Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 9 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai putere... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Ioan Iacob Hozevitul, Sfântul contemporan din zona Darabanilor GALERIE FOTO


La doar 14 km de Darabani, în cea mai nordică localitate din România, Horodiştea, se află Centrul de Pelerinaj care poartă numele Sfântului originar de pe aceste meleaguri, Ioan Iacob Hozevitul. Acest centru cuprinde casa părintească a Sfântului, Biserica “Sf. Treime” din fostul Crăiniceni şi cimitirul de pe malul Prutului, unde odihnesc membrii familiei Sfântului Ioan Iacob. Câţi credincioşi conştientizează faptul că au fost contemporani cu un Sfânt român şi câţi pelerini au trecut, până acum, pragul casei memoriale a Sfântului? Poate mult prea puţini.   

Este normal să aibă puţini vizitatori din moment ce moaştele Sfântului nu sunt în ţară, dar sunt destui pelerini care vin la Horodiştea, atât din ţară cât şi din străinătate” a declarat pentru Darabaneni.ro, Costel Romanescu, primarul comunei Păltiniş. Şi preotul protopop Constantin Pînzariu a precizat că cei mai mulţi credincioşi vin la casa natală a Sf. Ioan Iacob Hozevitul, vara, la începutul lunii august, deoarece în 5 august 1960 Sfîntul din zona oraşului Darabani a urcat la ceruri. „Satul natal al Sfântului, care a trăit foarte aproape de noi şi ca loc şi ca timp, este un loc binecuvântat” ne-a mărturisit preotul Constantin Pînzariu. Protopopiatul Darabani intenţionează să construiască o casă pentru pelerinii care trec pragul casei memoriale a Sfântului.

Născut la 23 iulie 1913, la Crăiniceni, copilul ce avea să devină mai târziu Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a rămas orfan de ambii părinți la o vârstă fragedă. Mama sa a decedat la doar șase luni de la nașterea pruncului, iar tatăl a murit pe front în 1916. Potrivit mărturiilor foștilor colegi, Sfântul avea un comportament diferit încă din școală. Clasele primare le-a urmat în satul natal iar gimnaziul la Lipcani. În 1928 pleacă la Cernăuți pentru a urma cursurile Liceului “Dimitrie Cantemir”, pentru ca în 1932 să susţină examenul de Bacalaureat. În 1933 alege să plece la Mânăstirea Neamț, unde a fost primit în obștea monahală. În 1936 a fost călugărit la aceeași Mănăstire cu numele de Ioan, în acea perioadă fiind stareț viitorul Patriarh al României, Nicodim Munteanu.

Nu după mult timp pornește alături de alți doi călugări spre Țara Sfântă. După câteva luni cei doi însoțitori se întorc în România, iar Sfântul Ioan rămâne în obștea Mănăstirii Sfântul Sava. Acolo, la început, a făcut asculatare ca paraclisier.  Între anii 1939-1940 sihastrul Ioan Iacob s-a retras împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la sfârşitul vieții. La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, a stat un an alături de mai mulți călugări într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Din 1941 se întoarce în Mănăstirea Sfântul Sava. În urma unei decizii a Patriarhiei Române a fost numit egumen al Schitului Românesc de lăngă Iordan pe care l-a păstorit până în anul 1952. A fost hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt în 1947.



În 1952, ajunge la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul iar după un an alege să se refugieze în peștera numită Chilia Sfintei Ana. Acolo a dus o viață ascetică, traducând texte din greacă și scriind poezii. Nu primea pe nimeni la peșteră, unde accesul era foarte dificil, comunicând cu cei care doreau să-l viziteze prin ucenicul său. A trecut la Domnul în anul 1960, la doar 47 de ani. Trupul său a fost îngropat sub o lespede de piatră, fiind dezgropat în 1980 când s-a descoperit că trupul și veșmintele erau întregi, neatinse. Arhimadritul Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul i-a pregătit o raclă sculptată în lemn de chiparos și într-o procesiune, alături de alți credincioși i-au așezat moaștele în Biserica Sfântul Ștefan din incinta Mănăstirii. Este cinstit de toți ortodocșii dar cu precădere de români, greci, ciprioți și de cei din Țara Sfântă. Pe lângă viața ascetă, exemplară, Sfântul a lăsat posterității și un număr însemnat de poezii adunate în volumele Din Ierihon către Sion, Hrană duhovnicească şi Dor de pustie dor de cer.      

În 2003 a fost inaugurată cu mult fast și sfințită casa părintească a Sfântului din Horodiștea. La manifestări au participat, printre alții, actualul Patriarh Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de atunci, un sobor mare de preoți, oficialități de prim rang şi credincioși. Astăzi casa natală a Sfântului este în custodia Protopopiatului Ortodox Darabani și puțini dintre cei care au fost la inaugurare mai trec astăzi pe aici. Oficialitățile nu au mai vizitat de mult timp casa, care rezistă timpului prin efortul persoanei care o are în grijă. Credincioșii și străinii sunt cei care mai trec astăzi pe la Centrul de Pelerinaj Sf. Ioan Iacob Hozevitul, dar din ce în ce mai puţini. Locul unde s-a născut și a crescut Sfântul român contemporan a intrat într-un con de umbră. De fapt, e ignoranța din noi de care nu ne putem desprinde nicicum. (Alexandru AIOANEI, Lucian BĂLĂUCĂ)

Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto



Te-ar mai putea interesa si:  Costel RomanescuHorodişteaSf. Ioan Iacob Hozevitulpr. Constantin PînzariuCrăiniceni
11:06 pm Vineri, 07 Decembrie, 2012

1 Comentarii la “Ioan Iacob Hozevitul, Sfântul contemporan din zona Darabanilor GALERIE FOTO”

  1. camelia cazacu spune:

    pornind de la ideea,,sa cunoastem comorile judetului,,in aprilie ,2011,l-am invitat pe parintele Lucian Plugaru la sezatoare,in ,,Casa B unicilor,, si a vorbit copiilor despre Sfantul Ioan Iacob Hozevitul apoi am plecat in pelerinaj spre casa Sfantului ;nu pot descrie in cuvinte bucuria din sufletul acelor copii(aproximativ 100)in clipa in care au ajuns in fata casei sfantului.Sa stiti ca nu exagerez;daca as fi in tara v-as pune la dispozitie acel fragment din filmare. Felicitari echipei darabaneni.ro pentru aceste DARURI DE SUFLET si asteptam si altele!

  2. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Cele mai frumoase colindătoare prezente la festivalul de datini și obiceiuri de iarnă de la Darabani, La mulți ani!

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare