Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

SANATATEA DARABANI-CS VORNICENI 0-0 Goluri luate de vant, nu si viitorul... GALERIE FOTO


Sănătatea din Darabani vrea să fie mai bună decât toate...echipele din „Onoarea” judeţului Botoşani. După ce au luat 9 (goluri) în prima etapă, tânăra echipă dărăbăneană a făcut meci nul cu liderul Ligii a V-a, CS Vorniceni. Vântul foarte puternic şi-a pus serios amprenta asupra evoluţiei celor două echipe.

Primul mitan a fost unul pe contre, dar fără mari ocazii la cele două porţi. Cu vânt sau fără vânt, Sănătatea a prins viteză după ce a fost ciuca bătăilor la debutul în campionatul judeţean botoşănean. Tehnica le mai joacă încă feste tinerilor fotbalişti moldoveni, dar au timp să înveţe, şi mai ales au de la cine. Care echipă din Liga a V-a botoşăneană mai are pe banca tehnică doi foşti fotbalişti de pe prima scenă a fotbalului românesc: Victor Găluşcă şi Radu Caşuba?  Este incredibil să-l vezi pe fostul jucător al Oţelului Galaţi şi Politehnicii Timişoara (Caşuba, foto jos) tupilându-se prin boscheţii de pe plaiurile mioritice conceştene şi luând notiţe despre jocul copiilor din zona oraşului Darabani. Fotbaliştii celor două echipe se străduie să şuteze, dar mingea ajunge tot unde vrea...vântul. La meci a asistat şi Ioan Zaharia, preşedintele de onoare al echipei Sănătatea Darabani, care a stat pe banca tehnică alături de Gelu Dragotă (foto sus, dreapta), fostul preşedinte CS Darabani.

În a doua repriză, Andrei Perju încearcă o piruetă, dar nu-şi face bine paşii şi tabela rămâne imaculată pe „Conceşti Arena”, unde Sănătatea Darabani joacă „acasă”, dar tinerii dărăbăneni sunt mai dezinvolţi ca niciodată. Ei se simt ca acasă. Marian Lungu „ară” flancul drept mai repede ca Bănel. Mai greu cu ultima pasă. Florin Ciubotariu dă dovadă şi el de exces de zel şi se ciocneşte de goalkeeperul Ştefănel Patache, iar dărăbăneanul rămâne fără aer. Mai „şolfani”, oaspeţii pun piciorul mai tare şi tehnicianul Victor Găluşcă îi solicită penalti centralului Lucian Agavriloie. Ionuţ Istrate şi Lică Jijie se îngrămădesc în careul lui Bogdan Alungei, goalkeeperul dărăbănean reuşind să oprească atacul heirupist al vornicenilor. Iulian Miron are golul victoriei în vârful bocancului, dar îl ia la ţintă pe Patache la colţul scurt. Fluier final, iar oaspeţii desfac deja berea, în timp ce dărăbănenii erau băgaţi din nou în „şedinţă”, ca la finalul fiecărui meci. Parafrazându-l pe antrenorul botoşănean Alin Cazaciuc, s-ar putea ca viitorul unora dintre aceşti copii să fie în iarbă...şi banii să-i găsească tot acolo. (Lucian BĂLĂUCĂ)



Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto a meciului




Te-ar mai putea interesa si:  Victor GăluşcăSanatatea DarabaniRadu Casuba
11:50 pm Marti, 24 Septembrie, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Tema celei de-a 8-a ediții a festivalului Zilele Nordului este cea a redefinirii continue.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare