România trece în această vară prin una dintre cele mai grele crize după 1945. Funcționarea statului, economia, serviciile sociale și culturale sunt puse greu la încercare în acest timp. Multe evenimente culturale, spectacole, și festivaluri au fost anulate. În pofida acestei situații organizatorii Festivalului Zilele Nordului sunt deciși să meargă mai departe, chiar dacă într-un format mai restrâns. Chiar și așa, programul evenimentului nu va fi lipsit de nume sonore din lumea muzicală și nu numai.
Ediția cu numărul șapte a festivalului va avea loc în perioada 28-30 august, iar evenimentele se vor desfășura exclusiv în aer liber. Organizatorii au pus deja în vânzare bilete pentru evenimentele din cadrul festivalului. Concertele, activitățile sportive și culturale, întâlnirile, dezbaterile din cadrul festivalului vor avea loc în Darabani și în alte câteva localități din județul Botoșani. Vor exista șapte locații în aer liber unde vor avea loc evenimentele, se precizează pe
site-ul oficial al fetivalului.
Curtea Conacului Balș din Darabani este locația care găzduiește cele mai multe evenimente în acest an de #ZN: concertele de deschidere și de închidere cu Nicu Alifantis și Adam’sNest, spectacolele de teatru „Port” și „Gewalt la Darabani” cu Atelierul de Teatru și Texte Bune în Locuri Nebune, proiecțiile de film și conferința Întâlnirile Nordului.
Stadionul ”Chirica Pușcașu” din Darabani este în acest an scena principală pentru concerte, oferind condiții optime pentru respectarea normelor curente de protecție și distanțare pentru toți participanții la festival. Aici vor concerta, sâmbătă, 29 august, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers și The Kryptonite Sparks.
Poiana Teioasa din Darabani, epicentrul edițiilor de până acum ale festivalului, găzduiește în acest an numai competiția de trail din cadrul Maratonului Nordului, cu probele sale de semimaraton, cross și family.
Memorialul Eminescu de la Ipotești este locul de întâlnire al specialiștilor și pasionaților de dezvoltare urbană din regiunea de Nord, la prima ediția a Școlii pentru Dezvoltarea Moldovei, care are invitați de la Banca Mondială, MKBT: Make Better și Divizia de Inovare Urbană.
Complexul Țara de Sus, situat în apropierea Dorohoiului, vă găzdui prima întâlnire a Platformei Cord, noul program de creștere a capacității și colaborării între ONG-urile și grupurile informale active în domeniile cultural, de tineret, civic și social din regiune.
Centrul Comunei Pomârla este punctul de start și finish pentru competiția de MTB a Maratonului Nordului, aflată la a zecea ediție, la care vor lua parte circa 300 de cicliști.
Prima Școală din Darabani este locul de desfășurare pentru atelierele de educație și reconstrucție, folosind exclusiv tehnici și materiale tradiționale, a primei școli sătești din Moldova. Proiectul este demarat de către Asociația Nord cu sprijinul Ordinul Arhitecților din România Filiala Nord-Est și a Primăriei Darabani. De departe, cap de afiș al festivalului este Nicu Alifantis, care va concerta, joi seara, pe 28 august, începând cu orele 20:00, în curtea Conacului Balș. Artistul și-a invitat deja fanii, pe pagina sa de Facebook, să vină la concertul din Nordul Moldovei. Biletele la evenimentele festivalului pot fi achiziționate de
AICI .
„E un an despre care vom povesti cu toții multă vreme. Pandemia ne-a făcut să înțelegem cât de vulnerabili suntem cu toții, care sunt lacunele societății în România și peste tot, dar ne-a și ajutat să realizăm că avem o forță extraordinară de a fi solidari, de a fi responsabili față de comunitățile noastre. Suntem bucuroși săputem oferi o ediție specială a Zilelor Nordului în acest an, una ca în vremurile bune, dar cu respectarea regulilor de azi. Și suntem încrezători că ea se va adăuga în șirul amintirilor frumoase ale acestui complicat 2020” a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.
Ultimele articole
ÎNCEP Zilele Nordului. VEZI programul complet al festivalului

A noua dintre cele 25 de ediții ale Zilelor Nordului anunțate de către organizatori începe vineri, 12 august, în Darabani, cel mai nordic oraș din România. Programul festivalului a fost publicat azi pe www.zilelenordului.ro. Între cele peste 40 de evenimente ale ediției se numără concertul Vița de Vie, claca pentru reconstrucția celei mai vechi școli sătești de stat din Moldova, lansarea de carte și dialogul cu scriitorul Matei Vișniec, competițiile sportive din ... continuare »
Patru absolvenți ai Liceului ”Dimitrie Cantemir” din Darabani sunt beneficiarii unui program de școlarizare IT

Proiectul intitulat "DESTINE SCHIMBATE - cursuri IT pentru creşterea angajabilităţii tinerilor din rural din judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui" este o inițiativă menită să contribuie la reducerea decalajelor dintre oportunitățile pe care le au elevii din mediul rural și cel urban. De asemenea, unul din obiective este creșterea incluziunii tinerilor într-o piață a muncii modernă și aflată într-o dinamică permanentă. Cursurile de Testing se vor desfășura ... continuare »
Organizatorii ZN au anunțat artiștii care vor urca pe scena festivalului

Festivalul Zilele Nordului a ajuns la a noua ediție, iar organizatorii promit că în acest an seria de evenimente se va ridica la nivelul impus de edițiile anterioare. Programul festivalului respectă structura tradițională: concerte, excursii, tururi ghidate, ateliere și dezbateri, spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții și instalații, competiții sportive de Trail și MTB. La acestea se adaugă prima ediție a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc și ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Barajele vieții ”Alături de tine, Costel!”

Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »
Orașul Darabani peste județele Timiș, Alba sau Brașov la Bacalaureat

Județul Botoșani se situează la mijlocul clasamentului, cu o rată de promovabilitate de 74,12, ce depășește puțin media națională. În județ sunt atât licee care au înregistrat 99% promovabilitate cât și licee cu 0%. La Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani 67,48% din candidați au promovat examenul. Însă liceul dărăbănean se poate lăuda cu una din cele 6 medii de 10 ale județului, performanță reușită de eleva Horopciuc Veronica (foto medalion), ... continuare »