Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Spectacol cu iz electoral de Inaltarea Domnului GALERIE FOTO & VIDEO

Joi, 24 mai, în ziua în care întreaga ortodoxie a sărbătorit Înălţarea la cer a Mântuitorului, iar românii şi-au comemorat eroii, la Darabani a avut loc un spectacol în care şi-au dat concursul pe scenă cunoscuţi interpreţi de folclor şi muzică uşoară. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Social-Liberală, în programul manifestărilor intrând şi lansarea candidaţilor acestei formaţiuni politice la primăriile din colegiul Darabani, plus Consiliul Judeţean. O parte a candidaţilor USL din localităţile limitrofe şi-au adus cu autocarele susţinătorii la Darabani. În ciuda numărului mare de persoane care au luat parte la această manifestare, dărăbănenii au fost destul de reţinuţi în faţa spectacolului politic, dar şi a celui muzical. Organizaţia USL a oferit gratuit celor prezenţi la spectacol mici, bere şi îngheţată, fiind avantajaţi cei din comunele din zona oraşului Darabani. Au curs râuri de bere, toaletele ecologice lipsind cu desăvârşire din zonă.

Concertul a fost deschis de elevii Clubului Copiilor din Darabani, coordonaţi de prof. Mirel Dascălu, după care au urcat pe scenă interpreţii de folclor Cornelia Ciobanu, Dan Doboş şi Alexandru Recolciuc. Trecerea spre muzica uşoară a făcut-o Anne Marie, urmată de artistul Ciro de Luca, fost reprezentat al României la Eurovision. De departe, capul de afiş al show-ului a fost reprezentat de celebra artistă Anna Lesko, care a impresionat audienţa prin costumaţia şi evoluţia sa. Interpreta din Chişinău a purtat două rochii extravagante, şi beneficiind de o coregrafie impresionantă, a reuşit cu adevărat să-i electrizeze pe spectatori. De altfel, spectacolul s-a încheiat aproape de orele 23:00 pe ritmurile melodiei "24". (A.D.A.)



Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto

VIDEO



2:54 pm Vineri, 25 Mai, 2012

32 Comentarii la “Spectacol cu iz electoral de Inaltarea Domnului GALERIE FOTO & VIDEO”

  1. DARABANEAN spune:

    mai oameni buni ; la ce concluzie ati ajuns dupa discursul '' domnului'' Arosoaie? un Hitler al timpurilor noastre... nu sunt nici cu unii nici cu altii dar daca iese ''Hitler'' primar ,ne-am ars...va las sa trageti singuri concluzia...

  2. voi faceti ceva pentru darabani,lasati artisti spune:

  3. justrhyn spune:

    Ce ciudat , cu putzin timp inainte de alegeri se gasesc bani pentru de toate , iar dupa...Dumnezeu cu mila , ca nu s BANI. hai sa vedem daca dupa alegeri mai e careva care sa mai faca un spectacol ...GRATIS (de mici sau inghetzata nu mai zic). Pacat ,dar asa e in romania...poate fi cumparat un vot cu nimik toata . in fine, dar sper ca un mic , o bere , sa cumpere un si un viitor mai bun

  4. justrhyn spune:

    Si totusi aceasta pagina ar trebui sa reprezinte DARABANENII , ca si pana acum FARA IZ ELECTORALshi fara partinire. adica sa fie neutra fatza de totzi candidatzii doar stiri shi noutazti. Ah, referitor la reclamele electorale de pe acest site , se pùblica pe bani sau promisiuni ?!

  5. .......... spune:

    Si dupa voi care e viitorul ala bun la darabani?:)) Macar USL o facut ceva da astialalti ce-o facut ! . Timp de 4 ani o fost burlacu, ala ceo facut ca o pus piatra pe vale la cornesti:)), si o lasat sa se desfiinteze spitalu? :))

  6. anonim spune:

    oameni buni care sunteti impotriva lui AROSOAIE de ce ni vedeti si faptele cele bune facute in cei 8 ani , de ce nu vedeti ca afacut BURLACU in cei 4 ani avindut oborul ,a vindut evidenta populatiei si a pus termopane si se-a vopsit casa odata cu gradinita si a pavat curtea ataiat copaci din curtea oamenilor , a farmat toate drumurile ne mai facind santuri ,si cel mai grav lucru posibil inchiderea spitalului.oare aceste fapte nu se vad?

  7. Catalin spune:

  8. Catalin spune:

    Anonim si puncte puncte :)) lumea stie mult mai bine ce a facut si ce nu a facut Arosoaie... nu mai incercati sa ingrasi porcul la Ignat. Iar inchiderea spitalului, dupa cum bine se stie, a tinut de cu totul alti factori/alte persoane.

