Dan „Modo” Dobrincu si Alin Andrus, remarcatii lui Serban Mihailescu FOTO & VIDEO


Cu câteva minute înainte de fluierul de start al finalei Cupei USL, au sosit la Sala de sport a Şcolii Gimnaziale “Leon Dănăilă” din Darabani, aspiranţii social-liberali la Parlamentul României, Şerban Mihăilescu şi Costel Şoptică. Senatorul progresist a luat loc la masa oficialilor competiţiei, iar în repriza a doua a preferat să vizioneze meciul împreună cu spectatorii Cupei USL. În cadrul festivităţii de premiere, candidatul la Senat pe Colegiul Săveni-Darabani a analizat prestaţia finaliştilor competiţiei, remarcând câte un jucător din fiecare echipă, fundaşul Dan Dobrincu, respectiv goalkeeperul Alin Andruş.

A fost un spectacol impresionant. După părerea mea, aceste echipe sunt semi-profesioniste. Am văzut jucători cu abilităţi deosebite şi îi felicit pentru spectacolul pe care l-au dat. Apreciez în mod deosebit portarul echipei câştigătoare (n.r.-Alin Andruş) şi fundaşul…(n.r.-Dan Dobrincu, care a dat mâna cu Mihăilescu). Vă doresc mult noroc şi cred că vom mai organiza astfel de competiţii. Vă mulţumesc şi vă urez La mulţi ani!” a spus Şerban Mihăilescu.



VIDEO


Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini


Te-ar mai putea interesa si:  Costel ŞopticăŞerban MihăilescuCupa USL
12:54 pm Luni, 03 Decembrie, 2012

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare