Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
DE-A RASU’-PLANSU’ Consilierii locali, din nou la vot
După ultimele indicaţii primite de la Bucureşti, consilierii locali din Dorohoi şi Darabani s-au întâlnit a doua oară în cinci zile pentru a vota acelaşi proiect de hotărâre prin care Spitalul Orăşenesc Darabani devine secţie exterioară a Spitalului Municipal Dorohoi. La orele 15:00 a avut loc şedinţa extraordinară a CL Dorohoi, urmând ca o oră mai târziu să se întâmple acelaşi lucru şi la Darabani. Modificările pe ordinea de zi au constat în faptul că Spitalul din Darabani îşi pierde personalitatea juridică şi dispare astfel ca unitate spitalicească de sine stătătoare şi predarea managementului de la CL Darabani, către Dorohoi. Edilii locali dorohoieni nu au ratat prilejul de a mai aduce aminte de partea financiară, dorind să se asigure că spitalul din Darabani nu are datorii mari, iar primarul Alexandrescu a precizat că prin această comasare se va îmbogăţi bugetul local Dorohoi, impozitele pe venit ale salariaţilor care vor mai rămâne la unitatea spitalicească din Darabani urmând să se verse în visteria oraşului vecin.
Personalul administrativ de la Darabani, OUT!
Valerian Andrieş, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, a dorit să facă o precizare foarte importantă în legătură cu disponibilizările de personal care vor fi la Spitalul Orăşenesc Darabani. „Personalul administrativ de la Darabani nu se regăseşte în noua structură a unităţii spitaliceşti. Nu fac referire la personalul medical. Noi avem 338 de paturi, la care se vor adăuga cele 70 de la Darabani. Pentru că nu depăşim numărul de 500 de paturi, nu putem suplimenta personalul administrativ de care dispunem în prezent la Spitalul Municipal Dorohoi”, a spus Andrieş. Astfel, aproximativ zece persoane angajate în prezent la Spitalul Orăşenesc Darabani vor trebui să-şi caute de lucru, iar alţii se vor pensiona. Doctorul dorohoian şi primarul Burlacu au spus că vor mai căuta soluţii, în acest sens. Consilierii locali dorohoieni au votat în unanimitate noul proiect de hotărâre, recunoscând faptul că decizia finală aparţine Guvernului.
Ghiorghi Burlacu: „Am fost răcit, dar niciodată bolnav”
Şedinţa extraordinară de CL de la Darabani a fost mult mai liniştită faţă de cea de săptămâna trecută datorită asistenţei mai reduse a consilierilor locali, dar mai ales a absenţei salariaţilor spitalului din localitate. După tirul de acuzaţii la care a fost supus săptămâna trecută, primarul Ghiorghi Burlacu a dorit să precizeze că a făcut tot ce depinde de el pentru salvarea unităţii spitaliceşti din localitate. „Până la data de 11 martie, când a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Guvernului de a transforma unitatea sanitară din Darabani în cămin de bătrâni, se ştia că spitalul va deveni secţie exterioară a Spitalului Judeţean Botoşani. Eu ce era să fac, până atunci? Ghinionul a făcut ca în acea perioadă să fiu răcit câteva zile, dar bolnav nu am fost niciodată. Din momentul în care am aflat decizia de transformare a spitalului în azil, am plecat imediat la Bucureşti şi împreună cu senatorul Câmpanu am obţinut promisiuni că lucrurile se vor rezolva. Noi am vrut să evităm tot timpul termenul de <<desfiinţare>>, dar nu am avut alte soluţii de data asta”, a spus Ghiorghi Burlacu.