  9. xyz. spune:

    Incetati cu criticile..Cand a fost acest spectacol ..toata lumea se imbulzea la mici si bere gratis...iar acum toti cei care au stat la imensa coada de a "prinde" un mic.. fac fel si fel de critici... Ce ti-e lumea..

  10. ivona spune:

    oameni bune, vizionati galeria foto si vedeti ce fetze au spectatorii... parca ar fi la priveghi, nu la spectacol... iar intr-una din poze, pungashul de nazare ofera 500 de lei solistului... cata opulentza!!! si cata nerusinare!!! un om obisnuit munceste o luna sa obtina 500 de lei... iar hotii de la USL arunca banii in stanga si-n dreapta, doar or mai cumpara vreun vot... Domnilor de la USL, demnitatea unui om nu se cumpara cu nimic. nici cu bani, nici cu mici, nici cu cartofi sau ceapa si nici cu alte produse!!! Rusine sa va fie pt modul cum ne tratati!!! in ochii vostri nu suntem decat ,,masa electorala". Se vede treaba ca apelati la toate caile parshive sa va atingeti scopul! oare de ce??? pt ca sunteti atat de josnici, incat credeti ca se poate cumpara orice...chiar si demnitatea unui om. Rushine sa va fie!!!

  11. @Ivona spune:

    Nu a dat 500 de lei de la tine din buzunar, nici de la altul, nici de la USL. A dat din banii munciti de el. Poate sa faca ce vrea cu ei. Nu stiu daca e problema ta sau a altuia. Daca ti i-ar fi dat tie, probabil ti-ar fi convenit. Deci mai bine tine-ti comentariile de prost gust acasa.

  12. pt ivona spune:

    as fi tare curios sa stiu daca ai dreptul sa votezi!!!

  13. Ion spune:

    Spectacol cu iz electoral?! Dar cum mai trebuie sa fie ca tu redactorule sa-l numesti electoral?! Slab este site-ul incepand cu numele sau, redactorii, "analistii"si restul... O mostra de prostie darabaneana... Voua va plac doar laudele.

  14. CM spune:

    Sunt de acord cu multe din afirmatiile din comentarii,dar din pacate scopul scuza mijloacele.Trebuie facut orice pt.a scapa de aceasta molima pdelista care si-a schimbat "parul"(vezi culoarea)Cel putin Acest USL deja a bucurat cea mai mare parte a populatiei din Romania-pensionarii si salariatii.Votati USL pe toate buletinele de vot indiferent de persoane chiar daca aveti drep[tate asupra unora.Doamne-ajuta !

  15. ivona spune:

    va inteleg solidaritatea cu aceasta ,,gashca". Cu sigurantza v-a cumparat shi pe voi... e normal sa-i aparatzi... insa un om care are pe langa bani shi caracter, nu face atata risipa doar sa arate oamenilor saraci cat e el de ,,potent" financiar... cand altii poate nu au ce pune pe masa... (shi s-a vazut cum luau saracii de ei micii pe jumatate cruzi, umplandu-si sacoshele)...Cat despre comentarii, e liber oricine sa scrie ce vrea... de bun sau de prost gust... iar o vorba zice ca gusturile nu se discuta... ma intreb doar, o fi nazare singurul om cu bani din oras? de fapt, s-a vazut shi cum au reactionat spectatorii la final, cand a vrut sa le mai vorbeasca... e limpede cata valoare are... Se spune ca shi tziganii au bani...dar nu au altceva... ceva ce nu se poate cumpara... nu am nici o problema cu banii nimanui, insa respect persoanele care cashtiga banii cinstit, fara dosare penale facute de garda financiara sau politzia economica... oameni care, pe langa a numara sau a arunca bani, mai stiu sa faca si altceva... oamenii cu caracter, cu sufletul curat isi vad de bussines-ul lor, facand fapte bune fara parada. Insa asta e Romanica nostra... si oameni de acest gen ne conduc, din pacate...doar cei cu bani, care nu stiu sa spuna coerent doua propozitii pt a lega o fraza, ajung sa traga sfori prin parlament... mare pacat! Pacat ca unii intzeleg ca banii dau valoare unui om... Voi merge la vot, dar voi vota cu bunul simtz!!!

