COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII 10 ani de Darabaneni.ro
Acum zece ani, la Darabani, începea una dintre cele mai frumoase povești de succes de pe plan local. Pe 17 iulie 2010, dărăbănenii au putut accesa primele știri pe site-ul Darabaneni.ro. Născută din pasiune pentru sport, ideea aceasta s-a transformat în imediat în singurul site de știri din nordul județului Botoșani.
Dărăbănenii aveau nevoie de o sursă de informație credibilă, care să prezinte realitățile orașului, altfel decât o făceau ziarele clasice finanțate de administrația locală, nu cu bani puțini. Site-ul în sine și munca celor din spate au fost repede apreciate de cititori, chiar dacă mulți și-au dorit ca acest site să nu fi existat. La început echipa din spatele site-ului a fost mai mare, la fel cum și entuziasmul a fost la cote mai înalte. Ulterior oamenii s-au retras, din lipsă de timp, din comoditate, forțați de presiuni politice. Inclusiv noi, cei care am dus greul în tot această perioadă, am trecut prin întâmplări și evenimente personale și profesionale care ne-au abătut puțin de la spiritul Darabaneni.ro. Sentimentul neputinței nu este unul ușor de dus, mai ales când știi că un deceniu au investit resurse, timp și nervi pentru a aduce jurnalismul profesionist la marginile țării.
Astăzi, Darabaneni.ro arată puțin diferit față de anii din urmă. S-au schimbat și vremurile și oamenii. Obligațiile de zi cu zi ne împiedică să mai publicăm știri zilnice. Ne asumăm asta, și, într-un anume fel, am încercat să compensăm prin promovarea valorilor locale. Chiar dacă a devenit tot mai greu să menținem Darabaneni.ro în viață, e greu totuși să pui lacătul, să închizi și să lași totul în urmă. În acești zece ani Darabaneni.ro a devenit mai mult decât un site de știri, a devenit o adevărată carte de vizită a orașului. Ne dorim ca povestea să meargă mai departe, cu toate că este dificil să spunem cum va arăta acest mai departe. În acest deceniu am reușit să menținem ștacheta sus, și nu vrem să facem compromisuri doar pentru a supraviețui. Este posibil să auzim despre Darabaneni.ro și peste alți zece ani, dar este posibil ca din această muncă să rămân doar o poveste; e adevărat, una frumoasă care a bucurat mulți oameni. Dar până atunci, să ne bucurăm de aniversare, să fim puternici, responsabili și să depășim împreună această încercare care ne-a dat viața peste cap. (A.D.A.)
12:31 am Sambata, 18 Iulie, 2020
Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Nu salvăm democrația votând mediocritatea

În ultimele patru luni, România a intrat într-un tumult electoral din care pare că nu mai are puterea să iasă. Cauzele sunt multe, unele punctuale, legate direct de situația geopolitică din regiune, altele mai profunde, ținând de modul în care am evoluat în ultimii 35 de ani ca societate, de respectul pe care l-am acordat educației, de relația complicată pe care o avem cu trecutul comunist. Democrația noastră firavă este mai amenințată ca oricând în ... continuare »