Edilii locali dărăbăneni au fost mult mai circumspecţi, înainte de a vota în unanimitate noul proiect de hotărâre. „Aprobăm înfiinţarea şi desfiinţarea spitalului, noi cu ce rămânem?”, a făcut haz de necaz preşedintele de şedinţă Dinu Gîrbaci. Consilierul Silviu Barbacariu a adresat asistenţei o întrebare cât se poate de pertinentă: „Ministerul Sănătăţii a aprobat desfiinţarea spitalului, noi am votat acum desfiinţarea spitalului. Ce îi împiedică pe cei de la Dorohoi să închidă în viitor această unitate spitalicească?” Primarul a dorit să tragă cortina peste acest nou episod al dramei sistemului sanitar dărăbănean. „Noi ne-am atins scopul” a conchis Burlacu. Proiectul de hotărâre va ajunge săptămâna viitoare pe masa Guvernului, pentru a fi aprobat de ministrul Administraţiei şi Internelor, ministrul Sănătăţii şi cel al Finanţelor Publice.
3 Comentarii la “DE-A RASU’-PLANSU’ Consilierii locali, din nou la vot”

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
URAAA!!!CE BINE....ANUL ASTA DESFINTAM SPITALUL,LA ANUL POLITIA,PESTE 2 ANI DACA TOTUL MERGE CONFORM PLANULUI LICEUL ...MERGEM PE DRUMUL CEL BUN...MULTUMIM CONDUCATORILOR NOSTRI PT. ACESTE DECIZII STRALUCITE.
Multumim din inima Partidului(aflat la Putere bineinteles). Sau Partidelor
mai rau nu se poate,multumim din inima partidului(PDL)pentru maretele realizari,halal grija pentru sanatatea noastra!!!!
Ultimele articole
România de astăzi reprezintă imaginea unei bărci în derivă, al cărui echipaj s-a încuiat în propria cabină, abandonând cârma, în timp ce pasagerii sunt în imposibilitatea de o părăsi. Cei puși să țină cârma erau preocupați mai mult de jocurile lor de barbut și nu au vrut să audă avertismentele care spuneau că se apropie un val uriaș, ce ne va lovi din plin, făcând multe victime, pentru că, din cauza atitudinii iresponsabile a echipajului, puțini ... continuare »
La fiecare moment aniversar, precum acesta, inevitabil este adusă în discuție și problema aprecierii personalităților în timpul vieții lor. Cu riscul de a fi înțeles greșit, Leon Dănăilă nu este o personalitate ignorată în România. Dimpotrivă, în ultimii ani pare că a devenit pentru mulți, chiar un vector de imagine supralicitat. Dacă vrei să te prezinți ca mare iubitori de patrie rostogolești pe internet imaginea cu celebrul chirurg în metrou. ... continuare »
Dărăbănenii rămân, totuși, reticenți la vaccinul împotriva virusului ucigaș, majoritatea persoanelor vaccinate la Darabani fiind domiciliate în municipiul Botoșani. În prima zi a săptămânii, Centrul de vaccinare din Darabani a fost vizitat de prefectul județului, Dan Nechifor, care a fost însoțit de dr. Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani, dar și de consilierul județean Liviu Hrimiuc, fostul primar al orașului. Dr. Adrian Mețler, coordonatorul ... continuare »
În ziua în care i s-a administrat vaccinul Pfizer/BioNTech, veteteranul celui de-Al Doilea Război Mondial a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani și 10 luni. El a fost aproape 4 ani de zile prizonier de război. Gheorghe Belehuzi le-a spus cadrelor medicale de la Darabani că s-a vaccinat în fiecare an împotriva gripei sezoniere. Dr. Adrian Mețler l-a caracterizat printr-un singur cuvânt pe veteranul din Miorcani: ”Impresionant!”. Seniorul vaccinat este bunicul ... continuare »
Prima persoană vaccinată luni dimineață la 8:20 a fost o pensionară de 74 de ani (foto sus) din Miorcani, comuna Rădăuți-Prut. Până la 12:00 au fost vaccinați 20 de oameni, iar la finalul primei zile de vaccinare (orele 20:00), 54 de persoane au primit vaccinul împotriva bolii care pune la grea încercare omenirea. În cele 15 minute de supraveghere postvaccinală, nu s-a înregistrat nicio reacție alergică. Au fost vaccinate la Darabani și persoane din Bucecea, ... continuare »