  16. pt CM spune:

    Ceva de genul ,, cu turma, inainte!!! lasati ratiunea in urma !!! :)))))

  17. GEORGE spune:

    draga mea ivona dupa modul in care ai scris ne dam seama si de valoarea ta....daca nu il simpatizezi pe Nazare e problema ta,dar lasa tu dosare lui in pace si fa macar 20% bine oamenilor din jurul tau cat face el pune pe picioare tot ce apus el si apoi deschide gura si vorbeste...pana atunci..liniste.

  18. Pt. George spune:

    Cel mai mare bine pe care il poate face Nazare semenilor lui este sa-si plateasca impozitele si taxele la stat. Din cauza ca cei smecheri si cu pile fac evaziune, nu sunt bani la buget. El vinde produsele la acelasi pret ca si alt comerciant care lucreaza legal, insa el baga TVA-ul in buzunar. Binele pe care il face este doar exercitiu de imagine.

  19. spune:

  20. GEORGE spune:

    Cine nu iti da voie si tie sa faci ca el,crede-ma ca stiu ce spui dar exercitul de imagine Nazare nu il face doar in campanie electorala cum fac ceilalti, deci daca muncesti si produci, platesti toate impozitele la timp sunt sigur ca nu ajuti cu nimic semenii.Modul in care procedeaza el mie personal imi place,statul oricum ti-o trage in toate modurile posibile asa ca munceste sa platesti impozite tu ca sa-ti ajuti semenii,cu siguranta vei reusi.De asta avem drumurile pe care le avem ptr ca statul te ajuta,ce asa investitii s-au derulat la Darabani in ultimii 4 ani?Nu il poti acuza de nimic pe Nazare ptr ca din toti cei care candideaza in momentul de fata este singurul care a demonstrat ca poate face ceva si sincer imi pare rau ca nu candideaza ptr primaria Darabani,ar fi fost singurul om care putea misca ceva sa ne fie si noua un pic mai bine.

  21. annamaria spune:

    ce a facut arosoaie pentru oras in 4 ani ca eu nu vad nimic

  22. daniela spune:

    Am fost si eu la spectacol,dar nu ca sa mananc mici,nici sa beau bere,nici sa-I vad pe Arosoaie cum face promisiuni pe care nici el nu le crede si am fost sa mai vad un artist pe o scena in Darabani.Am constatat ca entuziasmul era doar in echipa USL si a catorva oameni platiti de ei sa-i aplaude (langa scena,ca atunci cand filmeaza s-a dea bine pe ecran) . In rest oamenii se uitau si isi dadeau coate cand auzeau promisiunile facute de ei .Cel mai disperat era Arosoaie, ca la cat a cheltuit in campania asta electorala se astepta la mai mult entuziasm si sustinere din partea spectatorilor .Poate multi stiu sau nu dar , Arosoaie cand a plecat de la primarie a lasat o datorie la GHEORGHICIUC de 6 miliarde lei vechi?Cate nu s-ar fi facut pentru orasul nostru cu acesti bani? Nu a facut Arosoie in 8 ani de crestere economica cat a facut Burlacu in 4 ani de criza economica (aleea pietonala,fantana arteziana,trotuare,intrarea si iesirea din oras ,drumuri practicabile, locuri de joaca pentru copii,curatenia orasului,flori,impodobirea orasului la sarbatorile de iarna,etc) tinand cont ca nu a avut sustinerea puterii si datorii la bugetul local. Sa ne spuna fanii Arosoaie ce a facut el in 8 ani de zile pentru orasul Darabani ???????Arosoaie a facut multe si bune doar pentru EL !!! SPER DIN TOT SUFLETUL CA OAMENII SA VINA LA VOT SI VOTUL SA FIE CINSTIT ! DOAMNE AJUTA!!!!!!

  23. tot pt george spune:

    daca ,candida Nazare pt Darabani il votam pe el ;asa ca eu nu am buletin de Concesti sa-i pot da un vot. din cate stiu eu si mi-am dat seama si de progresul altor comune si orase de prin zona la alegerile locole se voteaza OMUL si mai putin formatiunea politica si cum Arosoaie si Burlacu nu au facut nimic si nu au demonstrat k merita increderea noastra asa ca eu votez schimbarea de generatie

  24. ion spune:

    Arosoaie este disperat , daca nu iese primar ,si nu va iesi % ,va trebui sa deconteze toata cheltuiala asta . Imi pare rau pentru el .

