerați că este o problemă de mentalitate, de educație sau de natură financiară?

Este o combinație a celor trei. Poate cel mai mult financiară așa cum este şi astăzi. Uită-te la Star of Hope Romania și la federația națională care este înființată. Poți să o întrebi pe Aura (n.r. -despre asta.

Am văzut la TV o știre despre un român care a intenționat să jefuiască o locuință din Suedia, a fost surprins asupra faptului de proprietari, care, în loc să anunțe poliția, l-au pus la masă pe hoț, și i-au dăruit haine și alte bunuri. Ne puteți explica acest gest?

Suedia are o istorie foarte frumoasă de la mijlocul anilor 1800, când națiunea a fost complet schimbată printr-o mare renaștere. Evanghelia a fost propovăduită, iar suedezii au oprit viețile distructive pe care le-au trăit. Suedia a avut unul dintre cele mai mari consumuri de alcool pe cap de locuitor în Europa până atunci. A fost groaznic. Dar majoritatea populației s-a schimbat între 1850 și 1900, când oamenii au început să muncească din greu și să fie credincioși și cinstiți. Bună etică și morală au ieșit din această mare schimbare, care a constituit, de asemenea, fundamentul dezvoltării democrației și statul suedez de bunăstare pe care îl cunoaștem astăzi. Moștenirea de la această renaștere este principalul motiv pentru care proprietarii i-au dat haine și mâncare în loc să-l denunţe la poliție.

Ce impresie v-a lăsat orașul Darabani și locuitorii săi? Ați spus că România va fi transformată. Se înțelege, în bine. Dar avem adesea impresia că ne luptăm cu morile de vânt. Sunt convins că și familia Manole a simțit adesea această senzație.

Impresia mea este că oamenii din Darabani sunt foarte determinați și au tot ce au nevoie pentru a face schimbările necesare. Și da, este o luptă pentru a vedea că se întâmplă schimbări. Dar pot să mărturisesc că nimeni nu a crezut în visele mele în 1990 despre posibile schimbări în România pentru copiii și familiile cu dizabilități. Dar vedem o mare schimbare. E vorba de persistență. Nu renunța! Luptă! Crede în Dumnezeu! Exista speranță. Există un viitor, iar oamenii din Darabani sunt demni de a avea un viitor bun. Și cred că a sosit timpul pentru schimbări pozitive în România. Dar națiunea are nevoie de exemple bune de oameni cinstiți, non-corupți, care luptă pentru o schimbare. Și pentru acea schimbare luptăm la Star of Hope Romania și 100% Viață.

Acțiunile Star of Hope cu copiii sunt emoționante, unele cu adevărat răvășitoare (și am luat parte doar la vreo 3). Puteți să ne relatați un episod care v-a marcat profund?

Sunt atât de multe episoade din 1979, atât bune, cât și rele. Dar nu îmi voi uita niciodată emoțiile și sentimentele după prima mea vizită la un orfelinat din România la începutul anului 1990. Ce am văzut, ce am auzit, ce am mirosit ... M-a făcut să-mi promit mie și lui Dumnezeu că nu mă voi opri niciodată să lupt pentru copiii români, astfel încât această maltratare să se oprească. Și s-a oprit. În schimb, vedem familii fericite. Care îşi iubesc fiii şi fiicele cu dizabilități.

Datorită dumneavoastră putem vorbi despre viitorul copiilor cu dizabilități din zona orașului  Darabani. Despre planurile viitoare ale fundației pe care o conduceți, ce ne puteți spune?

Vom continua să luptăm pentru părinți. Consolidarea federației naționale, exercitând presiuni asupra autorităților și a politicienilor să facă ceea ce sunt obligați să facă pentru copiii cu dizabilități. Și așa mai departe. (Lucian BĂLĂUCĂ)