  25. CATALIN PRIBEAGU spune:

    CITESC COMENTARIILE SI MA MINUNEZ!ACUM 4 ANI,SCRIAM TOT AICI SI COMENTAM,SI ATI SARIT CA SACALII SA MA DEVORATI LA CEEA CE SPUNEAM EU DESPRE ACELE ALEGERI.DRAGI DARABANENENI,ALEGEREA-ITI DA POSIBILITATEA DE A SELECTA,DE A LUA DINTR-O MULTIME,CE E MAI BUN.FACETI ACEST LUCRU PE 10 IUNIE,DAR TERMINATI CU INJURATUL,CU CRITICILE FARA ROST,CU STRIGATELE DE OFTICA ASCUNSE SUB DIFERITE PSEUDONIME.FIECARE ARE DREPTUL SA SE PREZINTE CUM VREA.LUMEA VA ALEGE CUM VA CREDE.NU MAI FITI UNII DIN VOI{GEORGE PARCA}PROCURORI IN A ADUCE ACUZE OAMENILOR.DE UNDE STII TU CA AROSOAIE A VANDUT,CEEA CE ZICI?EU STIU CA ROMANIA ESTE O TARA GUVERNABILA SI NU O ANARHIE.CHIAR CREDETI CA FIECARE FACE CE VREA IN TARA ASTA?LASATI-L SI PE ACEL DOMN NAZARE SA FACA AFACERI ASA CUM CREDE DOMNIA SA DE CUVIINTA.DRAGI DARABANENI,A L E G E T I !!!AVETI ACEST DREPT.NU VA PLACE UN CANDITAT-ERVITATI-L!CINE VA IMPIEDICA?DANIELA SCRIA DE O DATORIE .ERA PROBABIL DATORIA PRIMARIEI DARABANI,SI NU A PERSOANEI CE O CONDUSE.FITI MAI INTELEGATORI CU VOI,SI APOI INCERCATI SA DATI SFATURI SI LECTII.CINE VA IMPIEDICA,ACOLO,IN CABINA DE VOT SA PUNETI STAPILA PE CEL MAI BUN DINTRE CEI BUNI?ACOLO E LOCUL UNDE ORICE COMENTARIU E DE PRISOS!ALEGETI!AVETI ACEST DREPT!ESTE DREPUL NOSTRU!CEL MAI BUN SA CASTIGE!RESPECTATI VOINTA ELECTORATULUI,RESPECTATI-VA OPTIUNEA SI VOM FI O TARA IN CARE TRIUMFA DEMOCRATIA!

  26. GEORGE spune:

    Catalin te rog sa mai citesti inca o data ce am scris si nu imi pune in gura cuvinte

  27. CATALIN PRIBEAGU spune:

    TE ROG SA MA IERTI GEORGE,DAR ERA UN ALT COMENTATOR,"PT.GEORGE".TE ROG SA MA SCUZI!

  28. costel nazare spune:

    Multumesc pt.toate comentariile, dar vreau sa veniti cu dovezi cand ma acuzati de diverse lucruri, asa ca va rog daca tot sunteti asa de destepti sa-mi spuneti si mie cateva numere de dosare penale sa le stiu si eu,sa-mi ziceti ce suma datorez eu la stat sau la vreo persoana daca tot ati afirmat asa ceva,iar banii mei numai d.zeu stie cat de greu sau usor ii castig...poate voi mancati de 5ori pe zi iar eu niciodata ca nu am avut timp, voi va saturati de somn dar eu nici nu am ajuns acasa....asa ca sunt doar banii mei munciti de mine si fac ce vreau cu ei si unde vreau nu voi da socoteala la nimeni atat timp cat nu am datorii, nu deranjez pe nimeni,nu fur si nu fac decat sa muncesc asa cum mi-a dat d.zeu,iar atunci cand fac bine nu trebuie sa stiti voi sau altii ...asa ca aveti grija de voi nu de mine...

  29. sorin_lulu spune:

    bobita cum pot afla nr tau de tel

  30. Darabaneni.ro spune:

    Va reamintim faptul ca, comentariile care au legatura cu mediul politic sunt suspendate cel putin pana in data de 10 iunie. Va multumim pentru intelegere!

  31. darabaneni.ro spune:

    va reamintim faptul ca toate comentariile care au legatura cu mediul politic sunt suspendate cel putin pana in data de 10 iunie. Va multumim pentru intelegere! ma scuzati pt cacofonia cu virgula :))))

  32. cristi a. spune:

    singurul lucru deranjant in toata aceasta istorie este faptul ca roti folosi oarece pseudonim ca si nume propriu,,,,cine are caracter,isi dezvalue identitatea\\ps.pt.ivona'''';;;

  33. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Cele mai frumoase colindătoare prezente la festivalul de datini și obiceiuri de iarnă de la Darabani, La mulți ani!

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare